Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, are, de săptămână trecută, trei noi salvatori montani atestați – Bogdan Borla, Radu Botezan și Daniel Cocoș, iar Formația Salvamont Vlădeasa, încă unul – Alexandru Cruceru.
În perioada 22 februarie – 9 martie, la Centrul Național de Pregătire Salvamont din Padina - Munții Bucegi s-au desfășurat sesiunile de Evaluare Națională Salvamont, nivelul aspiranți, debutanți și avansați, precum și sesiunea de iarnă a examenelor de atestare și reatestare în profesia de salvator montan.
Acțiunea a fost organizată de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, Autoritate Competentă în formarea profesională și singura instituție abilitată la nivel național pentru pregătirea, atestarea și reatestarea salvatorilor montani în România. La aceste etape de evaluare, atestare și reatestare au participat 43 de cursanți la nivelul de aspirant și debutant, respectiv nivelul avansat din majoritatea structurilor Salvamont din România.