”Amenzile de pandemie” anulate. Guvernul trebuie să returneze banii
Aproape jumătate dintre dosarele penale deschise împotriva celor care nu au respectat izolarea și carantina au fost clasate. Român…
Aproape jumătate dintre dosarele penale deschise împotriva celor care nu au respectat izolarea și carantina au fost clasate. Român…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu susţine obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 în nicio ţară, deşi apără importan…
Potrivit Cartei de la Paris, adoptată la summitul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000…
România s-a alăturat statelor care au aderat la Convenția internațională împotriva dopajului în sport și a Codului Mondial Anti-Do…
Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson a fost stabilită la această dată reprezentând ziua de naştere a medicului englez…
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a transmis că primele 14.000 de doze de vac…
Procurori din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea…
Luna aceasta omenirea a celebrat o sumă de ani de când vaccinurile au intrat în viața noastră, definitiv. Pe 14 mai 1796, dr. Edwa…
O angajată din domeniul sanitar american este primul caz care a prezentat o reacție alergică severă după vaccinarea împotriva coro…
Este vorba despre Covovax, cu nume de cod NVX-CoV2373, serul dezvoltat de compania americană Novavax și Coaliția pentru Inovații ș…
Ziua internaţională a pisicii este celebrată în fiecare an la 8 august, începând din 2002, iniţiativa principală în acest sens apa…
Peste 150 de studenți s-au înscris în competiția de brief-uri PR Arena, iar 10 echipe finaliste din 5 țări (România, Grecia, Itali…
Comisia Europeană a anunțat participarea la mecanismul COVAX care vizează accesul echitabil la vaccinuri împotriva COVID-19, dispo…
Sandler a cântat despre viaţa în izolare şi a făcut apel la profesioniştii din sistemul sanitar să continue munca de a îi menţine…
Președinții curților de apel condamnă atacurile purtate în mod susținut la adresa judecătorilor din România. Ei susțin că astfel e…
Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Adrian Mutu, s-a vaccinat, marţi, împotriva COVID-19, alăturându-se astfel…
Adrian Veștea intenționează să candideze la funcția de președinte al Partidului Național Liberal, în eventualitatea organizării un…
Liderii PNL au decis, în cadrul ședinței Biroului Politic Național, să nu îl susțină pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-minis…
Reprezentanții RoVaccinare anunță pe pagina de Facebook că vaccinurile împotriva COVID-19 pot fi administrate simultan sau la oric…
Vaccinul împotriva COVID-19 cu doză unică a gigantului farmaceutic american Johnson & Johnson a fost omologat, vineri, de cătr…