Adela Paraschiv

Un bărbat în vârstă de 71 ani în timp ce traversa miercuri, 6 iulie, pe strada 1 Decembrie 1918 pe marcajul pietonal, în apropierea sensului giratoriu de la Piața Energiei din municipiul Galați, a fost acroșat de un tramvai care avea direcția de deplasare dinspre cartierul Micro 40 către această intersecție, anunță IPJ Galați.

În urma acestui eveniment bărbatul a suferit o leziune la nivelul capului, a fost preluat de un echipaj de la ambulanță și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați Sf Apostol Andrei pentru acordarea de îngrijiri medicale. Vatmanul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, are vești bune pentru părinții copiilor care au probleme majore de sănătate! „Aceștia vor scăpa de drumurile repetate, dificile și obositoare, în fața comisiilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap grav, pentru că, pentru multe dintre aceste afecțiuni, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungește până la 18 ani”, a anunțat minstrul Familiei. 
 
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sănătății au inițiat un Ordin comun care stabilește normele de aplicare și criteriile speciale în aceste cazuri. Concret, în cazul în care unui copil cu dizabilități îi sunt eliberate succesiv două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare dintre ele având termenul maxim de valabilitate permis de lege, adică doi ani, autoritățile îi vor elibera acestuia un certificat valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani. Până acum, demersul de obținere a acestor certificate trebuia reluat de părinți din doi în doi ani, ceea ce știm că le crea reale probleme acestora.
 
„De acum încolo, părinții copiilor cu afecțiuni grave - precum boli ale structurilor și funcțiilor senzoriale, tulburări cronice de metabolism și nutriție, amputații congenitale sau dobândite ale membrelor, boli ale structurii pielii, afecțiuni onologice în perioada de urmărire posterapeutică - nu mai sunt nevoiți să mai meargă în fața comisiei pentru protecția copilului, pentru a obține un nou certificat de încadrare în grad de handicap grav. Decizia comisiei de a emite un certificat de încadrare în grad de handicap grav valabil până în momentul în care copilul împlinește vârsta de 18 ani se bazează acum pe o serie de criterii biopsihosociale, toate incluse în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Familiei. Suntem alături atât de toți copiii încercați de viață cât și de părinții lor și sperăm ca, odată cu apariția cadrului legal pentru aplicarea acestor prevederi, să reușim să eliminăm măcar această grijă a lor și stresul mersului la aceste evaluări, care, în astfel de cazuri, erau complet inutile”, a transmis Gabriela Firea. 
Continuă lucrările de extindere a rețelelor electrice consum casnic pentru mai multe străzi din comuna Vânători, județul Galați, a transmis primarul localității într-un mesaj pe Facebook. 
 
„În Vânători se montează stâlpii de rezistență. În mai putin de un an și jumătate am constituit dosarele și am pus în execuție lucrări de extindere a rețelelor electrice consum casnic pentru patru străzi. Mai avem în lucru pe diverse stadii încă șase străzi”, a transmis Costel Manolachi, primarul comunei Vânători.

Societatea Apă Canal Galați recomandă consumatorilor/clienților, în special celor din mediul rural, să utilizeze apa potabilă cu maximă responsabilitate, strict în scop casnic, menajer.

Odată cu venirea căldurii și începerea lucrărilor agricole, corelat cu seceta din perioada anterioară, Apă Canal poate întâmpina dificultăți în asigurarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în unele localități în care operează, dacă resursele de apă nu sunt folosite rațional.

„Pentru a avea posibilitatea alimentării cu apă potabilă în regim continuu, trebuie evitată folosirea apei potabile pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri etc). Dacă unii locuitori nu fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca o parte a locuitorilor comunei/satului să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice. Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât și a consumatorilor”, a transmis Apă Canal. 

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că UMB, unul dintre cei mai importanţi antreprenori generali de pe proiectele majore de infrastructură rutieră, va opri lucrările la toate tronsoanele de autostradă la care lucrează, deoarece statul nu ajustează preţurile din contracte, în condiţiile scumpirii materialelor de construcţii.

„UMB opreşte lucrul pe toate şantierele! Unul dintre cei mai importanţi antreprenori generali de pe proiectele majore de infrastructură rutieră a luat o decizie fără precedent: începând de luni, 11 iulie 2022, nu îşi va mai chema oamenii la muncă. Săptămâna curentă este una de odihnă, conform procedurilor interne, angajaţii UMB lucrând 14 ore pe zi plus sâmbetele. Sunt în pericol 7 proiecte care împreună depăşesc 140 de kilometri, adică mai bine de O TREIME (aproape 36%) din totalul de 391 kilometri de autostradă şi drum expres veritabil pe care România are în prezent contracte de execuţie semnate”, a transmis Pro Infrastructură, pe pagina sa de Facebook. 
 
Excepţie face doar DEx12 Centura Slatina, acolo unde cei de la UMB sunt foarte aproape de final şi au confirmat că vor continua astfel încât să dea drumul la trafic în jurul datei de 28 iulie.
 
„Cei de la UMB joacă tare şi intră într-un soi de grevă, asumându-şi nişte riscuri contractuale semnificative: penalităţi de întârziere sau, în caz extrem, pierderea garanţiei de bună execuţie. Situaţia este FOARTE gravă. Ar fi un dezastru dacă lucrurile ar degenera şi s-ar ajunge la încetarea de comun acord sau rezilierea unui singur contract, darămite a tuturor, adică a 36% din totalul kilometrilor de autostradă şi drum expres aflaţi în execuţie!”, spun cei de la Pro Infrastructură. 

Dirijorul și creatorul Fanfarei Centrului Cultural „Dunărea de Jos", Marin Boroghină, a trecut la cele veșnice. 
 
A condus timp de 20 de ani Fanfara „Valurile Dunării”, alături de care a participat la numeroase festivaluri și spectacole, fiind și coordonatorul Festivalului Internațional de Fanfare “Iosif Ivanovici” de la Galați.
 
„Un om valoros, dedicat culturii și muzicii militare, care va rămâne mereu în amintirea comunității gălățene. Bunul Dumnezu să-l primească în Împărăția Sa și să aline sufletele îndurerate ale familiei”, a transmis Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

ANM a emis un Cod galben căldură şi disconfort termic ridicat valabil în zone din 35 de judeţe, în perioada 3-5 iulie. De asemenea, judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin se vor afla luni şi marţi sub Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat, temperaturile înregistrând frecvent valori de 36-38 de grade Celsius.

În zilele de luni (4 iulie) şi marţi (05 iulie), în zonele joase din vestul şi nord-vestul ţării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne şi nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 36 – 38 de grade Celsius.

ANM a emis şi un Cod galben căldură şi disconfort termic ridicat valabil în zone din 35 de judeţe, în perioada 3-5 iulie.

În intervalul menţionat, valul de căldură se va menţine în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.

1.520 de locuri bugetate la licență sunt disponibile pentru Admiterea 2022 la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Cele mai multe locuri bugetate merg către Facultatea de Medicină și Farmacie (263). Urmează, în ordine descrescătoare: Facultatea de Economia și Administrarea Afacerilor (217), Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică (190), Facultatea de Inginerie (150), Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila (103), Educație Fizică și Sport (100) și Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie (100).

Facultatea Transfrontalieră dispune, la admiterea  din vară, de 275 de locuri la buget cu bursă, dedicate românilor de pretutindeni. Facultatea de Arhitectură Navală, unică în țară, are pregătite, anul acesta, 60 de locuri la buget, iar Știința și Ingineria Alimentelor va avea la admiterea din vară, 64 de locuri bugetate. Mai puțin de 100 de locuri bugetate sunt la Litere (93), Științe și Mediu (60), Drept (90) și Arte (30). 1938 locuri cu taxă sunt alocate universității în anul 2022. Și pentru admiterea de anul acesta au fost prevăzute locuri speciale destinate absolvenților cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială, celor din mediul rural, dar și celor care au absolvit o facultate la UDJG și doresc să o urmeze pe a doua.

Calendarul admiterii

Prima etapă a Admiterii este de înscriere a candidaților, online sau fizic, în intervalul 4-16 iulie 2022. Pentru Facultățile: Educație Fizică și Sport/ Arte/ Istorie, Filosofie și Teologie (domeniile Teologie, Arte vizuale), la care se susțin probe de aptititudini, calendarul din Etapa I este următorul: 4-15 iulie înscrieri online și la centrele special amenajate, 16-17 iulie probe eliminatorii și de concurs. Candidații declarați ADMIȘI trebuie să depună diploma de bacalaureat în original, până la data de 22 iulie 2022. După această dată, începe Etapa a II-a a Admiterii din vară.

Facultatea de Medicină și Farmacie are un calendar de admitere propriu: 11-22 iulie - înscrieri online și la centrele special amenajate, 24-25 iulie - probe de concurs, 25-26 iulie - afișarea rezultatelor din Etapa I și rezolvarea eventualelor contestații, 26-31 iulie – depunerea diplomelor de bacalaureat în original (termen final de depunere diplome - 31 iulie, ora 1200).

Și Facultatea Transfrontalieră are un calendar propriu de admitere: 20-26 iulie - înscrieri online și la centrele special amenajate, 25-26 iulie - probe eliminatorii și de concurs la programele de studii care presupun acest lucru, 27-28 iulie afișarea rezultatelor din Etapa I și rezolvarea contestațiilor, 28-31 iulie depunerea diplomelor de bacalaureat în original (termen final de depunere diplome 31 iulie, ora 1200).

La aproape toate facultățile, admiterea se face pe bază de dosar, ponderea mediei de bacalaureat oscilând între 50 și 100%, în funcție de specificul fiecăreia. Examen se organizează doar la Facultatea de Medicină și Farmacie, în zilele de 24 și 25 iulie.

Pot fi admiși în învățământul superior la studii universitare de licență, fără concurs de admitere, olimpicii cu performante recunoscute la concursurile internaționale și absolvenții de liceu care au obținut distincții la olimpiadele școlare, concursuri artistice sau sportive la nivel național sau internațional.

Atât în perioada înscrierii, cât și pe durata probelor de concurs, candidații se pot caza în Căminul studențesc A din Complexul „Al. I. Cuza” - Strada Domnească nr. 115.  

Facilități la admitere

Sunt scutiți de plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licență și de masterat: orfani de ambii părinți, cei proveniți de la casele de copii sau din sistemul de plasament familial, copiii cadrelor didactice din instituțiile aparținând Ministerului Educației și care au vârsta de până la 26 ani; cadrele didactice active. De asemenea, copiii personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic aflat în activitate sau pensionat, precum și copiii orfani de unul sau de ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ și care au vârsta de până la 26 ani sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere și beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.

Candidații la admiterea din 2022, ai căror părinți sunt absolvenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, beneficiază de o reducere de 50 de lei la plata taxei de înscriere, pentru un singur dosar de concurs. Aceștia trebuie să prezinte, la înscriere, o copie după diploma de absolvire a părintelui. Absolvenții UDJG, care se înscriu la al doilea program de studii universitare de licență, forma de învățământ cu frecvență, beneficiază de o reducere de 50% din taxa de școlarizare pe întreaga perioadă a studiilor, în limita a maximum 10% din numărul candidaților admiși pe facultate.

NAVROM BAC S.R.L. efectuează treceri cu bacul și noaptea, astfel:

- din I.C. Brătianu la orele 23.00, 01.00, 03.00, 05.00;

- din Galați la orele 24.00, 02.00, 04.00,

LA ACELEAȘI TARIFE DE ZI

În perioada 4-7 iulie 2022, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați va găzdui Școala de vară „Integritate și transparență în administrația publică”. Prezentările din acest an au ca temă comună „Stop corupția!”.

În prima zi se va discuta despre investigarea infracțiunilor de corupție și despre integritatea în administrația publică, iar în a doua zi despre atribuțiile și competențele Direcției Generale Anticorupție. Tot în a doua zi, participanții vor putea afla detalii interesante despre tehnicile speciale de supraveghere și cercetare, dar și despre cum lucrează investigatorul sub acoperire. În a treia zi, capul de afiș este ținut de prezentarea făcută de președintele Agenției Naționale pentru Integritate, Florin Ionel Moise, pentru ca în ultima zi să se discute despre normele deontologice aplicabile funcționarilor publici.

Prezentările vor avea loc în sălile Corpului AE, cu excepția celei făcută de comisarul șef de poliție Felicia Tudoran, care va avea loc la sediul Serviciul Județean Anticorupție Galați (marți, 5 iulie, ora 14.30).

Deschiderea oficială a Școlii de Vară din acest an va avea loc luni, 4 iulie, începând cu ora 11.00, în Sala AE 104 a Facultății de Drept și Științe Administrative.