Imprimă această pagină

Ofertă culturală bogată în Timiș Recomandat

Julien-Iosif Duminică, 08 Decembrie 2024 0

Consiliul Județean Timiș invită iubitorii de artă, prin instituțiile sale de cultură, la diverse expoziții temporare și permanente precum și spectacole de teatru de păpuși.

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara invită publicul la cea de-a 94-a ediție a Salonului Anual al Artelor Vizuale, cel mai longeviv eveniment de artă plastică din orașul de pe Bega. Accesul publicului este gratuit pe parcursul zilei inaugurale, oferind tuturor iubitorilor de artă oportunitatea de a celebra talentul și inovația plastică alături de artiștii prezenți.

La Muzeul Satului Bănățean din Timișoara iubitorii de tradiții și folclor sunt invitați să participe la evenimentul „Ignat în Banat”, alături de etnologul Camelia Burghele și de colindători, iar spectacolul folcloric va fi oferit de soliștii Carmen Popovici Dumbravă și Dumitru Stoicănescu. Se vor degusta delicii tradiționale din porc, iar intrarea este gratuită.

Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” vor juca în premieră spectacolul „Fetița cu chibrituri”, iar la sfârșit de săptămână vor pune în scenă spectacolul „Albă ca Zăpada și cufărul celor 7 pitici”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)