Geanina Chirila

„Consiliul Național al Elevilor a lansat astăzi un raport privind perspectiva elevilor în ceea ce privește începerea anului școlar și, la partea de recomandări, noi chiar am precizat acest lucru: ca decizia legată de începerea anului școlar pentru fiecare școală în parte să fie luată la nivel local de către un comitet local”, a declarat Rareș Voicu pentru DC News. președintele Consiliului Național al Elevilor a făcut câteva precizări pentru fiecare scenariu:

„Legat de scenariul verde, dacă tot mergem pe descentralizare și de cursuri fizice, credem că este necesar ca autoritățile să asigure echipamente de protecție pentru elevi și pentru profesori și tot ce înseamnă: măști, dezinfectante, etc. La fel, partea de infrastructură școlară: săli de clasă, spații de învățare, corpuri pentru unitățile de învățământ. Credem că este de datoria autorităților locale să pună la dispoziția școlilor acolo unde se vor face cursuri fizice, bineînțeles. Pentru a ne asigura și de faptul că distanța fizică este respectată între elevi și între elevi și profesori”, a mai spus Rareș Voicu, președinte CNE.

În ceea ce privește scenariul galben, președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, a declarat că „la fel, la nivel local, responsabilitatea, considerăm noi, este a autorităților. Să asigure infrastructura de înregistrare audio-video a cursurilor pentru elevii care nu sunt la școală și posibilitatea de a transmite live acele ore de curs, astfel încât ele să se poate desfășura în tandem, cu elevii care sunt la școală și cu elevii care nu sunt”.

Nu în ultimul rând, Rareș Voicu a subliniat că, în cazul scenariul roșu, vorbim despre „veșnica digitalizare a educației, care a prins cumva amploare în ultimele luni. Aici, în funcție de numărul de localități, de cazurile punctuale, considerăm că este necesară o analiză coerentă și precisă la nivel local cu privire la necesitatea de dispozitive cu conectare la internet. Și mai apoi, Guvernul să achite aceste dispozitive”

„Indiferent de modul în care se vor relua cursurile, ceea ce e foarte, foarte important și ce am repetat în ultima perioadă, îi îndemnăm să respecte măsurile de protecție impuse de autorități pentru că este spre binele nostru, al tuturor și e important să ne protejăm unii pe alții”, a mai spus Rareș Voicu.

Circa 13.500 de credite au fost aprobate prin programul IMM Invest de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii să-și revină după criza economică declanșată de pandemia de coronavirus. "În acest moment, la IMM Invest avem 13.500 de credite aprobate, un buget de 11,2 miliarde de lei. Deja am început să intrăm în etapa a patra, adică plata ajutorului de stat. Ştiţi foarte bine că dobânzile, garanţiile, comisionul de garantare şi comisionul de risc sunt suportate de către Guvernul României. (...) La 31 iulie, programul a făcut o consultare a instituţiilor bancare. Sunt 21 de bănci cu care lucrăm: zece dintre ele au solicitat plafon în plus, iar celelalte bănci au spus că vor consuma tot plafonul. Noi sperăm că până la sfârşitul lunii septembrie să spunem că acest program s-a încheiat", a afirmat Dumitru Nancu, potrivit Agerpres.Totodată, Dumitru Nancu a mai spus că a fost aprobată o suplimentare a plafonului de garantare de către Comisia Europeană.

 

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a publicat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat companiilor de transport aerian Tarom şi Blue Air, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei Covid-19. Potrivit notei de fundamentare, Tarom solicită un ajutor de stat de 312,74 milioane lei (64,8 milioane euro), iar Blue Air de 300,77 milioane lei, transmite News.ro.

Cele două companii aveau împreună la 30 martie 2020 un număr de aproximativ 2.730 angajaţi (1.800 angajaţi în cadrul Tarom şi 930 angajaţi în cadrul Blue Air).

”Se propune autorizarea Ministerului Finanţelor Publice să emită, la solicitarea Tarom, o garanţie de stat pentru contractarea de către beneficiar a unui împrumut în limita sumei de 312.744.200 lei, pe o perioadă de şase ani, cu titlu de ajutor de stat, precum şi, la solicitarea Blue Air, o garanţie de stat pentru contractarea de către beneficiar a unui împrumut în limita sumei de 300.775.000 lei pe o perioadă de şase ani, cu titlu de ajutor de stat. Garanţiile vor acoperi în procent de 100% valoarea celor două împrumuturi, a dobânzilor şi comisioanelor aferente”, arată proiectul consultat de News.ro.

”În lipsa acordării ajutoarelor de stat există o mare probabilitate ca Tarom şi Blue Air să intre în incapacitate de plată şi, în final, în faliment. Pentru a face posibilă redresarea activităţii celor doi transportatori aerieni după patru luni de lipsă de venituri datorate suspendării activităţii de zboruri regulate din cauza restricţiilor de operare impuse de statele europene, inclusiv de România, si pentru a evita demararea procedurii de insolvenţă pe durata acoperită de ajutorul de stat, dreptul creditorilor de a solicita deschiderea procedurii de insolvenţă conform art. 70 din Legea insolvenţei nr. 85/2014 este suspendat pe o perioadă de şase luni de la data la care Beneficiarului i s-a acordat ajutorul de stat. Pentru asigurarea respectării normelor europene în materia ajutoarelor de stat se prevede că acordarea ajutorului individual de stat se va face numai după obţinerea autorizării din partea Comisiei Europene şi în condiţiile prevăzute în decizia forului european”, mai arată proiectul de act normativ.
Ministerul Finanţelor Publice va încheia cu Tarom, respectiv, cu Blue Air, câte o convenţie de garantare în care vor fi precizate drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a garanţiei de stat.

”Sectorul aviaţiei este unul dintre cele mai afectate de noua criză, iar la nivel european toate statele caută soluţii de sprijin financiar pentru acei transportatori aerieni care sunt vitali pentru menţinerea conectivităţii rapide, stabile şi continuă cu alte state. În cazul României, în prezent, doar doi transportatori aerieni operează servicii aeriene regulate şi asigură stabilitatea conectivităţii aeriene internaţionale a României, respectiv Compania naţională de transporturi aeriene române – Tarom şi SC Blue Air Aviation. Cele două companii aeriene se confruntă cu pierderi importante din cauza efectelor pandemiei Covid -19 asupra industriei de transport aerian”, mai arată proiectul.
Până la data de 30 aprilie 2021, cele două companii trebuie să prezinte analize economico-financiare realizate de către un auditor financiar independent din care să reiasă valoarea reală a pagubei cauzate direct fiecărei societăţi de pandemia COVID-19, în perioada 1 martie 2020 – 31 decembrie 2020.

”Guvernul Orban – 9 luni de hoție

"Noaptea ca hotii”, Orban si Cîțu au adoptat vineri, în ședința de Guvern, un Memorandum prin care 500 (cinci sute!!!) milioane de lei din buget, din taxele si impozitele românilor, merg direcționat către 3 companii de asigurare a creditului comercial, cu acționari străini.

Jumătate de miliard de lei sunt transferați din buget în conturile acestor firme pentru plata daunelor generate de neîncasarea facturilor la timp - pe scurt, statul sprijină cu această sumă imensă 3 companii private străine!!!

Nu vă este rușine, mizerabililor?!

Spuneți peste tot că nu sunt bani, industrii întregi se sufocă fără niciun ajutor real din partea statului iar voi băgați sute de milioane în doar 3 companii, și acelea companii private străine??!!

- aproape 1 milion de români ajunși șomeri în 9 luni
- 2 milioane de români trimiși în sărăcie de Guvernul Orban
- companiile românești nu beneficiază de nicio măsură reală, activă, de sprijinire a activității economice în afară de invitația de a lua credite de la bănci
- 150.000 de IMM uri se află în stare latentă de insolvență și faliment

Deși sunt legi,

- NU cresc pensiile cu 40%
- NU se dublează alocațiile

Bani sunt doar pentru oamenii PNL, companiile PNL, clienții PNL.

Veți pleca urgent pentru aceste măgarii. Unde? Rămâne de văzut...”, scrie Lucian Romașcanu.

"Pentru românii obișnuiți, conducerea unui autoturism fără ITP înseamnă sancțiuni grave, pentru Nicușor Dan, eternul candidat al PNL, înseamnă doar avertisment.

Guvernul PNL îl pune pe Nicușor Dan mai presus de lege, dar nu poate ascunde adevărul: e trist că vrei să conduci un oraș când nu ești în stare să conduci legal o mașină!

Poliția condusă de puterea liberală închide ochii când eternul candidat la Primăria Capitalei este prins circulând cu ITP-ul expirat. Îi dă un simplu avertisment și îl lasă în pace, să nu întârzie omul la propria lansare!

Ce îi este permis lui Nicușor le este interzis, însă, oamenilor obișnuiți. Chiar ministerul lui Vela se lăuda cât de dură e legea, începând din 20 mai, dacă ești prins fără ITP valabil:
- amendă între 1305 și 2900 de lei;
- reținerea certificatului de înmatriculare și reținerea plăcuțelor;
- dovada este emisă fără drept de a conduce.

#PutereaLIBERALĂ #LegeaNUepentruPNL"transmite PSD.

Pagina 14 din 14

Cele mai citite

Error: No articles to display