S-a dat startul proiectului „Creșterea eficienței energetice și reabilitarea imobilului Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu Petroșani”, o investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii culturale a municipiului și reducerea impactului energetic al clădirii.
Momentul a fost marcat în cadrul unei conferințe de presă la care a participat administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, în calitate de manager de proiect, împreună cu membrii Unității de Implementare a Proiectului și constructor.
Proiectul este derulat de Consiliul Județean Hunedoara și beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală de 11.103.980,80 lei (TVA inclus).
Lucrările vor fi realizate în baza Contractului de lucrări în valoare de 9.627.560,46 lei (TVA inclus), cu o durată de execuție de 9 luni. Finalizarea este estimată pentru luna aprilie 2026.