Politiştii gălățeni au deschis o anchetă, după ce o femeie de 64 de ani din Galați a comandat un telefon 7.000 de lei și a primit în colet cuie și șuruburi. Femeia a încheia un un contract pentru plata în rate cu magazinul de unde l-a comandat.
"Sesizarea persoanei în cauză a fost înregistrată la Secţia 2 Poliţie Galaţi. În baza acesteia, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune", a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.
Magazinul de electrocasnice susţine că produsul a plecat sigilat din depozitul lor, iar acest lucru a fost verificat și pe camerele din depozit.
"Produsul a plecat sigilat din depozitul nostru, acest lucru fiind verificat și pe camerele din depozit. El a ajuns la client sigilat, prin intermediul curierului, iar clientul a confirmat acest lucru prin intermediul corespondenței.Clientul, din păcate nu a desfăcut produsul în prezența curierului, chiar dacă oferim acest serviciu gratuit și insistăm, inclusiv prin sms-uri, ca acest serviciu să fie folosit de către client.Conform tuturor verificărilor interne efectuate până acum, conform înregistrărilor video interne şi corespondenţei cu clientul, nu avem, în acest caz, nicio culpă, expediind, de bună credință, către client, un produs original, în ambalajul său original, sigilat. Deşi vindem zeci de mii de astfel de telefoane nu am mai avut o asemenea problema pana acum.", a comunicat Flanco.
Magazinul a decis să-i trimită femeii un alt telefon, în valoare de 6.700 de lei.
Pe de altă parte, firma de curierat susține că nu a primit nicio sesizare până la această oră.
"FAN Courier nu a primit până la această oră nicio sesizare privind speța prezentată, nici din partea clientului, nici din partea vreunei terțe persoane care o reprezintă, respectiv avocat. Vom colabora cu instituțiile competente în măsura în care ni se va solicita ajutorul. Este important de precizat faptul că un curier face serviciul de a prelua coletul deja pregătit și ambalat de către expeditor, de a-l transporta și de a-l preda beneficiarului în baza datelor furnizate de acesta. Curierul nu intervine asupra niciunui colet, singura persoană care are dreptul să deschidă coletul fiind destinatarul său, în caz de retur, expeditorul.", a transmis FAN Curier.
Centrele militare zonale, județene sau de sector au început să preia solicitările pensionarilor militari cu vârsta de peste 65 de ani, veteranilor și văduvelor de război care își exprimă dorința de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2.
Potrivit MApN, aceștia fac parte din prima grupă de prioritate a etapei a II-a de vaccinare, împreună cu persoanele care sunt înregistrate cu boli cronice, cu personalul din serviciul de luptă permanent, personalul aeronautic, personalul militar și civil participant sau aflat în pregătire pentru misiuni și operaţii desfășurate în afara teritoriului național, cel de la misiunile permanente, cu personalul care execută misiuni în sprijinul altor instituții, precum și cu persoanele care ocupă funcții-cheie în structura MApN și cu personalul, studenții și elevii instituțiilor militare de învățământ.
În centrele de vaccinare organizate de MApN vor putea fi vaccinați și membrii de familie ai pensionarilor militari, veteranilor și văduvelor de război (soț sau soție, copiii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, în funcție de etapa în care se încadrează, conform strategiei naționale de vaccinare (etapele II și III).
Pensionarii militari, veteranii și văduvele de război vor fi planificați prin intermediul centrelor militare județene, de sector sau zonale. Acestea au pregătit și instruit personalul care, începând de luni, 11 ianuarie, a început preluarea apelurilor telefonice de la pensionarii militari. La începerea propriu-zisă a procesului de vaccinare, operatorii din centrele militare îi vor contacta pe pensionarii militari - care și-au exprimat intenția de vaccinare - cu minim 48 de ore înainte de administrarea vaccinului, pentru programare în centrele de vaccinare aparținând MApN.Apelurile telefonice sunt preluate de centrele militare în regim permanent, inclusiv în zilele nelucrătoare.
Pentru personalul care nu se poate deplasa se vor organiza, prin grija centrelor de vaccinare, în funcție de situație, echipe mobile care vor executa vaccinarea. În situațiile în care personalul militar în rezervă, retragere, veteranii și văduvele de război sau membrii de familie ai acestora nu se pot deplasa la centrele de vaccinare ale MApN, comandanții unităților și centrelor militare vor solicita sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică pentru programarea acestora la alte centre de vaccinare, din rețeaua Ministerului Sănătății, mai apropiate de zona de domiciliu.
„Reamintim că, pentru informarea pensionarilor militari, a veteranilor și văduvelor de război cu privire la procedura de înscriere pentru vaccinare, pe spatele cuponului de pensie aferent lunilor ianuarie și februarie, a fost înscris un mesaj prin care beneficiarii care doresc să se vaccineze se pot adresa centrului militar de pe raza de domiciliu pentru informații suplimentare și pentru programare. De asemenea, în momentul operaționalizării centrelor de vaccinare aparținând MApN din fiecare județ, centrele militare vor posta pe paginile de facebook proprii informații suplimentare referitoare la vaccinare. Vaccinarea personalul militar și civil care activează în Armata României, respectiv a militarilor în rezervă, retragere și veteranilor de război se va face exclusiv prin exprimarea opțiunii în mod voluntar”, a transmis MApN.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, care s-a dovedit a fi fals.
În data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Cehia, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.
Bărbatul a prezentat la control mai multe documente, precum şi un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova, având imprimată fotografia sa, despre care colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitate. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul în luna aprilie în Cehia, de la un conaţional ale cărui date nu le cunoaşte, plătind suma de 350 de euro, având cunoştinţă că este fals.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a verificat stadiul lucrărilor la Spitalul Județean. În paralel, constructorii consolidează clădirea, modernizează secțiile și extind UPU și Ambulatoriul.
Costel Fotea a anunțat pe rețelele de socializare că a fost la spital pentru a vedea cum decurg lucrările.
„La Spitalul Judeţean Galaţi sunt în derulare mai multe investiţii, care vor schimba major cea mai mare unitate medicală din judeţ. Sunt lucrări ample, care nu au mai fost realizate până acum la Spitalul Judeţean. Spre exemplu, pentru prima oară în istoria spitalului este în derulare un proiect amplu de consolidare a întregii structuri de rezistență”, a spus președintele Consiliului Județean.
În paralel, sunt modernizate toate secțiile medicale.
„Pas cu pas modernizăm şi secţiile medicale. Totul se întâmpla etapizat, deoarece spitalul trebuie să funcţioneze în continuare. În acest moment, se lucrează în secţiile de cardiologie şi diabet, adică la etajele 8 şi 9. Ştiu că mai sunt secţii care au nevoie de intervenţii, secţii unde de mult nu au mai fost realizate lucrări ample de reabilitare. Vom ajunge cu siguranţă şi acolo, pe măsura ce vom avansa cu lucrările de consolidare şi eficienţă energetică”, a anunțat Costel Fotea.
Lucrările sunt avansate și la UPU și Ambulatoriu.
„Am fost şi pe şantierul de la UPU. Se lucra la camera unde va fi montat computerul tomograf şi la partea de instalaţii. Se lucrează şi la extinderea Ambulatoriului, la schimbarea faţadei pentru a eficientiza energetic spitalul, la noua clădire unde va funcţiona secţia de Prosectură şi Anatomie Patologică, precum și la realizarea unui centru modern de diagnosticare a cancerului”, a concluzionat Costel Fotea.
Lucrările sunt plătite cu fonduri europene și cu bani de la bugetul județean. Sunt cele mai ample intervenții care se fac la Spitalul Județean de la înființarea acestuia, în urmă cu 50 de ani.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis că primele 14.000 de doze de vaccin Moderna vor ajunge, miercuri, în România.
„Prima tranşă, de 14.000 doze de vaccin Moderna, vor ajunge mâine la Institutul Naţional de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară ”Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare”, a transmis, marţi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Vaccinul poate fi stocat pe termen lung la -20 grade C, iar 30 de zile se poate ţine la 2-8 grade C.
”Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vacinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfyzer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Pentru niciunul dintre vaccinuri nu se poate spune, încă, măsura în care previn şi infecţia asimptomatică cu virusul Sars-Cov2. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager. Acest tip de vaccin învaţă corpul să genereze anticorpi necesari în lupta cu virusul. Anticorpii sunt pregătiţi să lupte cu virusul real atunci când persoana vaccinată este expusă la infecţia cu SARS-Cov2. ARN-ul mesager pătrunde în celulele umane, unde transmite informaţia necesară producerii proteinelor proprii virale, faţă de care, ulterior, se vor dezvolta anticorpi. Fragmentele de ARN mesager sunt deteriorate de enzimele proprii celulelor umane într-un interval de până la 5-7 zile şi nu influenţează în vreun fel ADN -ul celular, având în vedere că nu pătrunde în nucleu”, a precizat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Este focar de Covid-19 într-un cămin de bătrâni din județul Buzău, după ce un număr de 25 de persoane au fost depistate cu coronavirus.
Potrivit autorităților sanitare, 23 de beneficiari din cei 25 câţi trăiesc în Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Smeeni au fost depistaţi cu COVID-19. Alţi 2 angajaţi ai instituţiei sunt de asemenea infectaţi, la acest moment.
Doi dintre bătrâni au simptome și sunt internaţi în spital. Ceilalţi sunt trataţi şi monitorizaţi în cadrul căminului.
Federaţia Sanitas a anunțat că începe astăzi o serie de acţiuni de proteste anti-guvernamentale, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor bugetarilor în acest an.
Sindicaliștii vor organiza pichetări şi mitinguri, în intervalul orar 12:00 – 13:00 în faţa prefecturilor din întreaga ţara, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.
„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat situaţia creată de apariţia OUG nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială”, se arată în comunicatul Federației Sanitas.
Autoritățile au stabilit persoanele care intră în etapa a doua de vaccinare. Primele doze din cel de-al doilea vaccin disponibil, cel al companiei Moderna, vor ajunge în țara noastră miercuri.
- beneficiarii din centrele sociale
- persoanele care au peste 65 de ani
- persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA
- persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice
"Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase", a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri.
Procurorii DNA solicită încuviinațarea urmăririi penale a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de luare de mită. Dosarul este unul mai vechi, faptele fiind din urmă cu 14 ani. În urmă cu doi ani DNA a cerut avizul Senatului pentru umărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, însă solicitarea a fost respinsă. Procurorii îi cer lui Klaus Iohannis încuviințarea urmării penale, fiind vorba de un fost membru al Guvernului.
„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cererea autorităților judiciare austriece.
La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.
Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9668).
Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”, a transmis DNA.
Trei persoane au murit și una a fost rănită grav după ce un autoturism s-a ciocnit pe autostrada A1 cu un utilaj de deszăpezire. Accidentul s-a produs pe A1, în Săliște, pe sensul Deva-Sibiu. Coliziunea s-a produs între un autoturism și un utilaj aparținând DRDP Brașov.
„Din primele informații, sunt implicate 5 persoane, dintre care 3 persoane sunt încarcerate”, anunța inițial ISU Sibiu.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat apoi că pe Autostrada A1 pe sensul Deva către Sibiu, la kilometrul 270, în zona localității Săliște, județul Sibiu, un autoturism a lovit din spate un utilaj de deszăpezire.
În urma impactului trei persoane au murit și una a fost rănită grav.
Carosabilul este umed, fără depunere de zăpadă, fiind condiții de vizibilitate bună.
Circulația este oprită pe sensul către Sibiu, fiind deviat traficul pe DN 1.