Marius Buse

Consiliul Județean Galați a semnat contractul de lucrări pentru realizarea unei clădiri noi la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Noul pavilion va fi dedicat secției de Pediatrie.

“Este un proiect extrem de important pentru Spitalul din Târgu Bujor.  Prin această investiție, condițiile de spitalizare se vor schimba radical în bine. Astfel, noua secție de Pediatrie va avea de șase ori mai mult spațiu, saloane separate pentru nou-născuți, preșcolari și copii cu vârsta de peste 6 ani, rezerve speciale mamă-copil, zonă special amenajată pentru hrănirea bebelușilor și sală de mese.   

De asemenea, saloanele vor avea paturi pentru părinți, vom crea un loc special unde copiii care sunt la școală își vor putea face temele, iar pentru cei mici vom amenaja un spațiu de joacă.  În cel mai scurt timp vom emite și ordinul de începere a lucrărilor, partea de proiectare tehnică fiind deja realizată”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați

Noul pavilion va avea 25 de paturi, cabinet de consultaţii, sală de aşteptare, sală de tratamente şi investigaţii speciale, spaţiu de lucru pentru asistenţi medicali, vestiare și spaţii de depozitare. Noua clădire va avea rețea de fluide medicale, sisteme de semnalizare şi alarmare în caz de incendiu și instalaţii de limitare şi stingere a incendiilor.

Valoarea totală a investiției, care înseamnă contractul de lucrări, achiziționarea unor dispozitive medicale și a mobilierului necesar, realizarea unor programe de cooperare între medici din România și Republica Moldova, organizarea unei conferințe internaționale și a unor cursuri pe teme medicale, este de 5.567.555 de lei, din care 4.584.206 de lei reprezintă fonduri nerambursabile.

Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor este singura unitate medicală din nord-estul județului Galați.

Investiția este realizată prin Programul Operațional România – Republica Moldova 2014-2020, în cadrul unui parteneriat cu raionul Hâncești

Aproape 100 de milioane de euro se vor investi în județul Galați, în cadrul unui amplu și important proiect de modernizare a infrastructurii de irigații, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați. 

 “Este o investiție extrem de importantă pentru agricultura gălățeană, mai ales în noul context internațional, în care specialiștii avertizează o posibilă criză alimentară. Acest proiect de aproape 100 de milioane de euro va duce în mod cert la creșterea producției agricole din județ și la crearea de noi locuri de muncă. Se vor construi stații de pompare a apei din barajul Movileni, precum și toată infrastructura necesară pentru a iriga mii de hectare de teren agricol. Cheltuielile vor fi reduse cu mai bine de jumătate, pierderile vor fi zero, iar apa va ajunge la rădăcina plantei în aproximativ 12 ore.

Astfel, în prima etapă, vor putea fi irigate aproape 15.000 de hectare din Drăgănești, Barcea, Ivești, Liești și o parte din Cudalbi, iar în cea de-a doua etapă alte 13.000 de hectare din Matca, Cudalbi și Valea Mărului.

S-a muncit extrem de mult, timp de mai mulți ani, pentru a aduce această investiție la Galați. Este un proiect la care am muncit alături de europarlamentarul Dan Nica și de unul dintre cei mai performanți fermieri din județul Galați, domnul Gavrilă Tuchiluș”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Proiectul are deja studiul de fezabilitate realizat, are două etape majore de implementare şi este finanţat prin Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii.

„Faptul că o instituție de talia Băncii Mondiale a semnat cu Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, o finanțare de 600 de milioane de euro, pentru tranziţia la o economie verde, reprezintă un semnal major de încredere în economia românească”, susține într-o postare pe Facebook, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Potrivit acestuia, şi recenta prognoză a Băncii Mondiale despre potenţialul important de creştere economică a României în următorii ani se înscrie în aceeaşi categorie.
 
„Sunt date și estimări importante pentru investitori și pentru ratingul nostru de țară. Însă, atâta vreme cât oamenii o duc greu din cauza creșterii prețurilor, o astfel de potențială performanță economică trebuie privită cu realism. Asta va face în continuare PSD la guvernare: vom gândi realist noi măsuri de sprijin pentru populație și economie, soluții care să mai atenueze din impactul provocărilor economice multiple pe care le traversăm. Fiindcă pentru noi oamenii sunt importanți, nu cifrele”, a precizat Câciu. 

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, la Palatul Victoria, prima ședință a Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură.Comitetul, constituit din reprezentanți ai mai multor ministere, a analizat efectele produse de schimbările climatice în agricultură, inclusiv a celor produse de seceta pedologică.

"Este necesar să intervenim rapid, cu toate resursele pe care le avem, naționale și europene, pentru a proteja agricultura noastră și fermierii români. Vom continua să investim și să modernizăm agricultura, pentru a micșora dependența de situația meteorologică. Punerea în funcțiune a sistemelor de irigații este principala noastră prioritate. Toată rețeaua de canale magistrale ale statului trebuie revitalizată și extinsă, pentru a putea aduce apa și în sectoarele secundare ale fermierilor. Măsurile pe care le vom implementa pe ariile afectate de secetă se vor baza pe propunerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar toate ministerele de linie și autoritățile responsabile vor contribui la combaterea efectelor generate de această secetă care afectează deja o mare parte din Europa", a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Printre măsurile cu perspectivă imediată evaluate la nivelul Comitetului se numără asigurarea la timp a subvențiilor și fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene și de la bugetul de stat pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor agricole, dar și pentru realizarea obiectivelor de investiții destinate reducerii consumului de energie.

Totodată, vor fi alocate fondurile necesare pentru  executarea lucrărilor de reabilitare și investiții în sistemul de irigații, pentru a putea menține astfel în funcțiune sistemul și a crește capacitatea acestuia de irigare; s-a propus, de asemenea, folosirea tuturor resurselor de apă pentru irigarea culturilor.

A doua parte a setului de măsuri discutate în cadrul Comitetului interministerial vizează soluțiile necesare de sprijin pentru recoltarea, transportul, depozitarea și valorificarea produselor agricole, inclusiv prin asigurarea materiei prime și a condițiilor de funcționare în zootehnie și în unitățile de prelucrare/procesare și aprovizionare a populației cu produse agro-alimentare. Ca obiectiv pe termen scurt și mediu, Comitetul își propune să implementeze măsurile necesare pentru creșterea capacității de industrializare a producției agricole primare și valorificarea acesteia și sprijină fermierii în vederea pregătirii și desfășurării campaniei agricole din toamnă.

 

Investiție finalizată la Spitalul de Pneumoftiziologie, acolo unde este funcțional deja noul bloc alimentar al spitalului. Investiția, care a presupus și dotarea cu echipamentele necesare, a fost realizată cu fonduri din bugetul propriu al Consiliului Județean Galați, iar valoarea lucrărilor a fost de 6.002.697 de lei.

„Vechea bucătărie a spitalului funcționa într-o clădire degradată, construită acum mai bine de 60 de ani. Spațiul era impropriu pentru a pregăti zilnic sute de porții de mâncare. De aceea, am decis să demolăm mare parte din vechile spații și să construim o clădire nouă și modernă, astfel încât hrana să fie pregătită în condiții cât mai bune, cu respectarea celor mai drastice norme igienico-sanitare, iar pacienții să primească un meniu cât mai diversificat și adaptat nevoilor lor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

La Spitalul de Pneumoftiziologie se pot pregăti zilnic aproximativ 300 de porții de mâncare și 17 meniuri diferite.

„Noul bloc alimentar este dotat cu toate echipamentele necesare (maşini de gătit, dispozitive de gătit pe bază de abur sub presiune, dispozitive frigorifice profesionale, roboți profesionali de bucătărie, mașină industrială de spălat etc), o parte dintre ele fiind folosite pentru prima dată pentru pregătirea hranei bolnavilor.

Acum, bucătăria spitalului are spații separate pentru pregătirea termică a hranei, sterilizarea ustensilelor, recepţia şi depozitarea alimentelor, precum și o sală nouă de mese. În plus, noua bucătărie este dotată și cu un sistem performant de ventilație. Totul este funcțional, iar în acest moment hrana pacienților este pregătită deja în noul bloc alimentar al spitalului”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În noua clădire, pe lângă blocul alimentar, au fost amenajate și două săli de curs cu intrare separată, precum și vestiare pentru personalul bucătăriei.

Zeci de echipamente medicale de ultimă generație au intrat recent în dotarea Spitalului Județean de Urgență din Galați, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați. 
 
Potrivit sursei citate, este vorba despre 54 de echipamente folosite în mai multe secții medicale ale Spitalului, pentru a diagnostica, trata și monitoriza pacienții: electrocardiografe, monitoare funcții vitale, holtere EKG, videocoledocoscop, sistem complet echipat de testare la efort, injectomate și electrocardiografe portabile. 
 
Valoarea acestei investiții este de peste 1,3 milioane de lei, fonduri din bugetul Consiliului Județean Galați.

Premierul Nicoale Ciucă susține că prognoza de creştere economică a Băncii Mondiale la o medie anuală de 5,2% pentru perioada 2022 - 2030 confirmă „trendul pozitiv" al economiei româneşti şi potenţialul de dezvoltare pe termen lung. 

„Sunt caracteristicile unei economii sănătoase, ale unui progres bazat pe investiţii, ancorat în proiecte de reformă şi în obiective de perspectivă precum consolidarea statutului de membru al UE, al NATO şi aderarea la Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică. Reformele începute prin implementarea proiectului 'România Educată', extinderea digitalizării, pregătirea tranziţiei la economia verde, consolidarea fiscală sunt aşteptate de cetăţeni şi reprezintă argumente solide pentru a atrage noi proiecte de investiţii cu capital naţional şi străin. Împreună cu finanţările de peste 90 de miliarde de euro în următorii ani din fonduri europene, România va continua perspectivele de dezvoltare şi de recuperare a decalajelor faţă de statele europene”, a declarat premierul Ciucă.

Potrivit acestuia, măsurile luate în primele luni de guvernare primesc „validări de etapă” atât din partea instituţiilor naţionale, cât şi a forurilor externe.

 

Eurodeputatul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a fost numit raportor al instituției pentru Actul Uniunii Europene privind cipurile, care va mobiliza investiții publice și private în valoare de peste 43 de miliarde euro.

„În ultimul an, Europa s-a confruntat cu perturbări ale aprovizionării cu microcipuri, ceea ce a cauzat penurie în mai multe sectoare economice, având și consecințe grave pentru societate. Multe sectoare economice din UE, printre care cele ale autovehiculelor, energiei, comunicațiilor și sănătății, precum și sectoare strategice ca apărarea și securitatea, sunt amenințate de astfel de perturbări ale aprovizionării. Uniunea are însă toate atuurile pentru a deveni lider industrial pe piața de microcipuri a viitorului, ambiția sa fiind aceea de a-și dubla cota actuală din producția mondială, pentru a ajunge la o pondere de 20% până în 2030”, a declarat Dan Nica în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.

Mai mult, acesta a adăugat că „România trebuie să fie prezentă pe piața europeană a cipurilor, țara noastră având șansa de a reprezenta un element important în cadrul ecosistemului reprezentat de piața semiconductorilor”.

Strategia care stă la baza Actului Uniunii Europene privind cipurile va mobiliza investiții publice și private în valoare de peste 43 de miliarde euro. Dintre acestea, 11 miliarde de euro, investiție publică, urmează să fie furnizate direct în cadrul inițiativei „Cipuri pentru Europa”, în vederea asigurării finanțării corespunzătoare pentru ca UE să atingă poziția de lider în domeniul tehnologiei, în ceea ce privește capacitățile de cercetare, proiectare și producție, până în anul 2030. 

Liderul partidului Forța Dreaptei, Ludovic Orban, susține că „Guvernul este repetent la economie”. Orice om care are cunoștințe elementare despre economie știe că a crește taxele, impozitele și contribuțiile în perioade de inflație mare și risc de recesiune este ca și cum ai turna gaz pe foc, afirmă Orban.
 
„Inflația deja are consecințele unei creșteri de impozit pe venit. Veniturile oamenilor nu mai au aceeași putere de cumpărare din cauza scumpirilor. La inflația actuală, este ca și cum impozitul pe venit ar fi nu de 10%, ci de 30%. Scăderea puterii de cumpărare a veniturilor oamenilor reduce semnificativ cererea globală pe piața internă, fenomen care va genera o reducere a producției de bunuri și servicii, ceea ce va duce la stagnare sau la recesiune.
 
În condițiile în care guvernul deja a sărăcit populația prin inflația enormă, deja a afectat negativ perspectivele de creștere economică, acesta nu are nicio justificare pentru creșterea suplimentară a fiscalității. Nu poate să motiveze că are nevoie de venituri suplimentare la buget pentru că deja are venituri suplimentare la buget datorită inflației.
 
Dacă analizăm și unde cresc taxele, impozitele și contribuțiile, putem trage concluzia evidentă că guvernul îi taxează suplimentar tocmai pe cei care au inițiativă economică, pe cei care contribuie la creșterea economică. Crește fiscalitatea pentru cei care au investit sau investesc în acționariatul companiilor private, pentru cei care desfășoară activități economice prin microîntreprinderi, pentru cei care obțin venituri din activități independente, pentru cei care obțin venituri din contracte part- time etc. Adică le mai pun în cârcă niște bolovani celor care împing economia înainte.
 
Rezultatul acestor măsuri antieconomice va fi unul profund negativ. Inflația nu va scădea, ceea ce va duce la scăderea în continuare a puterii de cumpărare a veniturilor. Riscul de intrare în recesiune va crește. Și nici veniturile la buget mult visate de guvernanți nu vor crește conform așteptărilor lor”, susține Orban, într-o postare pe Facebook.

Premierul Nicolae Ciucă susține că modificările la Codul fiscal au avut în vedere asigurarea unui climat de predictibilitate şi stabilitate mediului de afaceri şi, pe de altă parte, eliminarea unor excepții.

Măsurile aprobate în ședința Guvernului sunt destinate încurajării proiectelor de investiții care să dezvolte economia românească și să protejeze locurile de muncă, a anunțat premierul Ciucă.
 
„Forma consolidată a ordonanței de modificare a Codului Fiscal reflectă rezultatul dialogului cu mediul asociativ și cu instituțiile internaționale de specialitate. Consolidăm cota unică de impozitare prin eliminarea excepțiilor și asigurăm mediului de afaceri stabilitate pentru a continua investițiile în economia românească.
 
Totodată, asigurăm o finanțare de 1 miliard de euro, din fonduri europene, IMM-urilor și autorităților locale pentru a investi în eficiență energetică și producția de energie verde. Astfel, comunitățile locale vor putea dezvolta proiecte de eficientizare termică, iluminat public, încălzire, servicii destinate școlilor, spitalelor, locuințelor, iar firmele pentru producerea de energie verde pentru consum sau eficientizarea energetică a halelor de producție. IMM-urile din industria alimentară și din sectorul construcțiilor vor beneficia și de granturi pentru dezvoltarea capacității de producție și producerea de materii prime folosite în dezvoltarea infrastructurii.
 
Programele aprobate de Guvern au și o importantă componentă ce reflectă solidaritatea europeană, prin contribuția la eforturile României de gestionare a crizei refugiaților din Ucraina. La fel de importantă este susținerea în acest context deosebit de dificil a persoanelor care au nevoie de sprijin. Din fonduri europene vom putea iniția un program pilot prin care ajutăm tinerele mame ce provin din medii defavorizate”, a transmis Ciucă.