Heliportul de la Spitalul Județean Sf.Apostol Andrei din Galați a fost scos la licitație. Este vorba despre proiectarea obiectivului care va fi construit pe parcarea supraetajată, recent inaugurată. Consiliul Județean Galați a lansat procedura pe sistemul de licitații publice, a primit oferte de la firmele interesate și în prezent specialiștii evaluează documentele depuse.
Pentru proiectare, Consiliul Județean are la dispoziție 460.000 de lei, cu acești bani urmând să fie concepute heliportul și un etaj al clădiri cu 150 de locuri de parcare. Proiectantul trebuie să facă studii de teren şi alte analize specifice, documentaţii suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, verificarea tehnică de calitate a proiectului şi a detaliilor de execuţie și să ofere asistenţă tehnică.
La final, parcarea cu heliport de la Galați va deveni cea mai mare construcție de acest tip din România. În prezent, imobilul are două etaje și o capacitate de 306 locuri, din care 34 sunt destinate persoanelor cu handicap. Dacă totul va merge conform planului, lucrările vor fi gata spre sfârșitul anului viitor.
Autoritățile susțin că heliportul de la Galați va scurta foarte mult perioada în care se face transferul pacienților din elicopter către Unitatea de Primiri Urgențe și va duce Spitalul Județean gălățean în topul unităților medicale din România. Pista de aterizare pentru elicopterul SMURD va fi cea de a cincea dintr-o unitate medicală din țară. De asemenea, va fi al treilea heliport din România pe care se poate ateriza și noaptea. Lucrările la etajul superior și la heliport se vor desfășura fără închiderea clădirii.
Se fac investiții uriașe în sistemul de sănătate din județul Galați. Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, aproximativ 70 de milioane de euro au fost investite în spitalele gălățene. Banii au ajuns la toate unitățile medicale din subordinea instituției.
Bineînțeles, cea mai mare parte a sumei a fost alocată Spitalului Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei. Clădirea cu nouă etaje a spitalului, ambulatoriul cu trei etaje și Unitatea de Primiri Urgențe sunt modernizate, extinse, consolidate și dotate cu aparatură medicală nouă. De asemenea, în curte se va ridica o clădire cu trei etaje pentru morgă, s-a construit o parcare supraetajată care va avea și heliport și au fost amenajate două buncăre pentru acceleratorul liniar de particule necesar bolnavilor de cancer.
Documentele arată că pentru achiziționarea de aparate medicale a fost alocată suma de 61 de milioane de lei. Banii vin din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi, din fonduri europene şi fonduri guvernamentale. Anul acesta din bugetul propriu al Consiliului Județean, aproximativ 24 de milioane de lei sunt folosite pentru achiziţionarea de aparatura medicală pentru toate spitalele din subordine.
La Spitalul Județean, la TBC, la Spitalul de Boli Infecțioase, la Spitalul din Tg.Bujor și la unitatea de la Gănești vor ajunge sute de echipamente medicale, printre care sunt aparate pentru diagnosticarea cancerului, de radiologie, ecografe, computere tomograf sau sisteme pentru neurochirurgie. În paralel, în toate instituțiile medicale menționate sunt în derulare investiții substanțiale care vizează ridicarea de noi clădiri, modernizări și reabilitări.
Spitalul de la Tg. Bujor este consolidat și modernizat cu ajutorul fondurilor europene. Consiliul Județului Galați a reușit să atragă mai multe finanțări pentru unitatea medicală din localitatea gălățeană. Unele lucrări s-au încheiat, altele vor fi începute în curând.
În primul rând este vorba despre o investiție din bugetul Consiliului Județean în valoare de 1,2 milioane de lei cu care au fost oprite alunecările de teren din zonă și a fost consolidată clădirea administrativă. Un alt proiect cu finanțare europeană de peste 11 milioane de lei vizează extinderea, dotarea și modernizarea ambulatoriului spitalului din Tg.Bujor. Contractul privind finanțarea proiectului a fost semnat deja și în curând se va da ordinul de începere a lucrărilor.
De asemenea, se fac demersuri pentru obținerea unei finanțări de aproximativ un milion de euro pentru realizarea unei clădiri noi care va adăposti secția de Pediatrie a spitalului. În plus, ca să atragă medici la spitalul din Tg.Bujor, Consiliul Județean a pus la bătaie un microbuz pentru naveta specialiștilor.
Mii de pacienți din Galați și din județele învecinate au apelat la serviciile noului centru de tratare a cancerului. Instituția construită de Consiliul Județean Galați în curtea Spitalului Județean utilizează un accelerator liniar de particule. Aparatul modern este unic în această parte a țării.
Datorită acestei investiții, Galațiul a devenit centru regional pentru tratarea cancerului. De la inaugurarea instituției, la finalul anului trecut, în interior au fost făcute peste 6.000 de ședințe de radioterapie și sute de persoane au finalizat schema de tratament care le poate salva viața. Tot potrivit statisticilor, la centrul din Galați vin zilnic în jur de 60 de persoane. Numeroși pacienți sunt din Vrancea, Brăila, Tulcea și Vaslui.
„Unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat la Galaţi a fost deschiderea Centrului Regional de Tratare a Cancerului. Acolo se fac numeroase şedinţe de radioterapie, la fel ca-n marile centre medicale din ţară. Conform medicilor, pacienţii se simt mai bine pe durata tratamentului, iar efectele secundare sunt mult mai puţine, astfel că acum tratamentul se poate face fără întrerupere. De la deschiderea acestui centru, sute de pacienţi au finalizat schema de tratament, care în unele cazuri poate dura şi şase, şapte săptămâni. Din nefericire, incidenţa acestei maladii a crescut foarte mult în ultimii ani, iar cuvântul cancer îngrozeşte pe toată lumea. De la o lună la alta, numărul celor care se tratează la Galaţi a crescut considerabil. La acceleratorul liniar de particule vin multe persoane din Vrancea, Brăila, Tulcea sau Vaslui”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Autoritățile anunță că anul acesta, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă va fi adus şi un PET CT, un echipament medical de ultimă generaţie pentru diagnosticarea cancerului. Procedurile de achiziţie au fost finalizate, iar specialiştii lucrează la partea de amenajare a spaţiului unde va funcţiona acest dispozitiv medical.
Primul spital construit în județul Galați după revoluție este aproape gata. Este vorba despre Unitatea Medico-Socială Gănești realizată la comanda Consiliului Județean Galați. Noua clădire este modernă și are 50 de locuri pentru pacienţii cu probleme neuro-psihice grave.
Clădirea are două etaje în care sunt spații de tratament, zone administrative, sală de mese și bucătărie, vestiare, farmacie și camere cu două sau trei paturi cu grup sanitar propriu. Autoritățile au decis să păstreze și un corp de clădire vechi în care sunt îngrijiți alți 122 de pacienți.
Costel Fotea: Spitalul de la Gănești este proiectul meu de suflet
„Țin foarte mult la toate cele peste 70 de proiecte ale Consiliului Județean, s-a muncit mult, sunt toate proiectele mele de suflet... Dar credeți-mă că proiectul cel mai de suflet, pe care în curând o să-l vedeți, acolo o să tăiem panglica, deși mulți nu au crezut, mulți spuneau că este o nebune. Este vorba despre Spitalul de la Gănești, acela este un proiect la care țin foarte mult. La toate proiectele s-a muncit foarte mult, Și la drumuri județene, și la cultură, și la spitale, și la agrement, dar Spitalul de la Gănești este proiectul meu de suflet”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Investiția are valoare de 13 milioane de lei. Lucrarea este realizată din fondurile Consiliului Județean Galați.
Spitalul Județean din Galați este reabilitat din temelii. În interior sunt schimbate toate conductele şi instalaţiile de transport fluide, este modernizat sistemul de distribuţie a agentului termic şi sunt înlocuite toate echipamentele cu un consum energetic mare. De asemenea, sunt înlocuite toate uşile şi ferestrele, este montată climatizare în toate secţiile spitalului, este modernizată instalația de climatizare din sălile de operaţie şi sunt înlocuite toate cele 12 lifturi.
Totodată, Spitalul Județean din Galați va fi prietenos cu mediul. Clădirea cu 9 etaje va fi reabilitată și va fi dotată cu sisteme alternative pentru cogenerare energie din surse regenerabile. Concret, la finalul lucrării spitalul gălățean va avea sisteme cu dublă turbină eoliană și panouri fotovoltaice care vor produce apă caldă pentru toată unitatea. În plus, anveloparea spitalului se realizează cu plăci compozit, care imbunătăţesc semnificativ eficienţa termică a clădirii şi o protejează împotriva excesului de umiditate.
În paralel se lucrează și la Unitatea de Primiri Urgențe. În ciuda epidemiei de COVID-19, constructorul a continuat lucrarea care vizează extinderea și modernizarea secției. Dacă în prima fază a lucrării au fost amplasate instalațiile electrice și a fost realizată fundația, acum constructorul lucrează la structură. Tot la UPU se amenajează un spațiu special pentru accesul ambulanțelor, astfel încât pacienții să fie preluați mai ușor. La final, UPU va fi complet modernizată și va avea aparatură de ultima generație.
Nu în cele din urmă, în curte a fost finalizată prima etapă din lucrarea de la parcarea supraetajată. Clădirea va mai avea un etaj și va fi dotată cu heliport anul viitor. Tot în curte a fost terminat buncărul pentru acceleratorul liniar de particule pentru tratamentul bolnavilor de cancer și se va ridica o clădire pentru viitoarea morgă și laboratoarele de la Medicină Legală.
Spitalul Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei din Galați se transformă în totalitate. În această perioadă, unitatea trece prin ample lucrări de consolidare și reabilitare energetică, iar Unitatea de Primiri Urgenţe este extinsă și modernizată. De asemenea, în curte au fost construite o parcare supraetajată care va avea și heliport, un buncăr pentru tratamentul bolnavilor de cancer și o clădire cu trei etaje pentru noua secție de Morgă şi Anatomie Patologică.
Stadiul lucrărilor a fost prezentat de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
„Consolidarea spitalului este cea mai dificilă lucrare, însă una extrem de importantă, deoarece unitatea medicală are o vechime de peste jumătate de secol. Practic, fiecare stâlp de rezistenţă este consolidat complet, fie cu beton, fie cu o răşină special concepută pentru acest tip de lucrare. Investiţia se derulează etapizat, în condiţiile în care spitalul trebuie să asigure în continuare servicii medicale. După ce se termină de consolidat un etaj, încep lucrările de schimbare a instalaţiilor, de modernizare a secţiei, de înlocuire a tâmplăriei acolo unde este nevoie şi de implementare a unui nou sistem de climatizare. După ce fiecare stâlp de rezistenţă este consolidat, se renovează toate saloanele şi cabinetele medicale. Se schimbă uşile şi geamurile unde este nevoie de acest lucru, se pun instalaţii sanitare noi, se schimbă plafoanele şi se montează covor de trafic intens”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În paralel se lucrează la înlocuirea lifturilor şi la noua faţadă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. În plus, vor fi schimbate toate conductele din subsolul unităţii medicale, se va implementa un sistem de sterilizare a aerului din sălile de operaţie şi se va monta pe acoperişul spitalului o instalaţie de producere a energiei din surse regenerabile. Constructorii lucrează şi la noua secţie a Unităţii de Primiri Urgenţe, dar și la noua secţie de Prosectură şi Anatomie Patologică.
„Am ajuns aproape de jumătatea acestei lucrări, prin care vom dubla suprafaţa actuală a secţiei de urgenţe. Mai mult, vom dota noua Unitate de Primiri Urgenţe cu un computer tomograf, pe care l-am achiziţionat deja. De fapt, am finalizat procedurile de achiziţie publică pentru toate echipamentele medicale care vor intra în dotarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe”, a precizat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi
De asemenea, reprezentanții Consiliului Județean se pregătesc să emită ordinul de începere a lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare ale Ambulatoriului spitalului. Nu în cele din urmă, spitalul urmează să fie dotat cu echipamente de ultima oră. Anul acesta, Spitalul Judeţean Galaţi va achiziţiona aparatură medicală de peste 51 de milioane de lei, cea mai mare parte a sumei fiind asigurată din bugetul propriu al Consiliului Judeţean.
Error: No articles to display