Horia Tabacu

România și Arabia Saudită vor cooperara în domeniul serviciilor logistice. Miniștrii transporturilor din cele două țări au semnat în această săptămână un memorandum de cooperare în domeniul menționat.

Documentul a fost semnat de ministrul Sorin Grindeanu și de omologul său Saleh Al Jasser.

„Documentul va contribui la dezvoltarea transportului intermodal în România. În cadrul întâlnirii de astăzi am mai discutat despre implementarea în România a celor mai noi metode de furnizare și operare a serviciilor logistice”, a comunicat ministrul Sorin Grindeanu.

Cooperarea pune accentul pe schimbul de experiență, dar și pe găsirea unor soluții pentru armonizarea politicilor și reglementărilor în domeniul serviciilor logistice.

USR propune limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete. Deputatul Emanuel Ungureanu a depus un proiect de lege prin care este limitat la 8 ani mandatul șefilor Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE), Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Direcției Generale de Protecție Internă a MAI (DGPI) și Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA).

„Într-un stat de drept, serviciile secrete au un rol esențial. În România ultimilor ani, am văzut însă că serviciile sunt cele care pun miniștri, prim-miniștri și președinți de țară. Serviciile secrete sunt cele care s-au infiltrat în politică, în afaceri, în justiție, în presă și, de multe ori, puterea lor a depășit limita legală. Boala puterii este o boală care contaminează și șefii serviciilor secrete, nu doar politicienii. Avem în România șase servicii secrete, iar unul dintre ele este condus de 19 ani de aceeași persoană, persoană al cărei nume era vehiculat când a apărut domnul Cârstoiu drept candidatul surpriză al comasaților roșii-galbeni pentru Primăria Capitalei. Și mai avem în România un serviciu secret care, de mai bine de 365 de zile, nu mai are un șef civil, ci unul militar”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Proiectul USR modifică legile de organizare și funcționare a SRI, SIE, SPP, STS și MApN, precum și OUG 76/2016, în sensul introducerii precizării clare că mandatul directorului este de 4 ani și poate fi reînnoit o singură dată.

Limitarea mandatelor șefilor serviciilor de informații este o practică comună în democrațiile avansate, menită să prevină dictatura și să protejeze principiile statului de drept. Totodată, măsura contribuie la întărirea instituțiilor democratice și la asigurarea unei conduceri responsabile și responsivă la nevoile și schimbările societății

Spitalul Județean din Galați va avea heliport medical pe care se va putea ateriza și noaptea. Heliportul pe care va ateriza elicopterul SMURD va fi construit pe acoperişul parcării supraetajate din curtea Spitalului Judeţean Galaţi.

 Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță că început partea de închidere a parcării de la Spitalul Judean, prima etapă fiind cea de închidere perimetrală, cu panouri termoizolante, a scărilor de acces și de evacuare, precum și a casei liftului.
 
„De asemenea, constructorul se pregătește să facă amenajările necesare pentru a demara și lucrările la acoperișul parcării. La final, parcarea supraetajată de la Spitalul Județean va avea peste 460 de locuri.
Heliportul medical pentru elicopterul SMURD va fi conectat direct cu UPU prin intermediul unei pasarele de transfer”, a transmis Costel Fotea.

Reprezentanții AUR susțin că PSD și PNL au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare de frica AUR și a lui George Simion. În plus, ei cred că guvernanții modifică din nou datele alegerilor, tot de frica lor față de George Simion.

Acuzațiile apar într-un comunicat AUR.

„PSD și PNL au comasat alegerile locale cu cele europarlamentare de frica AUR și a lui George Simion. Scopul: AUR să nu câștige alegerile europarlamentare. Acum, după ce în luna februarie au schimbat calendarul electoral, vin și modifică din nou datele alegerilor, tot de frica lor față de George Simion și AUR. Decizia coaliției de astăzi nu este o surpriză. Ea era ușor de anticipat după consultările de ochii lumii pe care le-a făcut Marcel Ciolacu la început de săptămână. Acestea au arătat un premier slab, un premier care nu e propriul său stăpân, care, în realitate, nu conduce propriul Guvern și nici nu are vreun cuvânt de spus în coaliția din care face parte”, scrie în documentul AUR.

Alegerile pe 1 decembrie reprezintă o lipsă de respect față de o zi simbol pentru poporul român, mai susține AUR.

„Marcel Ciolacu spunea în luna mai 2023 că nu se pot comasa alegerile locale cu cele europarlamentare pentru că nu este constituțional, dar totuși a făcut-o. În luna februarie 2024, Marcel Ciolacu anunța că PSD și PNL au decis ca alegerile prezidențiale să fie în luna septembrie 2024. Nici de această dată nu s-a ținut de cuvânt. Ceea ce înțelegem din toată această mișcare a PSD și PNL este că Marcel Ciolacu a fost păcălit să facă alegeri comasate în Iunie pentru a salva PNL, iar acum a fost păcălit din nou să mute alegerile prezidențiale în lunile noiembrie și decembrie, astfel încât să îi dea generalului Ciucă un răgaz de trei luni pentru a încerca să se califice pentru turul 2. Ceea ce trebuie, însă, observat este că, în tot acest joc politic al PSD și PNL, Ziua Națională a picat la mijloc. În loc să celebrăm România, Unirea, românismul, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă îi cheamă pe români la vot. Este o lipsă de respect față de o zi simbol pentru poporul român”, mai scrie în comunicat.

Coaliția de guvernare a decis joi datele alegerilor prezidențiale și parlamentare. Astfel, primul tur al prezidențialelor va avea loc pe 24 noiembrie, turul doi vas fi pe 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi organizate pe 1 decembrie.

După săptămâni întregi de discuții aprinse, colaiția de guvernare a decis asupra calendarului electoral pentru alegerile prezidentiale si parlamentare.
„Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, dupa cum urmează: primul tur în data de 24 noiembrie, al doilea tur în data de 8 decembrie”, potrivit unui comunicat de presă.

De asemenea, liderii coaliției s-au înțeles asupra organizării alegerilor parlamentare pe 1 decembrie.

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, anunță lansarea programului “Europa Digitală”. Prin intermediul acestuia, 18 milioane de lei vor finanța digitalizarea companiilor și a organizațiilor.

”Digitalizarea României e un drum cu sens unic - nu există cale de întoarcere. Am lansat competiția “Europa Digitală” prin care 18 milioane de lei vor finanța digitalizarea companiilor și a organizațiilor publice și private de cercetare din România. Banii sunt dedicați aducerii tehnologiilor de ultimă generație”, a anunțau Ivan.

Ministrul cercetării a arătat că tehnologiile avute în vedere sunt „dezvoltarea calculului de înaltă performanță (HPC), creșterea competitivității în zona de cybersecurity, creșterea competențelor digitale avansate pentru studenți, absolvenți și angajați, cu focus pe AI, securitate cibernetică și HPC, dar și utilizarea eficientă și responsabilă a tehnologiilor AI.”

Europa digitală (DIGITAL) este un nou program de finanțare al Uniunii Europene, axat pe folosirea tehnologiilor digitale de ultimă generație în companii, administrație și de către cetățeni. Finanțarea națională se acordă organizațiilor de cercetare de drept public/privat și întreprinderilor din România, participante într-un proiect/consorțiu european declarat câștigător în urma competiţiei europene organizate în cadrul Programului Europa Digitală.

Conacul de la Mânjina (Costache Negri), locul în care aveau loc întâlnirile de taină ale celor care au făcut posibilă Unirea Principatelor din 1859, este în plin proces de restaurare.

„Acum, se lucrează la restaurarea elementelor din lemn, la amenajarea interioară și la acoperiș, care este refăcut după modelul original, cel folosit acum aproape 200 de ani, când a fost construit acest conac.Totul pentru a reda frumusețea de odinioară locului în care s-a plămădit Mica Unire. Aceasta este adevărata moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Lucrările sunt implementate de către Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul unei investiții de peste 1,1 milioane de euro.

Conacul se află în localitatea Costache Negri, care până în 1908 a purtat numele de Mânjina.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu anunță că liderii coaliției de guvernare se vor întâlni joi pentru a stabili calendarul alegerilor. Alături de cei doi viceprim-miniștri Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, el va prezenta variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu va cere partenerilor de Coaliție „să dea curs solicitării exprimate de toți participanții la discuțiile de la Palatul Victoria ca stabilirea calendarului electoral să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, astfel încât competiția electorală să se desfășoare în condiții predictibile și echitabile pentru toți candidații”.

Stabilirea calendarului electoral trebuie să se facă pe baza unor criterii obiective, agreate de toate partidele politice și nu pentru a avantaja sau dezavantaja anumiți candidați.
„Le mulțumesc tuturor partidelor participante pentru dialogul constructiv! Consider că a fost un demers util și democratic și îmi doresc ca și partenerii de Coaliție să țină cont de opiniile exprimate”, a adăugat prim-ministru, Marcel Ciolacu.

Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru, copreședinții Partidului REPER, şi deputatul Alin Prunean, vicepreşedinte REPER, participă marți, la consultările convocate de premierul Marcel Ciolacu. Discuțiile sunt pentru stabilirea calendarului organizării alegerilor prezidențiale și parlamentare.

„Aceste consultări ar fi trebuit să aibă loc cu partidele politice şi cu societatea civilă înainte de a decide comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale şi de a asuma o Ordonanță de urgență pentru organizarea alegerilor prin care s-a ignorat legea şi s-a încălcat dreptul partidelor politice de a avea delegați în secții. După pseudo-consultări, aşteptăm o asumare a gestiunii dezastruoase a alegerilor din 9 iunie, soluționarea cererilor de renumărare REPER, pe care Biroul Electoral Central le-a ignorat, precum şi inițierea unei reforme electorale care să permită, între altele, reprezentarea corectă a formațiunilor politice şi a candidaților independenți în secții, alegeri locale pentru primari în două tururi de scrutin, acces egal la competiția electorală, fără reguli absurde şi prohibitive precum condiția de a strânge sute de mii de semnături pentru a putea participa la alegeri. Monopolul politic al legislației electorale nu face parte din jocul democratic", au declarat liderii REPER.

Marcel Ciolacu discută luni și marți, cu partidele despre calendarul pentru alegerile prezidențiale. Luni, premierul i-a primit la sediul Guvernului pe repreezentanții USR, AUR, UDMR, Grupul Minorităților Naționale, SOS și PUSL. Mrți, pe lângă reprezentanții REPER, la discuții merg și cei ai Forța Dreptei.
La întâlniri, din partea Guvernului participă premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu și vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec. Întrevederea a avut loc luni, la sediul MApN.
Cei doi au discutat despre securitatea la Marea Neagră și Parteneriatul Strategic România-SUA.

„În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două țări, precum și aspecte relevante privitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre. Stadiul și perspectivele acordării asistenței internaționale multidimensionale pentru susținerea Ucrainei au fost, de asemenea, pe agenda celor doi oficiali”, a transmis MApN.

Ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat „principalele linii de efort ale României pentru Ucraina, cu accent pe dimensiunea instruirii”.
De asemenea, oficialii au discutat despre Summitul NATO de la Washington, din luna iulie, unde este de așteptat să fie adoptate decizii cruciale pentru securitatea Alianței, în general, și pentru stabilitatea și securitatea regiunii Mării Negre și a flancului sud-estic, în particular.
„Summitul va fi un moment definitoriu pentru viitorul Alianței. Suntem pregătiți să contribuim activ la consolidarea securității colective și la întărirea capacităților de apărare ale NATO”, a precizat Angel Tîlvăr.