Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că salariile din domeniile construcții, agricultură și industria alimentară nu vor fi modificate.
Marcel Ciolacu a făcut anunțul chiar înainte de ședința de Guvern în care urma să se facă modificarea. Premierul a declarat că decizia a fost luată deoarece Ministerul de Finanțe a făcut calcule și a constatat că în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toți angajații, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaților din construcții, agricultură și industria alimentară ar fi putut să scadă.
„Eu nu sunt de acord cu acest lucru! Niciun salariu minim net nu trebuie să scadă! Drept urmare, am decis să scoatem de pe ordinea de zi această ordonanță care vizează aceste categorii. Ministerele de resort vor reanaliza textul. Până atunci, toate salariile din construcții, agricultură și industria alimentară vor rămâne la fel”, a explicat Marcel Ciolacu.
Introducerea plății asigurărilor de sănătate pentru toți angajații este una dintre măsurile incluse în pachetul fiscal.
Guvernul Ciolacu aprobă joi majorarea salariului minim. Acesta va crește de la 3.000 de lei până la 3.300 lei brut.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, înainte de ședința de Guvern, că miniștrii vor aproba majorarea salariului minim general de la 3.000 de lei la 3.300 lei brut pe lună.
„Astăzi majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună, așa cum am promis, pentru a proteja veniturile salariaților din România”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a mai spus că următoarea creștere va fi în 2024.
„Acest Guvern nu va renunța la prioritatea de a crește salariul minim și ne dorim să existe o altă treaptă de creștere în 2024, pe care o vom discuta, evident, cu partenerii sociali”, a precizat premierul român.