Marius Buse

Senatorul Laura Georgescu anunță veşti bune pentru profesorii și antrenorii de la grupele de performanţă din cadrul Cluburilor Sportive Şcolare. În cadrul Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport s-a discutat despre propunerea legislativă de modificare şi completare a legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Dezbaterea a avut loc marți. Potrivit Laurei Georgescu, propunerea legislativă supusă avizării are în vedere modificarea articolului 8 astfel încât să se majoreze cu 10% salariul brut de bază pentru personalul didactic care îndeplineşte funcţia de profesor/antrenor la grupele de performanţă din cadrul Cluburilor Sportive Şcolare. Este vorba de sporul de care beneficiază în prezent profesorii diriginți din învățământul preuniversitar.

„Împreună cu colegii mei social-democraţi am iniţiat această propunere legislativă care are ca scop recompensarea muncii unui profesor/antrenor la grupele de performanţă pentru că activitatea acestuia nu se rezumă doar la norma didactică. Acesta îşi dedică inclusiv timpul liber pentru a obţine rezultate deosebite. Această muncă se realizează susţinut la o grupă de performanţă, prin minim 2 ore pe zi de antrenament, de stagii de pregătire, de participare la competiţii sportive naţionale şi/sau internaţionale”, a spus Laura Georgescu, senator PSD.
Impactul bugetar nu este semnificativ, această opinie fiind formulată şi de Consiliul Fiscal. Astfel, este posibilă includerea acestei iniţiative în construcţia bugetară a anului 2022 fără a afecta ţintele bugetare, a precizat Georgescu.

Spitalul de Boli Infecțioase Galați este singura unitate medicală din țară unde cancerul de piele, bolile inflamatorii, imunologice și degenerative se pot depista cu ajutorul unui tomograf în coerență optică. Echipamentul folosește o tehnică medicală din domeniul oftalmologiei, adaptată pentru depistarea celulelor canceroase de către medicii dermatologi printr-o procedură non-invazivă.

“Continuăm să aducem aparatură medicală modernă și la Spitalul de Boli Infecțioase, astfel încât să creăm condiții mai bune atât pentru medici, cât și pentru pacienți.

Acest nou tomograf de la Spitalul de Boli Infecțioase este un echipament medical de ultimă generație pe care îl au în dotare puține centre din Europa. Folosește un procedeu medical nou în domeniul dermatologiei, prin care se poate depista cancerul de piele în stadiu incipient cu ajutorul luminii, fără a mai fi nevoie de intervenții chirurgicale pentru a determina prezența celulelor canceroase la nivelul epidermei. De asemenea, cu acest echipament medical ultraperformant se poate monitoriza și eficiența tratamentului.  

Din păcate, în România a crescut în ultimii ani incidența cancerului de piele, iar medicii specialiști spun că în continuare acest tip de cancer este subdiagnosticat sau diagnosticat tardiv.

Odată cu acest nou aparat medical, Spitalul de Boli Infecțioase, acolo unde a fost înființat recent și un centru de excelență în domeniul dermatologiei, are în dotare două echipamente medicale de ultimă generație pentru depistarea și monitorizarea cancerului de piele, care vor fi folosite simultan de către echipa coordonată de medicii Alin Laurențiu Tatu și Florin Bujoreanu”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea acestui aparat medical ultraperformant este de 743.155 de lei, fonduri europene atrase de către Consiliul Județean Galați în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a medaliat pe voluntarii din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență. Ceremonia a avut loc marți.

Președintele Iohannis a acordat Ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social” membrilor echipelor de intervenție. A fost vorba despre o premieră în ceea ce privește categoria menționată.

„Mă bucur că am avut astăzi ocazia de a transmite prețuirea și recunoștința noastră voluntarilor din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență. Am conferit pentru prima oară Ordinul „Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social” acestor oameni deosebiți, care nu au ezitat niciun moment să pună pe primul loc binele celorlalți, într-una dintre cele mai grave crize sanitare din istorie. Asumarea responsabilității sociale este alegerea celor care nu pot trece nepăsători pe lângă nedreptate, boală ori sărăcie, a celor care sunt mereu alături de semenii aflați în nevoie”, a declarat Klaus Iohannis.

Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni.

CNSU a adoptat noi reguli de aplicare a măsurii carantinei pentru persoanele care sosesc în România valabile în perioada 10 decembrie 2021 ora 00:00 - 8  ianuarie 2022, ora 24:00.

1. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, astfel:

a) persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

b) persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

2. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană aflate în zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). 3. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 1 și pct. 2, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona Roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

4. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 14 zile cu privire la persoanele care sosesc din statele terțe și nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

5. Se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

6. Sunt exceptate de la măsura carantinei instituită în condițiile pct. 4 și pct. 5, următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

b) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

c) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

d) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

e) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

f) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori;

g) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora care sunt nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, sosesc pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

h) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

i) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din statele terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat legat de scumpirea energiei, că „vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii”, astfel încât facturile populației să fie „cât mai suportabile”. El a vorbit despre un TVA de 5% pentru gigacalorie. 

„Ce este important este că vom veni cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii - ianuarie, februarie, martie - astfel încât să fie cât mai suportabile (facturile - n.r.)”, a declarat Marcel Ciolacu luni seară.

 

PSD crește la 40%, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde în luna noiembrie, la comanda social democraților. PNL scade la 17%, AUR ajunge la 15%, iar USR pierde două procente și ajunge la 11%. Peste 80% dintre români consideră că România merge într-o direcție greșită.

Față de sondajul anterior, efectuat în luna octombrie, AUR a crescut de la 14% la 15%, USR a scăzut de la 13% la 11%, iar PNL a scăzut un procent de la 18% la 17%.

 

Liderul PSD Marcel Ciolacu a vorbit despre ideea creării unei companii energetice naționale, care să producă energie dintr-un mix de surse și care să poată asigura, în 3 - 5 ani, independența energetică a României. 

 „Cred că e momentul, cu o asemenea forță politică, să creăm o companie serioasă, care să producă și verde, și nuclear, și pe cărbuni, și gaze, o companie națională astfel încât în trei, maxim cinci ani, România să fie independentă energetic”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

 

Deputatul PSD Viorica Sandu a anunțat că Programul Tomata va fi reluat în 2022. acesta va fi îmbunătățit și chiar extins la alte legume.

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a anunțat intenția de a relua din 2022 Programul Tomata pe modelul programului inițial, căruia i se vor aduce îmbunătățiri, urmând ca legumicultorii să afle din timp condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească. La rândul lor, fermierii vor ca programul să fie îmbunătățit, să conțină și alte legume și, eventual, să fie ridicat plafonul.

Programul Tomata a fost lansat în 2017 tot de PSD cu intenția de a stimula cultivarea de tomate în extrasezon și pentru a reduce deficitul balanței comerciale din acest sector.

„Toate programele din agricultură vor avea prioritate, îşi vor găsi surse de finanţare în actuala guvernare. Agricultura a fost pusă în primele cinci domenii ca importanță de către Partidul Social-Democrat, drept pentru care a luptat să obţină acest minister. Sectorul agricol are o importanță deosebită pentru România, pentru că suntem o țară preponderent agrară, iar agricultura înseamnă hrana acestui popor, înseamnă ca prin industria alimentară să aducem pe mesele românilor cât mai multe produse agro-alimentare românești”, a declarat Viorica Sandu.

În următoarea perioadă ministrul agriculturii și legumicultorii vor avea mai multe discuții pentru a ajunge la un numitor comun.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că primul şantier din țară care va fi monitorizat, cu ajutorul dronelor, va fi cel al Drumului de Centură al municipiului Tecuci.

„Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci şi am înţeles că este un record absolut. Iam informat la rândul meu că, pe proiectul pe care l-am anunţat – de a urmări şantierele din ţară cu drone, direct – primul proiect pe care o să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului este ăsta. Asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze. Zici că e centura Parisului”, a declarat Sorin Grindeanu, la Galați.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită, sâmbătă, pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila. 

A urmat o întâlnire cu autoritățile locale și județene din Galați, parlamentari PSD și europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose, la Complexul Muzeal de Științele Naturii din Galați.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi. 

"Astăzi, atenţia noastră se îndreaptă către persoanele cu dizabilităţi din România, cărora statul român trebuie să le asigure o viaţă în acord cu respectarea drepturilor, a valorilor, a libertăţilor şi a demnităţii umane. Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi este un prilej pentru noi toţi de a condamna ferm toate formele de discriminare şi excluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi. Dizabilitatea reflectă mai degrabă modul în care societatea reacţionează la anumite caracteristici individuale, iar persoanele cu dizabilităţi contribuie în mod activ la dezvoltarea societăţii, atunci când beneficiază de susţinerea acesteia", spune Klaus Iohannis.

 

Şeful statului precizează că lupta împotriva discriminării şi a marginalizării, protejarea drepturilor şi libertăţilor trebuie să fie, în continuare, o prioritate pentru statul român.

"România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte incluziunea socială şi economică a persoanelor cu dizabilităţi, dar mai avem de făcut paşi importanţi. Lupta împotriva discriminării şi a marginalizării, complementar cu protejarea drepturilor şi libertăţilor, precum şi cu dezvoltarea de pârghii care să asigure un trai decent trebuie să constituie, în continuare, o prioritate pentru statul român. O societate funcţională este o societate tolerantă, incluzivă, solidară, în care drepturile şi demnitatea umană reprezintă valori absolute. Orice abatere de la aceste principii este fundamental greşită şi trebuie condamnată public pentru a nu permite generarea altor manifestări reprobabile", afirmă preşedintele Iohannis.