Tânăr sancționat pentru că a scandat lozinci în fața sediului USR Recomandat

Un tânăr a fost sancționat de polițiști pentru că a scandat lozinci în fața sediului USR. Incidentul a avut loc după aflarea rezultatelor exit-poll de la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Polițiștii au fost sesizați despre tânărul care scanda lozinci.

„La data de 4 mai 2025, în jurul orei 21.15, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, împreună cu jandarmii care se aflau în zona respectivă, conform măsurilor dispuse pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, având în vedere contextul electoral și atribuțiile legale ce revin structurilor de poliție în astfel de situații, au fost sesizați, cu privire la faptul că un tânăr scandează lozinci, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmi polițiștii.

Ca urmare, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit prompt și l-au condus pe tânăr la sediul secției de poliție, pentru verificări și luarea măsurilor legale care se impun.
Astfel, tânărul, în vârstă de 18 ani, a fost sancționat contravențional, conform Legii 61/1991 R, a precizat Poliția.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.