Consiliul Județean Neamț se asociază cu Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Național de Informatică pentru organizarea etapei internaționale a Olimpiadei de Informatică pe Echipe, care va avea loc la Piatra-Neamț, în perioada 24–29 mai 2026 – un eveniment de anvergură care aduce în județ elevi de top din întreaga lume și confirmă statutul Neamțului ca spațiu al performanței educaționale.
„Este o onoare să fim gazdă pentru o competiție internațională de asemenea nivel, dar și o oportunitate de a arăta lumii că Neamțul înseamnă inteligență, seriozitate și deschidere”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Contribuția Consiliului Județean Neamț - de 77.125 lei - susține organizarea acestui eveniment și, în același timp, înseamnă o investiție în imaginea județului, în promovarea valorilor educaționale și în consolidarea Neamțului ca destinație a excelenței și a colaborării internaționale.