Imprimă această pagină

Procedurile de autorizare a autostrăzii București-Alexandria intră în linie dreaptă Recomandat

Julien-Iosif Miercuri, 29 Ianuarie 2025 0

Proiectul, care vizează realizarea unui sector de autostradă, între localitățile București și Alexandria, pentru asigurarea bazei necesare cererii de transport în creștere și unui grad ridicat de siguranță a traficului rutier, în această zonă, s-a aflat, până azi, în dezbatere publică, una din etapele premergătoare emiterii Acordului de mediu.

Potrivit Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, care a participat la ședința tehnică, de la Primăria Municipiului Alexandria, alături de reprezentanții Direcției Controlul Poluării și Reglementări, din cadrul ANPM, trei primării au formulat cereri de modificare a proiectului, iar acestea urmează să fie analizate de comisia tehnică, iar cele mai pertinente din amendamente vor fi luate în considerare, urmând să fie înaintate beneficiarului, pentru a fi incluse în proiectul final, care va fi discutat în Comisia de Analiză Tehnică (CAT), care urmează să fie organizată la nivel județean.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)