Adela Paraschiv

Poliţiştii de frontieră au depistat opt cetăţeni din India, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au fost preluați de autoritățile de frontieră ucrainene, în baza Acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate.

În timpul misiunii, au fost depistate pe raza localităţii de frontieră Baranca – Hudeşti, în imediata apropiere a râului Prut, opt persoane, care au încercat să treacă ilegal frontiera peste râul Prut. Acestea au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani, pentru continuarea cercetărilor.

În urma verificărilor efectuate și ca urmare a schimbului de date operative între autorităţile de frontieră române şi cele din Ucraina, s-a stabilit faptul că cei opt bărbaţi, cu vârste între 19 şi 48 de ani, sunt cetăţeni din India şi au încercat să intre ilegal din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări în comun cu autorităţile de frontieră ucrainene sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie încheiat între Uniunea Europeană şi Ucraina, cei opt cetăţeni au fost preluaţi de autorităţile statului vecin.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

LIBERTY Galați anunță că a extins pachetul de stimulare pentru angajații care doresc să se imunizeze anti-Covid, prin acordarea de vouchere în valoare de 100 de lei celor care își completează schema de vaccinare.

Tichetele cadou se vor acorda atât salariaților care se vaccinează cu a doua doză, cu doză unică dar și celor care își vor prelungi imunitatea cu a treia doză, atunci când va fi cazul, conform indicațiilor medicale.

Începând din luna mai, Combinatul a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraș precum și asistență de specialitate.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că, în urma unei campanii, în doar o lună au fost identificaţi 2.500 de copii fără CNP, iar aceştia erau excluşi din sistemul educaţional.

„Aproximativ 2.500 de tineri cu vârste între 16 și 29 de ani, care nu au loc de muncă și nici nu sunt incluși într-o formă de educație sau de formare, vor fi sprijiniți să intre pe piața muncii”, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Potrivit sursei citate, la Ministerul Muncii sunt în lucru 3 proiecte cu finanțare europeană, în valoare de aproximativ 9 milioane de euro, care vor fi implementate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă din Hunedoara, Iași și Bacău, pentru atragerea tinerilor către Serviciul Public de Ocupare (SPO) și includerea lor în programele de formare profesională, evaluarea competențelor, acordarea de sprijin pentru angajare sau pentru înființarea și finanțarea propriilor afaceri:

- Peste 1.700 de tineri, șomeri cu nivelurile de ocupabilitate mediu, greu și foarte greu vor participa la programe de formare profesională;

- Peste 900 vor fi sprijiniți în vederea angajării, inclusiv prin activități de susținere a antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu;

- Vor fi înființate 62 de firme ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare prin acordarea ajutorului de minimis în valoare de 25.000 de euro /afacere.

Datele statistice arată că la sfârșitul lunii iulie 2021, din totalul de 258.774 șomeri înregistrați la ANOFM, 29.622 sunt tineri cu vârsta mai mică de 25 de ani (11,44%). La aceeași dată, din totalul de 136.653 persoane ocupate prin ANOFM anul acesta, 22.860 au vârsta sub 25 de ani, iar dintre acestea 15.192 sunt tineri NEETs.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 25 august a.c., ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate.
 
Potrivit actului normativ, pentru activitatea de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 60 de lei/inoculare.
 
Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 40 de lei/inoculare.
 
Tarifele includ şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale.
 
„Am creat cadrul legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. Este o măsură ce are drept scop stimularea vaccinării și protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile. Pentru vaccinarea la domiciliu, am crescut tariful cu 50%, la 60 de lei/inoculare, de la 40 de lei/inoculare cât este la cabinet, diferență menită să acopere cheltuielile de deplasare. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a proteja mai bine acele persoane care au şi cel mai mare risc de a se îmbolnăvi şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu SARS-CoV-2”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
 
Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită și activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) estimează că vârful pandemiei ar putea să fie în România la finalul lunii septembrie. În cel mai negru scenariu posibil ţara noastră ar putea ajunge la 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic.

 

“Ultima raportare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică corectează de fapt o raportare anterior şi estimează că vârful s-ar putea să fie la finalul lunii septembrie, dar este o estimare. Ne putem aştepta să apară modificări faţă de această estimare, iar în scenariul cel mai rău posibil INSP apreciază că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic. Aceasta este scenariul cel mai rău posibil”, a declarat Ioana Mihăilă

Șeful DSU, Raed Arafat, susține că nu toți călătorii din transportul public poartă mască, iar șoferul autobuzului trebuie să atragă atenția. „Nu poți avea un polițist la fiecare colț de stradă, nu poți avea un polițist care să-l păzească pe fiecare. E responsabilitatea noastră, trebuie să fim responsabili”, a subliniat Raed Arafat.

„Pot să vă spun că acum, venind către dumneavoastră, m-am oprit lângă un autobuz de oraș în care erau cel puțin trei persoane fără mască în el. Nimeni nu le zice nimic! Primul care trebuie să le atragă atenția este cel care conduce autobuzul. Îi vede, îi vede prin oglindă, trebuie să le spună: Mască! Îmi pare foarte rău, dar el este șeful autobuzului! Deci, omul urcă în autobuz fără mască. Cine e în autobuz la momentul acela? Cel care îl conduce! Nu poți să pui un polițist în fiecare autobuz. Foarte politicos, le poate spune: 'Vă rog, purtați masca!', 'Nu port mască!', 'Păi, atunci nu plecăm de aici, poftim!' Care e problema dacă spui unuia care nu poartă mască că nu se mișcă autobuzul?” a spus Raed Arafat. „Deci, porți mască, cobori din autobuz sau nu se mișcă autobuzul! Și o să poarte mască în final. Până la urmă, este vorba de aplicarea regulilor și respectarea celorlalți. Din momentul în care în autobuz erau vreo 15 persoane, toți purtau mască și numai trei erau care nu poartă mască, înseamnă că cei trei nu-i respectă pe ceilalți”, a adăugat șeful DSU.

MMA GROUP SECURITY împlinește 10 ani. Compania înființată în 2011 a reușit să se impună pe piața serviciilor de securitate privată din Galați. De la începuturi și până în prezent, compania a crescut, dezvoltând numeroase servicii care sunt oferite clienților.
 
„Pot spune că au fost 10 ani foarte frumoși în care zilnic am făcut ceva drag sufletului“, a declarat Daniel Marian Bodea, reprezentantul companiei MMA GROUP SECURITY
MMA GROUP SECURITY împlinește 10 ani de la începutul activității. În tot acest timp, compania a acumulat experiență, s-a dezvoltat și a format un sistem bazat pe o echipă valoroasă. Totul a pornit de la un vis și s-a transformat într-o afacere stabilă, condusă de oameni cu calități manageriale deosebite și cu experiență în domeniul securității private. În prezent, MMA GROUP SECURITY este un important prestator de servicii de securitate private având departamente ce pot asigura paza, monitorizarea în dispeceratul de alarmă și intervenția rapidă. De asemenea există un departament tehnic, cursuri de specializare pentru agenții de securitate și servicii de detectiv particular.
 
„Am început în 2011 în Galați, timid, dar cu speranța că vom ajunge să dezvoltăm o afacere de succes ca să putem oferi servicii de calitate în domeniul securității private. Azi putem spune că suntem mulțumiți având clienți care operează atât pe plan local, cât și pe plan național
Clienţii MMA GROUP SECURITY sunt convinși că beneficiază de cele mai performante servicii de securitate:
Construcţii & Instalaţii: Vega 93, Lemacons, Tancrad, Luconsa Bm, Citadina 98, Rotary Construcții, Romsit, Servland, Astaldy.
Comerţ: Mall-urile Shopping City Galați, Winmarkt Galați, Brăila, Tulcea, Promenada Mall Brăila.
Cazinouri: Jackpot, Cash Slot.
Învăţământ: 15 unităţi şcolare şi grădiniţe.
Sport: Asociația Suporter Club Oțelul, H.C Danubius Galați, Phoenix Galați, United Galați, CSM Galați.
Sănătate: Centrul Medical Delfinul.
Energie: Transgaz S.A
Transporturi: Rolling Stock, Transurb, ATLAS GMN.”
(MMA GROUP SECURITY)
 

Consiliul Județean a finalizat procedurile de achiziție publică pentru dotarea noului Ambulatoriu de Specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galați cu aparatură și mobilier medical, inclusiv cu un computer tomograf. Ambulatoriul de Specialitate al unității medicale este în plin proces de modernizare, extindere și dotare cu aparatură medicală. 

“Vechiul Ambulatoriu al Spitalului de Pneumoftiziologie a fost  consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală. Noul spațiu al Ambulatoriului este de patru ori mai mare și va avea circuite medicale separate pentru copii și adulți. Totul în cadrul unei investiții cu fonduri europene de aproximativ 10 milioane de lei.

O treime din această investiție a fost folosită pentru achiziționarea a zeci de echipamente medicale, inclusiv un computer tomograf modern, cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, dotat cu tehnologie de ultimă generație pentru reducerea dozelor de iradiere, analiza nodulilor pulmonari și reconstrucția 3D a diferitelor părți anatomice.

De asemenea, a fost achiziționat și un aparat performant de radiologie post grafie și scopie, extrem de necesar pentru investigațiile pulmonare.

Lucrările la noul ambulatoriu sunt avansate, astfel că echipamentele medicale achiziționate vor putea fi montate imediat ce vor fi aduse la Galați”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

S-au achiziționat un computer tomograf, o instalație de roentgendiagnostic post grafie și scopie, aparate de oxigenoterapie, negatoscoape cu ajustarea intensității luminoase, nebulizatoare, defibrilatoare, spirometru portabil, electrocardiograf cu 12 canale, ecograf doppler portabil, aparat automat de developat filme, aspirator de secreții, cântar cu taliometru, lămpi UV și mobilierul medical necesar (bănci sală de așteptare, dulapuri pentru instrumentarul medical, mese, scaun de recoltare sânge și frigidere). Valoarea echipamentelor medicale achiziționate este de 2.908.717 lei.

Allen Coliban, primarul USR PLUS din Brașov, redă spațiul verde brașovenilor, eliminând interdicția de a sta pe iarbă. De astăzi, brașovenii pot merge prin iarbă în toate parcurile din municipiu, cu excepția peluzelor proaspăt însămânțate.
 
„Toate parcurile vor deveni zone prietenoase cu animalele, după ce pe suprafața lor vor fi instalate cișmele adaptate și dispensere cu saci pentru adunarea excrementelor. Amatorii de mișcare în aer liber cu biciclete, role și skateboarduri vor avea liber pe aleile parcurilor care sunt mai late de 3 metri”, a transmis USR PLUS. 
 
Pentru cei care nu respectă regulile, sunt prevăzute și amenzi semnificative: de până la 500 de lei pentru cei care nu strâng după câini, de până la 200 de lei pentru cei care-și plimbă animalele fără lesă și de până la 1.000 de lei pentru cei care merg cu câini agresivi fără lesă.

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi - COVID-19, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), la Bucureşti.

„Noul spital regional va fi dotat cu 850 de paturi de specializare continuă, 60 paturi de urgență, 45 paturi de specializare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, precum și servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie etc.
 
 
După ani de amânări, promisiuni și machete prezentate, noul spital modern, construit la standarde europene astfel încât să răspundă nevoilor întregii regiuni a Moldovei și nu numai, intră în linie dreaptă” , a transmis USR PLUS.