Alice Cociuba, jucătoare de fotbal cu selecții la echipele de junioare ale României, și-a pierdut viața, după ce mașina ei a fost lovită de tren. Federația Română de Fotbal și Liga 1 Feminin au transmis un mesaj după dispariția jucătoarei Alice Cociuba.
Accidentul a avut loc joi seară, când mașina condusă de tânăra de 21 de ani pe raza localității Ineu a fost acroșată de trenul Regio 160249 la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere. În urma coliziunii, Alice Cociuba, aflată la volan, a fost rănită grav. În mașină se mai aflau trei persoane, încă o tânără de 22 de ani fiind rănită.
„În această seară (joi, 24 decembrie- n.r.), în jurul orei 21.15, pe raza localității Ineu a avut loc un accident mortal. O tânară de 21 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ineu, la o trecere la nivel cu calea ferata simplă, fără bariere, a fost acroșată de trenul Regio 160249, condus de un bărbat de 62 ani, din Arad, care se deplasa din direcția Arad-Gurahonț. În urma evenimentului rutier a fost rănită grav conducătoarea auto și ușor o altă tânără de 22 de ani, din Târnova, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost resuscitată aproximativ 45 minute, ulterior fiind declarat decesul. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier”, au anunțat reprezentanții IPJ Arad.
Federația Română de Fotbal și Liga 1 Feminin au transmis un mesaj după dispariția jucătoarei Alice Cociuba.
„Federația Română de Fotbal și Liga 1 Feminin regretă dispariția jucătoarei Alice Cociuba, care a decedat în data de 24 decembrie, în urma unui accident rutier.
Alice Cociuba (21 ani) a evoluat în ultimele 3 sezoane la formația arădeană Piroș Security Arad. În trecut, a mai jucat la echipele CS Ineu și CFR 1933 Timișoara. De-a lungul carierei sale, Alice a evoluat și la echipele de junioare ale României, precum și la prima reprezentativă. Aceasta este a doua tragedie care loveşte clubul arădean în ultimele luni, după ce în octombrie s-a stins din viață antrenorul Florin Bugar, care era și selecţionerul echipei naţionale feminine de fotbal U19, din cauza COVID-19”, a transmis Federația Română de Fotbal.
Aglomerație de mașini pe sensul de urcare al DN 1 către Valea Prahovei. Coloane de autoturisme s-au format în raza localității Comarnic, județul Prahova.
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că circulația s-a aglomerat pe Drumul Național 1 Ploiești - Brașov. În celelalte stațiuni montane, se înregistrează valori normale de trafic sâmbătă dimineața.
Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza la condițiile de drum, să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului pentru fluidizarea circulației și să manifeste o conduită preventivă în trafic.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în orele următoare în localităţi din 11 judeţe. În localităţi şi zone din judeţele Brăila, Buzău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Cluj, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea se va semnala ceaţă, fenomen care determină scăderea vizibilităţii sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
Totodată, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (07.00), traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă (vizibilitate scăzută, pe locuri, sub 50 de metri) pe mai multe drumuri din judeţele Botoșani, Cluj, Bacău, Galați și Suceava.
De asemenea, și pe autostrada A3 Turda –Borș, ceața a redus vizibilitatea sub 100 de metri și izolat sub 50 de metri.
„Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător. Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă. Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult, cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie”, a transmis Poliția Română.
De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare. Reamintim obligaţia conducătorilor de autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone să poarte echipament de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când execută intervenţii la vehiculul care se află pe partea carosabilă a drumului public. Recomandăm şi celorlalţi conducători auto să poarte acest echipament, mai ales pe timp de ceaţă.
Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, critică dur programul de guvernare al coaliției PNL-USR PLUS-UDMR. Social democratul spune că prioritățile celor de la guvernare rămân aceleași ca în timpul crizei din 2010 „austeritate pentru români, profituri grase pentru clientela partidelor de guvernare”.
„Programul de Guvernare al noului CDR arată adevărata față a celor care conduc România: minciuni, haos și promisiuni electorale aruncate la gunoi!
Marile priorități ale Dreptei rămân aceleași ca în timpul crizei din 2010: austeritate pentru români, profituri grase pentru clientela partidelor de guvernare!
-Se reia în viteză maximă privatizarea celor mai profitabile companii de stat în plină pandemie, fiindcă sponsorilor de partid le e foame mare;
-Se bagă din nou pe gât românilor privatizarea Sănătății, prin reducerea fondurilor alocate serviciilor de stat și bani mai mulți pentru asigurări private;
-Se privatizează chiar și încasarea taxelor și impozitelor de către stat, un tun financiar uriaș pe care PNL și USR-PLUS vor să le dea unor firme prietene.
PSD se va opune în Parlament unor asemenea decizii scandaloase care vor transforma într-un coșmar viața țării! Gașca Pierzătorilor se transformă acum în Coaliția Vânzătorilor de țară care vrea să le fure cu totul viitorul românilor!”, scrie Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.
Două persoane au decedat, iar un copil de trei ani este în comă, în urma unui grav accident rutier între un autoturism și un microbuz în județul Brașov.
Potrivit ISU Brașov, un autoturism și un microbuz s-au ciocnit, miercuri, pe DN 1S, la ieșire din Veneția de Jos spre Părău.
Din primele informații sunt opt victime, respectiv două persoane decedate - o femeie de 70 de ani și un bărbat de 20 de ani, patru adulți conștienti și cooperanți, un copil de șapte ani conștient și cooperant și un copil de trei ani în comă.
La fața locului, pompierii acționează cu un echipaj de descarcerare, două autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și două echipaje SAJ.
Majestatea Sa Margareta a făcut o donație spitalului din Săvârșin, unde sunt internate persoane vârstnice aflate în suferință. Majestatea Sa a oferit saltele și echipamente pentru paturi, precum și un punct de spălătorie.
„Majestatea Sa Margareta a fost însoțită de Principesa Sofia, de primarul localității, Ioan Vodicean, de reprezentanți ai Consiliului Județean Arad și de membri ai Casei Majestății Sale.În aceeași zi, în Satul Regal, Majestatea Sa și Principele Radu au oferit daruri de Crăciun angajaților de la Castelul Regal și de la Ocolul Regal Silvic din Săvârșin. A fost prezentă Principesa Sofia. La întâlnire au luat parte primarul localității, dl Ioan Vodicean, și parohul bisericii ortodoxe, părintele Călin Mădăluță”, a transmis Casa Regală a României.
Mâine, 23 decembrie 2020, Majestatea Sa Custodele Coroanei va oferi, ca în fiecare an, pachete unor familii nevoiașe din Săvârșin.
Evenimentele publice de la Săvârșin sunt organizate de Fundația Colecția Familiei Regale a României cu sprijinul generos al Băncii Transilvania, Electrolux, Studio Moderna, Profi România, Procter & Gamble, Resolute Asset Management Romania și Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România.
Două dintre ceasurile forțelor armate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, modele impresionante produse la standarde militare de funcționalitate, sunt scoase la licitație marți seară în cadrul ultimei licitații a anului 2020, dedicate unei colecții de ceasuri.
Este cunoscut faptul că ceasurile de mână au devenit un accesoriu de modă masculină abia după ce au fost purtate, în scop practic, de către soldații din război. La începutul anilor 40, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ministerul Apărării din Marea Britanie a comandat producătorilor elevețieni – Omega, Cyma, Longines, IWC sau Lemania realizarea unor ceasuri durabile, rezistente la apă și cu indicatoare luminoase. Două dintre ceasurile forțelor armate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, modele impresionante produse la standarde militare de funcționalitate, sunt scoase la licitație în această seară în cadrul ultimei licitații a anului 2020, dedicate unei colecții de ceasuri.
Unul dintre ceasurile care poartă cicatricea războiului, special conceput pentru serviciul armatei britanice, este modelul produs de celebru brand Omega și scos astăzi la licitație, pentru un preț de pornire de 1.500 de euro. Exemplarul din Licitația de Crăciun, produs în 1945, cu armare manuală, poartă pe spatele carcasei marcajul tradițional pentru proprietatea Coroanei, dar și inițialele WWW (acronimul pentru Wrist Watch Waterproof – iar nu pentru World War, fiind și codul stabilit de armata britanică pentru a distinge ceasurile de alte echipamente militare).
O altă apariție vintage în licitația de marți seară este exemplarul Lemania Single Pusher Chronograph, comandat special pentru membrii echipajul unui submarin nuclear al Marinei Regale. Modelul realizat în 1940, la comanda Ministerului Apărării din Marea Britanie, are un preț de pornire în licitație de 2.500 de euro. Modelul, extrem de apreciat de marinarii britanici pentru rezistența la apă și fiabilitatea în luptă, se distinge prin două registre.
Noua mutaţie a coronavirusului detectată în Marea Britanie se transmite mai uşor, dar poate fi ţinută sub control la fel ca şi celelalte tulpini, au subliniat oficiali din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit DPA.
„Situaţia nu este scăpată de sub control, dar nici nu poate fi lăsată la voia întâmplării”, a declarat Mike Ryan, directorul departamentului pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS.
Potrivit OMS, persoanele care se infectează cu noua tulpină transmit virusul în medie altor 1,5 persoane, în comparaţie cu o rată de infectare de 1,1 pentru tulpinile cunoscute anterior pe teritoriul Marii Britanii.
Până la această oră, nu există dovezi că noua tulpină ar produce forme mai severe sau mortale ale bolii, susțin reprezentanții OMS.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un cetăţean român, aflat în carantină, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi nu avea acest drept.
În data de 20 septembrie, în jurul orei 22.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Mihăileni, un autoturism, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român C.C., în vârstă de 20 de ani.
La controlul de frontieră, persoana în cauză nu a putut prezenta permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, colegii noştri au constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule şi ar fi trebuit să fie la domiciliu deoarece este în carantină în perioada 07.12.2020-21.12.2020.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi zădărnicirea combaterii bolilor, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Grav accident pe DN1, la kilometrul 280, între localitățile Avrig si Porumbacu de Jos. Doi oameni au murit și alți trei au fost răniți.
În accident au fost implicate două autoturisme și s-a soldat cu cinci victime, dintre care două au încetat din viață. Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip B, care a acordat asistența medicală împreună cu forțele ISU.
Echipajul SAJ Sibiu a preluat o pacientă de aproximativ 70 ani cu politraumatisme.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN1 Sibiu-Făgăraș, la kilometrul 280+800 de metri, între localitățile Avrig și Porumbacu de Jos, județul Sibiu, a avut loc o coliziune frontală în care au fost implicate două autoturisme. Din primele informații, două persoane au decedat, alte 3 fiind rănite, evaluate medical la fața locului. Circulația este oprită pe ambele sensuri pentru a permite intervenția echipajelor specializate.
Se estimează reluarea normală a circulației în 45-60 de minute.