„Dedicată, inițial, asigurării și verificării protecției muncii și extinsă până la domeniile vaste de competență pe care le gestionează în prezent (relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă și supravegherea pieței produselor și politici de prevenire), Inspecția Muncii este una dintre cele mai vechi instituții din România și ne putem mândri cu o istorie îndelungată, de peste un secol, bogată în evenimente și reușite remarcabile. În tot acest timp, prezența Inspecției Muncii ca factor de echilibru pe piața muncii a însemnat condiții de muncă mai bune și mai sigure pentru lucrători, având drept consecință o diminuare considerabilă a accidentelor de muncă, relații de muncă echitabile între angajatori mai responsabili și salariați mai informați în privința drepturilor și obligațiilor ce le revin, o legislație adaptată la necesitățile cu care realitatea socio-economică a fiecărei perioade ne-a confruntat”, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat.
Pe 11 iulie, Inspecția Muncii aniversează 23 de ani de la înființarea în structura și organizarea actuală, în baza Legii 108/1999.
Prin Legea 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă, de Ziua Inspecției Muncii nu poate avea loc niciun control al inspectorilor de muncă la angajatori.
În nicio altă zi din an nu sunt interzise prin lege controalele ITM-urilor la agenții economici.
Începând cu 1 iulie, funcția de comisar-șef al Comisariatului Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu este ocupată de Sorin Dănăilă, în locul Lilianei Cornea.
Sorin Dănăilă a fost numit pe funcția de la Galați prin detașare de șase luni, venind pe „filiera” Gărzii de Mediu București.
Conform problemele care vor trebui rezolvate de noul comisar-șef pe durata mandatului se numără obligațiile de mediu la haldele de zgură de pe raza județului, situația gropilor de gunoi din județ și a contractelor UAT-urilor privind reciclarea deșeurilor.
CFR Călători are în vedere finalizarea procedurilor pentru reîncadrarea țării noastre în zona climatică I, ceea ce presupune circulația trenurilor în condiții meteorologice de vară extremă, ceea ce va permite creșterea confortului termic pe timp de vară, potrivit unui comunicat de presă.
„Urmare evoluției climatice din ultimii doi ani, CFR Călători are în vedere finalizarea procedurilor pentru reîncadrarea țării noastre în zona climatică I, ceea ce presupune circulația trenurilor în condiții meteorologice de vară extremă. Reîncadrarea în zona climatică I va permite CFR Călători realizarea și autorizarea modificărilor pentru materialul rulant nou și modernizat în vederea creșterii confortului termic pe timp de vară”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, din zona climatică I fac parte Grecia, Italia, Portugalia și Spania, țări în care temperatura maximă exterioară depășește 40 grade Celsius.
Anterior, CFR Călători a transmis, referitor la căldura din vagoane, că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate. Compania anunță că România e încadrată într-o altă zonă climatică față de canicula din ultima vreme.
În urma verificării dosarelor depuse pentru atribuirea unui loc de parcare din Etapa V (în cartierele Mazepa I, Mazepa II, Țiglina I, Țiglina II, Micro 18 și Micro 21, cât și în subzonele noi Țiglina II-10A, Mazepa I-19A și Țiglina I-9C), 114 cereri au fost declarate respinse, informează Primăria Galați.
La acestea se adaugă 158 de rezervări on-line pentru care solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de prevăzută de art.10 din Regulamentul aprobat, motiv pentru care comisia de atribuire le-a declarat respinse și pe acestea.
Listele pot fi consultate pe site-ul Primăriei municipiului Galați, în secțiunea „Anunțuri parcări de reședință”.
Solicitanții pot depune contestații în termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentului anunț, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze în termen de 5 zile lucrătoare.
Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Cererea de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament, precizează municipalitatea gălățeană.
Procurorii DIICOT de la Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic şi introducerea în țară de droguri de risc.
Conform sursei citate, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a introdus pe teritoriul României, prin intermediul unei firme de transport pachete, cantitatea de 2 kilograme de canabis.
„Coletul, expediat din Spania, a fost ridicat de inculpat în municipiul Tecuci, moment în care a fost prins în flagrant de către polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul Antidrog”, informează, într-un comunicat, reprezentanții DIICOT.
După ce a fost depistat în trafic, gălățeanul a fost testat de polițiști cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv.
În perioada 16-30 iunie, în municipiul Galați se va derula etapa a III-a din Planul de Acțiune DDD (deratizare, dezinsecție, dezinfecție) pentru anul 2022, prin intermediul Serviciului Public Ecosal.
Astfel, joi și vineri, 16 și 17 iunie, cu ajutorul unui elicopter, se va interveni aerian în vederea combaterii insectelor zburătoare, utilizându-se substanța Solfac Trio 140 EC.
Între 24 și 30 iunie, se va acționa la sol, utilizându-se aceeași substanță, în vederea combaterii insectelor zburătoare și târâtoare din parcuri, Faleza Dunării, inferioară, grădini și locuri de joacă.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Galați sunt rugați să ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.
Primul caz de variola maimuței din România a fost raportat, luni, în București, a anunțat Ministerul Sănătății. Este vorba de un bărbat de 26 de ani al cărui partener a călătorit în mai multe țări din Europa cu numeroase cazuri.
Ministerul Sănătății a informat că boala a debutat în urmă cu 4 zile, iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente, relatează G4Media.
„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta a fost diagnosticat în cursul zilei de astăzi în urma investigațiilor de laborator. Boala a debutat în urmă cu 4 zile iar pacientul s-a prezentat la spital în cursul nopții precedente. Starea bărbatului este bună. Pacientul primește tratament simptomatic și se află în izolare. Din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”, transmite Ministerul Sănătății.
Pacientul este internat la Spitalul „Victor Babeș” din București, susțin surse medicale pentru G4Media.
Până pe 17 iulie, 192 de recenzori sunt angrenați în recensământul populației și locuințelor din județul Galați. Vor fi recenzați, prin interviuri față în față, cei care nu s-au recenzat și cei care au completat greșit formularul de autorecenzare.
Conform municipalitîții locale, în etapa de autorecenzare încheiată pe 27 mai, din aproximativ 135.000 de formulare completate la domiciliu prin autorecenzare, la nivelul municipiului Galați, circa 15.000 au fost invalidate, ca urmare a completării greșite a câmpurilor. Pentru aceste situații, se va impune recenzarea la domiciliu, având în vedere că nici nu a fost emisă dovada autorecenzării.
Conform site-ului avocatnet.ro, recenzorii NU vor solicita sub nicio formă date legate de cardurile bancare deținute, veniturile sau simpatiile politice ale persoanelor recenzate.
În schimb, se pun întrebări legate de locuința celui recenzat (forma de proprietate a locuinței, numărul de camere folosite pentru scopuri profesionale, dotarea locuinței cu instalație de aer condiționat, materialul de construcție al pereţițor exteriori ai clădirii etc.), nivelul de studii, etnia, limba maternă, religia și altele.
Evenimentele prilejuite de Zilele Municipiului Galaţi, programate în perioada 6 – 13 iunie, obligă municipalitatea locală să închidă circulația rutieră pe mai multe străzi și tronsoane din zona centrală a orașului. Vor fi deviate și mai multe trasee de transport public. Astfel:
- Joi, 9 iunie, în intervalul orar 12.00 – 23.00, se închide circulația autovehiculelor pe bd. Marea Unire, tronsonul cuprins între hotel Vega și str. Traian (în dreptul parcului de la Elice). Circulația autovehiculelor se va desfășura pe breteaua de legătură dintre bd. Marea Unire și str. Traian.
- De joi, 9 iunie, începând cu ora 23.00, până marți, 14 iunie, ora 7.00, se închide circulația autovehiculelor pe bd. Marea Unire, tronsonul cuprins între str. Navelor și str. G-ral Al. Cernat, precum și pe str. Traian, tronsonul cuprins între str. Roșiori și bd. Marea Unire.
Accesul riveranilor către adresa de domiciliu, precum și accesul autospecialelor de intervenție (S.A.J., I.S.U., M.A.I.) se va realiza pe culoarele de acces prevăzute dinspre str. Navelor și str. G-ral Al. Cernat.
- De sâmbătă, 11 iunie, ora 8.00, până luni, 13 iunie, ora 23.00, se închide circulația autovehiculelor pe str. Domnească, tronsonul cuprins între str. Navelor și str. Brăilei.
Pe durata blocării străzilor și tronsoanelor de stradă, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5t au la dispoziție următoarele rute alternative:
Și transportul public va fi afectat de restricțiile de circulație anunțate.
- Traseul 10 va fi deviat pe str. Domnească – str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului, cu retur pe str. George Enescu – str. Dogăriei - str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
- Traseul 15 va fi deviat pe str. Domnească – str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – str. Gara nr. 8 – str. Alexandru Moruzzi – str. Ana Ipătescu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală;
- Traseul 24 va fi deviat pe str. Domnească – str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului, cu retur pe str. George Enescu – str. Dogăriei - str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
- Traseul 29 va fi deviat pe str. Domnească – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei;
- Traseul 34 va fi deviat pe str. Domnească – str. Gării – str. Ana Ipătescu – str. Portului – INTFOR, cu retur pe str. Ana Ipătescu - str. Gării – str. Nicolae Bălcescu – str. Brăilei.
Facturile pentru 274 de obiective de investiții, realizate în primele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) au fost decontate, la sfârșitul lunii mai, de Ministerul Dezvoltării. Plățile au însumat 155,24 milioane de lei.
Cinci UAT-uri din județul Galați au primit, în total, circa 4,13 milioane lei, din aceste decontări.
Mai mult de jumătate din total (2,54 milioane lei) i-a revenit comunei Bălăbănești. Pentru celelalte patru UAT-uri - Băleni, Brăhășești, Grivița și Valea Mărului -, sumele decontate au fost cuprinse între 210.000 și 580.000 lei.