Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, din cauza condițiilor meteorologice a rămas închis circulației publice DN 24D, între localitățile Băleni – Tulucești, județul Galați.
De asemenea, traficul este restricționat pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone) pe DN 24D, între Băleni și limită cu județul Vaslui.
Este semnalată burniță care favorizează depunerea poleiului pe mai multe artere rutiere din județele Argeș și Dâmbovița, fără a fi semnalate evenimente rutiere în desfășurare.
Pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul kilometric 10-36 este semnalată ninsoare slabă, carosabilul fiind umed și nu sunt evenimente rutiere în desfășurare. Pe tronsonul kilometric 36-212 și pe autostrada A4 Ovidiu Agigea, carosabilul este parțial umed, fără precipitații.
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești și A1 Sibiu-Deva nu sunt semnalate precipitații, iar vizibilitatea este bună.
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă!
Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe. În condiții de trafic intens, păstraţi-vă calmul, respectați toate regulile de circulație şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.
Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare!
Zece sectoare de drumuri naţionale din judeţele Buzău, Galaţi şi Vrancea sunt închise circulaţiei sâmbătă seara, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, iar pe 13 drumuri naţionale se circula cu restricţii de tonaj, a informat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Drumarii au acţionat in permanenţă pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din administrare. Compania de drumuri a acţionat cu 1.979 de utilaje şi a răspândit peste 22.300 de tone de material antiderapant.
În prezent, în condiţii de Cod galben şi portocaliu de vreme rea, nu sunt sectoare de autostradă închise circulaţiei, s-a deblocat circulaţia şi se circulă cu restricţii de tonaj pe DN 2, iar zece sectoare de drumuri naţionale sunt închise circulaţiei: DN 22, Râmnicelu (judeţul Buzău) - Grădiştea (judeţul Brăila), DN23, Mândreşti Munteni (judeţul Vrancea) - Brăila, DN23A, Milcovului (judeţul Vrancea) - Ciorăşti (judeţul Vrancea), DN23B, Măicăneşti (judeţul Vrancea) - Codreşti (judeţul Vrancea), DN24D, Băleni (judeţul Galaţi) - Tuluceşti (judeţul Galaţi), DN25, Hanu Conachi (judeţul Galaţi) - Şendreni (judeţul Galaţi), DN2L, Tişiţa (judeţul Vrancea) - Dragosloveni (Soveja) (judeţul Vrancea), DN2M, Focşani (judeţul Vrancea) - Răchitaşu (judeţul Vrancea), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) - Jitia (judeţul Vrancea), DN2R, Jitia (judeţul Vrancea) - Vintileasca (judeţul Vrancea).
Pe drumul naţional DN2, Ciocârlia (judeţul Ialomiţa) - Poşta Câlnău (judeţul Buzău) se circulă cu restricţie de 3,5 tone, iar pe alte 12 drumuri naţionale cu restricţie de 7,5 tone: DN2, Obrejiţa (judeţul Vrancea) - Adjud (judeţul Vrancea), DN11A, Adjud (judeţul Vrancea) - Podu Turcului (judeţul Bacău), DN21, Brăila (judeţul Brăila) - Bărăganul (judeţul Brăila), DN21A, Bărăganul (judeţul Brăila), DN22, Grădiştea (judeţul Brăila) - Brăila (judeţul Brăila), DN24, Tişiţa (judeţul Vrancea) - Cosmeşti (judeţul Galaţi), DN24D, Griviţa (judeţul Galaţi) - Băleni (judeţul Galaţi), DN25, Tecuci (judeţul Galaţi) - Hanu Conachi (judeţul Galaţi), DN26, Galaţi (judeţul Galaţi) - Murgeni (judeţul Vaslui), DN2B, Vizireni (judeţul Buzău) - Şendreni (judeţul Galaţi), DN2B, Galaţi (judeţul Galaţi) - Oancea (judeţul Galaţi) şi DN2D, Focşani (judeţul Vrancea) - Gresu (judeţul Vrancea).
Potrivit CNAIR, şapte drumuri naţionale au fost deschise în cursul Codului galben şi portocaliu:DN 2 de la limita judeţului Ialomiţa până la Poşta Câlnău - circulaţie în convoi controlat, DN 10, Buzău - Braşov, DN2C, Costeşti (judeţul Buzău) - Padina (judeţul Buzău), DN2N, Bogza (judeţul Vrancea) - Dumbrăveni (judeţul Vrancea), DN22 Grădiştea (judeţul Brăila) - Brăila (judeţul Brăila), DN23 Olăneasca (judeţul Brăila) - Brăila, DN24D Cuca (judeţul Galaţi) - Vânători (judeţul Galaţi).
Pe DJ251G Vîrlezi -Corni - Valea Mărului și DJ 242 E Băneasa - Roșcani - se restricționează traficul pe ambele drumuri. Se intervine pentru deszăpezire.
Se aplică restricții punctual pentru asigurarea intervenției utilajelor de deszăpezire.
Pe DN24 D și pe DN25 traficul rutier este de asemenea, îngreunat.
Începând cu ora 09.15 se instituie restricție de circulație a auto cu MTMA>7,5 tone, pe DN 2B, DN 24D, 25 și 26.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, sunt închise circulației publice următoarele drumuri naționale:
1. DN 2 Căldărușeanca – Râmnicu Sărat, județul Buzău;
2. DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, județul Buzău;
3. DN 2C Costești – Padina, județul Buzău;
4. DN 23B Măicănești – Ciorăști, județul Vrancea;
5. DN 2N Bogza – Jitia, județul Vrancea;
6. DN 23A Milcovul – Ciorăști, județul Vrancea;
7. DN 23 Olăneasca, județul Brăila – Mândrești, județul Vrancea;
8. DN 23B Măicănești – Codrești, județul Vrancea;
9. DN 2R Jitia-Vintileasca, județul Vrancea;
10. DN 2L Tișița – Soveja, județul Vrancea;
11. DN 2M Focșani – Butucoasa, județul Vrancea.
Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone a fost restricționată pe următoarele artere rutiere:
1. DN 2 Obrejița - Adjud, județul Vrancea;
2. DN 2D Focșani - Greșu, județul Vrancea;
3. DN 24 Cosmești, județul Galați – Tișița, județul Vrancea;
4. DN 11A Adjud - Podu Turcului, județul Vrancea.
5. DN 22 Râmnicelu, județu Buzău – Brăila, județul Brăila;
6. Toate drumurile naționale din județul Brăila, cu excepția DN 22B, unde restricția este de 3,5 tone;
7. Toate drumurile naționale din județul Tulcea.
Sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare pe arterele rutiere principale: autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, precum și pe DN 1 Ploiești – Brașov. Se circulă în condiții de iarnă în județele aflate sub atenționările Cod galben și portocaliu. Se acționează constant cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant.
Toate porturile de la Marea Neagră rămân închise atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic.
Spargere la sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați. Mai multe persoane necunoscute au forțat un geam și au răvășit bunurile din mai multe birouri și din casierie.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Galați, vineri, pe 27 ianuarie, la ora 01:15, Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată telefonic de către dispeceratul unei societăți de pază, cu privire la faptul că persoane necunoscute, după ce ar fi forțat un geam, au pătruns în sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați, situat pe strada Mihai Bravu, din municipiul Galați.
Întrucât cele sesizate au fost constatate și de echipajul de poliție care s-a deplasat, în cel mai scurt timp, la fața locului, s-a constituit o echipă formată din polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic Galați, care au efectuat cercetarea la fața locului.
„Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că în cursul nopții, în jurul orei 00:36, persoane necunoscute au forțat un geam termopan de la parterul clădirii și au pătruns în interior prin escaladare. Au fost răvășite bunurile din mai multe birouri precum și din casierie. Urmează a se stabili dacă în urma acestei activități infracționale au fost sustrase bunuri sau valori”, a transmis Inpsectoratul Județean de Poliție Galați.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, urmând a se stabili situația de fapt și eventual, schimbarea încadrării juridice.
A fost aprobat bugetul general al judeţului Galaţi pentru anul în curs. Astfel, Consiliul Judeţean Galaţi va avea, în 2023, un buget de 1.021.923.400 de lei, cel mai mare buget din istoria instituției. Față de 2022, bugetul de anul acesta este mai mare cu 10%.
„Suntem primul județ din țară care aprobă bugetul pe anul acesta. Este un buget record, de peste un milliard de lei, din care aproape 750 de milioane de lei înseamnă investiții în județul Galați. Cu ajutorul fondurilor europene, am reușit, an de an, să creștem substanțial bugetul de dezvoltare al județului. De altfel, aproximativ 65% din bugetul de investiții, respectiv 483 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În 2023, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 73% pentru dezvoltare şi 27% pentru funcţionare.
“Cele mai mari sume, adică peste 260 de milioane de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră, unde vom demara ample lucrări de modernizare pe mai multe drumuri județene. Chiar în această primăvară vom începe lucrările de reabilitare completă a aproximativ 100 de kilometri de drum județean. Investiții majore avem și în domeniul protejării mediului, mai exact în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, precum și în sănătate. Bugete mari sunt și la capitolele cultură și asistență socială”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru demararea lucrărilor la noul spital de la Tecuci, realizarea studiului de fezabilitate în vederea construirii unui aeroport internațional la Galați, începerea lucrărilor de eficientizare energetică la Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, Biblioteca “V.A. Urechia” și UMS Gănești, modernizarea drumurilor județene, precum și pentru reluarea lucrărilor la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală, proiect realizat deja în proporție de 50%.
În acest moment, Consiliul Județean Galați are depuse mai multe proiecte cu fonduri europene, aflate în diverse stadii de evaluare, care vor fi incluse în bugetul de anul acesta doar după semnarea contractelor de finanțare.
Pe data de 27.01.2023, între orele 10.00-15.00, va avea loc buncherarea navei Oltisoru 2. Traversarea Dunării în punctul de trecere Galati - I. C. Brătianu va fi asigurată de bacul mare Oltisoru 3, care va efectua curse non stop, fără respectarea programului.
Totodată, pe 27.01.2023, intre orele 09.00 - 13.00, va avea loc buncherarea navei Noviodunum 1 iar traversarea Dunării în punctul de trecere Isaccea - Orlivka (Ucraina) se suspendă.
Buncherarea înseamnă alimentarea navei cu combustibil, timp in care nu poate efectua curse.
Un asteroid de dimensiunea unui camion de marfă va trece de Pământ într-una dintre cele mai apropiate astfel de întâlniri înregistrate vreodată – ajungând la o zecime din distanţa de pe orbita majorităţii sateliţilor de comunicaţii, scrie The Guardian, citată de News.ro.
NASA a spus că asteroidul recent descoperit va trece la 2.200 de mile (3.600 km) deasupra vârfului sudic al Americii de Sud, la 19.27, ora de est a SUA, joi (12:27 GMT vineri).
Potrivit NASA, nu vor fi şanse de a lovi Pământul. Chiar dacă s-ar apropia mult, oamenii de ştiinţă au spus că cea mai mare parte ar arde în atmosferă, bucăţi mai mari ar putea cădea ca meteoriţi.
Sistemul de evaluare a riscurilor de impact al NASA, numit Scout, a exclus rapid un impact, a declarat dezvoltatorul său, Davide Farnocchia, inginer la Jet Propulsion Laboratory al agenţiei din Pasadena, California.
„Dar, în ciuda celor foarte puţine observaţii, a fost totuşi capabil să prezică că asteroidul va trece extraordinar de aproape de Pământ”, a spus Farnocchia. „De fapt, aceasta este unul dintre obiectele care s-au apropiat cel mai mult de Pământ din rândul celor înregistrate vreodată”.
Descoperit sâmbătă, asteroidul cunoscut sub numele de 2023 BU se crede că are o diametru între 3,5 m şi 8,5 m.
LIBERTY Galați, cel mai mare producător de oțel din România, anunță proiectele de digitalizare și automatizare pe care le va implementa în 2023, continuând seria de proiecte strategice demarate în 2022. Compania avansează astfel în planurile de transformare GREENSTEEL, care au ca scop sustenabilitatea producției și neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030.
Prasanta Mishra, Director Executiv LIBERTY Galați, a detaliat proiectele planificate pentru 2023: "Pentru a ne extinde portofoliul de produse și pentru a crește flexibilitatea și profitabilitatea producției, în 2023 vom implementa o linie automată de acoperire a țevilor și vom pune în funcțiune o noua instalație de răcire controlată la Laminorul de Tablă Groasă nr. 2. Cuptorul de Normalizare din cadrul laminorului va fi modernizat, astfel încât să creștem controlul calității benzilor de oțel. Anul acesta vom derula, de asemenea, o serie de proiecte de eficientizare, precum creșterea gradului de automatizare la Oțelărie – atât la Metalurgie Secundară, cât și la Mașina de Turnare nr. 1 – și modernizarea foarfecii volante de la Laminorul de Benzi la Cald, în vederea creșterii calității produselor și reducerii duratei de operare.”
Cu scopul de a crește eficiența și calitatea produselor, LIBERTY Galați va continua anul acesta seria de proiecte strategice începute în 2022, printre care: - dezvoltarea unei aplicații de traking a benzilor laminate în Trenul Degrosisor al Laminorului de Benzi la Cald, care permite urmărirea automată a produselor laminate, ușurând astfel munca operatorilor; - implementarea unei soluții digitale moderne de marcare a produselor din tablă cu ajutorul unei imprimante mobile, care decodifică informația și o tipărește pe produsele din cadrul Laminorului de Tablă Groasă 2, reducând astfel timpul de lucru; - digitalizarea și integrarea în rețeaua de proces a cântarelor tehnologice, astfel încât să poată comunica în timp real cu alte dispozitive de automatizare.
Din seria proiectelor dezvoltate pentru a îmbunătăți procesul de producție se regăsesc: calculul automat al temperaturii și al timpilor pentru tratament la Cuptorul de Normalizare 1, prioritizarea introducerii bramelor în cuptoarele de propulsie și calculul automatizat al consumului de energie la Laminorul de Benzi la Cald, precum și urmărirea automată a rulourilor de pe linia de producție, cu impact în minimizarea pierderilor de metal în cadrul procesului de fabricare.
Echipele de specialiști IT ai companiei au accelerat dezvoltarea tehnologică a proceselor și operațiunilor LIBERTY Galați, demarând o serie de proiecte majore de integrare cu platforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Aceste proiecte presupun generarea digitală a rapoartelor și facturilor și transmiterea automată a acestora către autoritățile fiscale. În prezent, se implementează proiectul E-transport, un sistem care va transmite date către platforma ANAF cu privire la transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat și soluția SEAL, care va digitaliza procesul de actualizare, validare și distribuire a documentelor de management al calității (QMS).
Sandip Biswas, Chief Investment Officer LIBERTY Steel Group, a declarat: “Ne propunem să transformăm LIBERTY Galați, un pilon cheie al grupului nostru, într-o companie a viitorului prin digitalizare, automatizarea proceselor și decarbonizarea producției. Deși operăm în continuare pe o piață dificilă, proiectele de modernizare și inovare derulate de echipele noastre vor continua pentru a asigura companiei o poziție solidă în momentul revenirii pieței în cursul acestui an."