Imprimă această pagină

"Ziua Zimbrului" la Parcul Natural Vânători Neamț Recomandat

Julien-Iosif Luni, 26 August 2024 0

La Parcul Natural Vânători Neamț, a fost sărbătorită Ziua Zimbrului. Activitățile au avut loc în cadrul Centrului de vizitare, un spațiu modernizat și primitor, care oferă turiștilor toate informațiile privind această specie reintegrată cu succes în libertate, dar și celelalte specii care alcătuiesc fauna din Ținutul Zimbrului. Parcul Natural Vânători Neamț rămâne o sursă permanentă de educație și atracție turistică.

Totodată, a avut loc „botezul” celui mai tânăr pui de zimbru născut în 2024 pe raza Parcului, iar toți cei care au dorit au propus un nume, întrecându-se în creativitate. De azi, numele câștigător - care trebuie obligatoriu să înceapă cu literele RO, de la România - este „Rodnicu” și îl va purta puiul născut în luna mai.

În cadrul manifestărilor, desfășurate pe parcursul câtorva ore, a fost pusă în valoare comunitatea locală, prin proiectele turistice derulate, activitățile cu elevii din zonă ori bucatele tradiționale specifice.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)