Adela Paraschiv

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei au încheiat joi un parteneriat pentru dezvoltarea programului "A doua Şansă", care are scopul de a îmbunătăţi nivelul de educaţie a populaţiei apte de muncă, aflată în situaţii de sărăcie şi ajutor social. 
 
„În cadrul întâlnirii de lucru de astăzi, 18 martie, am discutat despre soluțiile cele mai potrivite pentru persoanele sărace, beneficiare ale venitului minim garantat, care ar putea fi active pe piața muncii. În urma campaniei naționale de verificare a stabilirii și a acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, a fost identificat un număr de 14.000 persoane fara studii finalizate la nivel primar sau gimnazial – persoane care nu au un loc de muncă și al căror venit este doar cel din ajutorul social”, a precizat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
 
Pentru a crește șansele de angajare pe piața muncii a acestor persoane, este nevoie de îmbunătățirea nivelului de educație, pe de o parte, dar și de existența cadrului de formare pentru a obține o calificare profesională.
 
În acest sens, prin programul “A doua Șansă”, Ministerul Educației va asigura locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie.
 
„De asemenea, vor fi asigurate locuri și condiții pentru ca aceste persoane să poată obține o calificare profesională care, ulterior, să le permită angajarea pe piața muncii. Ministerul Muncii, prin instituțiile specializate, va oferi consiliere și sprijin pentru ca beneficiarii programului “A doua Șansă” să se poată angaja pe piața muncii cât mai repede posibil. Prin parteneriatul încheiat azi între cele două ministere, dorim să îmbunătățim nivelul de educație a populației apte de muncă, aflate în situații de sărăcie și ajutor social, dar și creșterea gradului de ocupare pe piața muncii. În același timp, credem că educația și măsurile active de ocupare pot fi soluții care să contribuie la îmbunătățirea vieților celor aflați în situații dezavantajate”, a adăugat ministrul Cîmpeanu.
 
 
 
 
154154
15 comentarii
23 distribuiri
 
Îmi place
 
 
 
Comentează
 
 
Distribuie
 
 

 

Vaccinul AstraZenenca e sigur și eficient, a anunțat comitetul Agenției Europene a Medicamentului.  Raportul beneficiu-risc pentru vaccinul COVID-19 de la AstraZeneca rămâne nemodificat. Beneficiile vaccinării împotriva COVID-19 depășesc riscurile reprezentate de efectele adverse;

Agenția Europeană a Medicamentului subliniază că nu există dovezi ale unor probleme legate de loturile specifice de vaccin sau de anumite unități de producție. Vaccinul nu este asociat cu o creștere a riscului general de formare a cheagurilor de sânge (evenimente tromboembolice).

 Mai multe țări europene, printre care Germania, Franța, Italia și Spania - au anunțat anterior că suspendă, ca măsură de precauție, folosirea vaccinului împotriva COVID-19 al companiei AstraZeneca, din cauza unor posibilele efecte adverse. 

Circulaţia pe DN10 la Siriu la km 87+200 este blocată joi dimineaţă din cauza căderilor de pietre de pe versant, a anunțat Centrul Infotrafic.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 10 Buzău – Braşov, la kilometrul 87+200 metri, în zona localităţii Siriu, judeţul Buzău, din cauza căderilor de pietre de pe versant, pe suprafaţa de rulare.

Se acţionează pentru îndepărtarea obstacolelor, fiind deviat traficul pe ruta DN 10 (Poieni) – DJ 102 B (Calvini) – Vălenii de Munte, anunţă Poliţia Română.

Percheziții la o Primărie în județul Giurgiu, într-un dosar cu acuzații de fals și uz de fals, în legătură cu întocmirea unor acte referitoare la reședința mai multor persoane, conform unui comunicat remis de Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu.

14 persoane ajutate de funcționari din cadrul Primăriei Stănești au întocmit documente prin care au stabilit reședința a peste 100 de oameni fără ca aceștia să locuiască efectiv la adresele de reședință, cu scopul să voteze în comuna respectivă.

„În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziție domiciliară, din care unul la sediul unei instituții publice și 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcționari din cadrul instituției publice, au stabilit reședința mai multor persoane (peste 100) fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reședință”,a  transmis Poliția.

 

 
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că pentru anul şcolar 2020 - 2021 sunt suspendate tezele. 

”Pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg. Avand în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atât timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, #relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă”, a precizat ministrul, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.
Comisia Europeană propune crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19.
 
Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor. Statele membre au în continuare responsabilitatea de a decide ce restricții în materie de sănătate publică pot fi eliminate pentru călători, dar vor trebui să aplice aceste derogări în același mod și călătorilor care dețin o adeverință electronică verde.
 
Adeverințe accesibile și sigure pentru toți cetățenii UE!
 
Adeverința electronică verde va acoperi trei tipuri de adeverințe – adeverințele de vaccinare, adeverințele privind testarea pentru SARS-CoV-2 (prin teste RT-PCR sau teste antigenice rapide) și adeverințele pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
 
Adeverințele vor fi eliberate în format digital sau pe suport de hârtie. Ambele vor avea un cod QR care va conține informații esențiale necesare, precum și o semnătură digitală care să ateste autenticitatea adeverinței.
 
Toți cetățenii – fie că au fost sau nu vaccinați – ar trebui să beneficieze de o adeverință electronică verde atunci când călătoresc în UE. Pentru a preveni discriminarea persoanelor care nu sunt vaccinate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverințe de vaccinare interoperabile, ci și a unor adeverințe de testare pentru COVID-19 și a unor adeverințe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
 
Același drept pentru călătorii care dețin o adeverință electronică verde – în cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la anumite restricții în materie de sănătate publică precum testarea sau carantina, statele membre ar trebui să accepte, în aceleași condiții, și adeverințele de vaccinare eliberate în cadrul sistemului de adeverințe electronice verzi. Această obligație s-ar limita la vaccinurile care au primit o autorizație de introducere pe piața UE, dar statele membre pot decide să accepte și alte vaccinuri.
 
Adeverințele electronice verzi vor fi valabile în toate statele membre ale UE, iar Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția vor putea recurge la ele. Adeverințele electronice verzi ar trebui să fie eliberate pentru cetățenii UE și membrii de familie ai acestora, indiferent de naționalitatea lor. Aceste adeverințe ar trebui să li se elibereze și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre.
 
Sistemul de adeverințe electronice verzi este o măsură temporară. Această măsură va fi suspendată de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței la nivel internațional în domeniul sănătății cauzate de COVID-19.

Percheziții de amploare la mai multe grupări specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, grupări care ar activa în comerțul intracomunitar cu autovehicule rulate. Prejudiciul la bugetul statului ar ajunge la peste 97.000.000 de lei, adică aproximativ 20 de milioane de euro din taxe neplătite.

"La data de 17 martie 2021, polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice - I.G.P.R., sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 62 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui, în cadrul a două dosare penale. 31 de mandate de aducere vor fi puse în aplicare. În fapt, cercetările privesc 5 grupări infracționale specializate în infracțiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, ce desfășoară activități în domeniul comerțului intracomunitar cu autovehicule rulate", se arată în comunicatul transmis de IGPR.

Prin intermediul acestor societăți comerciale, ar fi fost achiziționate autovehicule de la parteneri din spațiul Uniunii Europene, cu preponderență din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franța, Spania, dar și din alte țări, pe care, ulterior, le-ar fi vândut în România, fără a înregistra veniturile în evidențele contabile și fără a declara operațiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

"Activitatea infracțională a bănuiților ar fi fost săvârșită prin intermediul mai multor societăți comerciale și ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019. Prin activitatea infracțională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului de peste 97.000.000 de lei (aproximativ 20 de milioane de euro). Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofițeri și agenți de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, inspectoratele de poliție județene Ilfov, Bacău, Brașov, Călărași, Giurgiu, Ialomița și Vaslui", transmite IGPR.

La Spitalul Militar de Urgență Sibiu are săptămâna „Depistării bolii Glaucomatoase”. Aproximativ 50% dintre pacienții diagnosticați cu glaucom nu știu că suferă de această afecțiune, pentru că boala are o evoluție lungă, asimptomatică. Un diagnostic precoce, asociat cu un tratament adecvat reduce considerabil rata orbirii în glaucom, spun medicii.
 
În perioada 29.03.2021-02.04.2021 personalul Compartimentului Oftalmologie din spital va efectua un screening complex pentru depistarea bolii glaucomatoase.
 
Programările se fac în perioada 15.03.2021-26.03.2021, la nr. de telefon 0269.211.209 interior 148, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 15.00-18.00 sau pe e-mail, la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 
Întrucât aceste examinări necesită o perioadă de timp variabilă în funcție de caz, locurile sunt, din păcate, limitate.

Localitățile Chiajna și Cornetu, din județul Ilfov, intră în carantină din cauza cazurilor crescute de infecții COVID-19. Comuna Chiajna împreună cu satele aparținătoare Chiajna, Dudu și Roșu intră în carantină pentru 14 zile, au anunțat autoritățile. 

Măsura se aplică de marți, ora 22.00 și este valabilă timp de 14 zile, până la data de 30.03.2021, ora 22.00. Deplasarea în aceste localități și în afară va fi permisă doar pe baza declarației pe proprie răspundere, a legitimației de serviciu sau a adeverinței de salariat.

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară:

– Hotărârea nr. 27 din 15.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Chiajna, cu satele aparținătoare Chiajna, Dudu și Roșu, județul Ilfov;
– Hotărârea nr. 28 din 15.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Cornetu, cu satele aparținătoare Cornetu și Buda, județul Ilfov.
Ambele propuneri au fost înaintate către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului Comandantului Acțiunii.
 
 Luând în considerare cele de mai sus, șeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis următoarele ordine:
– OSDSU nr. 6638 din 16.03.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Chiajna, cu satele aparținătoare Chiajna, Dudu și Roșu, județul Ilfov, începând cu data de 16.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 30.03.2021 ora 22:00;
– OSDSU nr. 6639 din 16.03.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Cornetu, cu satele aparținătoare Cornetu și Buda, județul Ilfov, începând cu data de 16.03.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, până la data de 30.03.2021 ora 22:00.
 
Pentru modelele de adeverință de la angajator/ declarație pe proprie răspundere/ declarație pe proprie răspundere pentru deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 22:00 – 05:00, vă rugăm să accesați secțiunea ACASĂ din pagina Instituției Prefectului – Județul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/

6.118 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din peste 38.000 de teste efectuate, PCR și rapide. În același interval, 133 de români au murit din cauza virusului.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.118 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.279 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 21.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.03.2021 (10:00) – 16.03.2021 (10:00) au fost raportate 133 de decese (75 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 45 decese la categoria de peste 80 de ani.

132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.096. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.361.756 de teste RT-PCR și 451.560 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.186 de teste RT-PCR (16.882 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.304 la cerere) și 12.185 de teste rapide antigenice.