Imprimă această pagină

Primul județ din România semnează contractul pentru furnizarea microbuzelor electrice școlare, prin PNRR Recomandat

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu, a semnat, luni, contractul pentru furnizarea a 27 de microbuze electrice şcolare pentru transportul elevilor, finanţarea, de peste 36 de milioane de lei, fiind asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Biroul de presă al CJ Gorj, proiectul vizează îmbunătăţirea condiţiilor de transport, prin furnizarea de autovehicule "verzi". Valoarea totală a proiectului este de peste 36 de milioane de lei, inclusiv TVA, iar termenul de livrare, conform contractului încheiat cu operatorul desemnat, este de 5 luni.

„Proiectul nu se limitează doar la asigurarea mobilităţii urbane verzi, el reprezintă, de asemenea, o modalitate prin care susţinem accesul la educaţie pentru elevii din zonele cu populaţie scăzută. Ne dorim ca nicio distanţă să nu fie o piedică în calea cunoaşterii şi învăţării, acest pas făcându-se în armonie cu protejarea mediului înconjurător", a transmis preşedintele CJ Gorj.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)