Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în executare a unor activități de percheziție domiciliară în trei dosare având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și a altor fapte penale, de către cadre medicale și de alte persoane fără calitate specială în legătură cu vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV 2.
Conform unui comunicat remis de DGA Galați, „ofițeri de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciilor Judeţene Anticorupţie Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui, Iași, Bacău și Neamț, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Investigaţii Criminare şi Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Galaţi, cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, au pus în executare 41 de mandate de percheziţie domiciliară, 6 percheziții auto, 6 mandate de aducere și 5 ordonanțe de ridicare a unor documente de la instituții publice de pe raza județului Galați”.
„În fapt, în cadrul celor trei dosare penale, se efectuează urmărirea penală cu privire la împrejurările în care, în schimbul unor sume de bani primite de la persoane interesate, cadrele medicale au simulat actul de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV 2, după care au atestat în registrele de evidenţă, contrar realităţii, că persoanelor respective li s-a administrat vaccinul.
De asemenea, au implementat în baza de date R.E.N.V., date neconforme cu realitatea, făcând astfel posibil ca persoanele interesate să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificate verzi de vaccinare Covid-19, în mod ilegal, eludând astfel restricţiile impuse de autorităţile române”, se arată în comunicatul remis de DGA Galați.
Conform sursei citate, cadrele medicale au fost ajutate şi de intermediari, care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea.
De luni, 21 martie, și până pe 15 iunie 2022, circulația rutieră pe bd. George Coșbuc, tronsonul cuprins între Drumul de Centură și str. Alexandru Măcelaru, va fi închisă.
Conform municipalității, motivul restricțiilor de trafic îl reprezintă executarea lucrărilor necesare pentru realizarea proiectului „Modernizare linii tramvai și carosabil pe străzile Traian Vuia, Henri Coandă, George Coșbuc (tronson Henri Coandă – Al. Măcelaru)”.
Pentru fluidizarea circulației, s-a amenajat o variantă ocolitoare prin curtea S.C. Transurb S.A., un drum tehnologic ce va asigura legătura între str. Ștefan cel Mare și Drumul de Centură.
De asemenea, mijloacele de transport care asigură traseele 17, 26 și 39 vor fi deviate pe acest drum.
Pe durata executării lucrărilor, instalația de semaforizare din intersecția bd. George Coșbuc colț cu str. Alexandru Măcelaru va fi menținută în funcțiune.
Angajaţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Galaţi se vor alia, miercuri, acţiunii Sindicatului „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică şi vor declara grevă japoneză.
Sindicatul "Egalitatea" reprezintă Instituţiile Prefectului din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi Instituţia Prefectului din municipiul Bucureşti.
„La această acţiune, care va avea loc în data de 16 martie 2022, vor participa peste 1.800 de salariaţi din Instituţiile Prefectului afiliate, care vor purta ca semn al acţiunii lor o banderolă albă pe braţ. S-a adoptat această măsură şi nu a fost declarată grevă generală, deoarece, în contextul afluxului de refugiaţi din Ucraina, nu se poate întrerupe activitatea. Personalul din instituţiile prefectului desfăşoară în această perioadă, pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă şi duminică, activităţi ce vin în sprijinul cetăţenilor străini şi apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, ce provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat”, afirmă organizatorii protestului de mâine de la Galați.
Asociația „Mă Bucur de Viață” a anunțat, pe pagina de Facebook, un concert caritabil care va avea loc la Galați, pentru susținerea refugiaților ucraineni.
Evenimentul este programat duminică, 13 martie 2022, de la ora 18,00, la Sala Sporturilor.
Alături de formația „Lupii lui Calancea”, pe scenă vor mai urca Școala de canto (Briana Gusu, Elena Herta și Cristina Tabac), CrissMusic, Florin Chiriac-Hipie, Trupa Nord, The Sisters, Mara Grecu și Rareș Vădana (chitară electrică).
Biletele au valoarea de 50 de lei și pot fi achiziționate de pe site-ul mabucurdeviata.ro sau de la intrare, în seara spectacolului.
În perioada 14 martie – 15 mai 2022 are loc etapa de autorecenzare din cadrul „Recensământului populației și locuințelor 2021”.
„Pentru prima dată în România recensământul va fi sută la sută informatizat, oferindu-se posibilitatea autorecenzării, care se va realiza online de pe orice telefon mobil inteligent, tabletă sau calculator cu acces la internet, accesând site-ul www.recensamantromania.ro. Chestionarul pentru autorecenzare va fi disponibil în limba română, în limbile minorităților naționale și în limba engleză”, informează municipalitatea.
Recensământul populației și locuințelor se va desfășura în două etape astfel:
- în perioada 14 martie - 15 mai 2022, va avea loc autorecenzarea online;
- în perioada 16 mai - 17 iulie 2022, pentru cei care nu s-au autorecenzat, va avea loc recenzarea prin interviu față în față, cu înregistrarea datelor pe tabletă, de către un recenzor.
Lucrări sunt în plină desfășurare pe bulevardul George Coșbuc din Galați, anunță municipalitatea, precizând că se intervine pentru modernizarea căii de rulare a tramvaielor, iluminatului stradal, a infrastructurii subterane, a carosabilului și trotuarelor.
„Echipele de muncitori lucrează acum pentru amenajarea noii căi de rulare a tramvaielor și montarea stâlpilor pentru rețeaua electrică, urmând modernizarea carosabilului și a trotuarelor.
Este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din ultimii ani, ce cuprinde străzile George Coșbuc (tronsonul dintre str. H. Coandă și str. Al. Măcelaru), T. Vuia și H. Coandă”, afirmă primarul Ionuț Pucheanu.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a amenințat cu controale benzinăriile care au majorat nejustificat prețul. El spune că este vorba de speculații, care trebuie pedepsite, relatează Mediafax.
„Nu există absolut niciun motiv ca mâine benzina să ajungă la 11 lei, dar există motive mâine, și am discutat și cu primul-ministru, ca organe de control ale statului român să se ducă peste benzinăriile care au ridicat nejustificat acest preț pentru că au apărut în poze prețuri de 11 lei, de 9 lei, de 10 lei, și de mâine să înceapă controale pentru că deja mi se pare că este o speculație, iar speculațiile trebuie apru pedepsite mai ales în situații de criză, cum suntem acum, cu război la frontieră”, a spus miercuri seara, la Digi24, Virgil Popescu.
„Suntem cu un război la frontieră. Există foarte multe zvonuri, foarte multe fake-news-uri, este un război hibrid și ne putem aștepta ca în această perioadă să mai apară tot felul de zvonuri, așa cum am avut și cu valuta, că nu există valută în România. Există valută în România”, a mai spus ministrul.
Conform sursei citate, Virgil Popescu a spus că nu sunt justificate cozile apărute miercuri la benzinării. „Nu este niciun motiv pentru a sta la coadă. Nu se va dubla prețul”, a spus Popescu. El susține că în România nu se poate vorbi de lipsă de benzină și motorină.
Marți, la Cantina de Ajutor Social din Galați s-au gătit și livrat 138 de porții de mâncare pentru refugiați ucraineni.
Miercuri, numărul porțiilor pregătite aici s-a mărit de peste două ori, ajungând la 338.
Acesta este modul în care, pe lângă spațiile de cazare puse la dispoziția refugiaților din Ucraina, autoritățile locale gălățene asigură și hrană caldă pentru o parte dintre aceștia.
Porțiile de hrană pregătite la Cantina de Ajutor Social din Galați ajung la refugiații cazați în spațiile municipalității sau a căror finanțare este asigurată de la bugetul local, conform prevederilor legale actuale, afirmă Biroul de presă al Primăriei Galați.
Conform sursei citate, numărul refugiaților care au nevoie de cazare și masă variază permanent.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că de miercuri toate restricțiile vor fi ridicate, dar dorința este ca ridicarea măsurilor să nu ducă la creșterea cazurilor, a cazurilor grave și a deceselor, informează Mediafax.
Utilizarea măștii atât în spațiile exterioare, cât și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie.
Nu vor mai exista limite privind accesul în diversele spații publice, fie că e vorba de spații comerciale, instituții de alimentație publică, sau instituții publice, nu va mai exista limită în privința orarului, iar la călătorii nu se va mai cere certificatul de localizare.
De asemenea, la intrarea în România nu va mai fi solicitat certificatul electronic COVID.
„Noi ne găsim încă în situația unei transmiteri comunitare și, chiar dacă scăderea a fost foarte rapidă, totuși 5.000 de cazuri pe zi câte au fost astăzi, o incidență de 14 la mie în București și 100 de decese ne îndeamnă să fim prudenți”, a afirmat Rafila.
Ministrul Sănătății recomandă purtarea în continuare a măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, grădinițe, școli, universități.
Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Buzău – Cilibia - Făurei, începând cu data de 14 martie 2022, se modifică trasele tuturor trenurilor care tranzitează secția de circulație Buzău – Făurei, astfel încât să nu fie afectat orarul de circulație al trenurilor care circulă dincolo de stația Buzău (spre București sau spre Focșani – Mărășești).
CFR Călători Galați a comunicat modificările la trenurile care pleacă din stațiile Galați, Buzău, Mărășești:
IR 1572 Galaţi pl.08.28 – Bucureşti Nord sos.12.21
IR 1573 Bucureşti Nord pl.08.16 – Galaţi sos.12.21
IR 1574 Galaţi pl.14.37 – Bucureşti Nord sos.18.29,
IR 1575 Bucureşti Nord pl.13.16 – Galaţi sos.17.07
IR 1576 Galaţi pl.17.41 – Bucureşti Nord sos.21.34
IR 1577 Bucureşti Nord pl.18.00 – Galaţi sos.21.52
IR 1730 Braşov pl.17.16 – Galaţi sos.22.41
IR 1732 Galaţi pl.06.40 – Braşov sos.12.02
IR 1861 Buzău pl.03.45 – Constanţa sos.06.39
IR 1862 Constanţa pl.21.12 – Buzău sos.00.15
R 8201 Buzău pl.07.39 – Constanţa sos.12.06
R 8202 Constanţa pl.07.50 – Buzău sos.12.05
R 8203 Buzău pl.16.25 – Constanţa sos.20.33
R 8204 Constanţa pl.17.40 – Buzău sos.21.54
IR 1570 Galaţi pl.05.11 – Bucureşti Nord sos.09.03
IR 1571 Bucureşti Nord pl.05.30 – Galaţi sos.09.19
R 5104 devine 13704 Mărăşeşti pl.11.21 – Galaţi sos.16.01
R 5106 devine 13706 Galaţi pl.10.25 – Adjud sos.16.07
R 7360 devine 13760 Galaţi pl.04.35 – Buzău sos.07.06
R 7361 devine 13761 Buzău pl.03.50 – Galaţi sos.06.51
R 7362 devine 13762 Galaţi pl.05.50 – Buzău sos.08.25
R 7363 devine 13763 Buzău pl.15.31 – Galaţi sos.18.10
R 7364 devine 13764 Galaţi pl.15.30 – Buzău sos.18.19
R 7365 devine 13765 Buzău pl.19.30 – Galaţi sos.22.26
R 7366 devine 13766 Buzău pl.19.40 – Galaţi sos.22.10
R 7402 devine 13702 Făurei pl.05.05 – Buzău sos.05.49
R 7371 devine 13771 Făurei pl.06.14 – Galaţi sos.08.01
R 7565 devine 13705 Mărăşeşti pl.02.46 – Galaţi sos.05.22
R 7570 devine 13770 Galaţi pl.14.28 – Mărăşeşti 17.00
R 7573 devine 13773 Mărăşeşti pl.15.46 – Galaţi sos.18.18
R 7574 devine 13774 Galaţi pl.17.32 – Mărăşeşti 20.06
CFR Călători informează că trenurile InterRegio 1570, 1572, 1574, 1576, 1732 și 1862, precum și trenurile Regio 5104, 7360, 7366, 7565, 7570, 7573 si 7574 vor pleca din stații mai devreme cu până la 10 minute față de orele de plecare actuale.
De asemenea, s-a realizat menținerea la legătură a trenurilor în nodurile de cale ferată Barboși, Făurei și Buzău.