Cea de-a V-a ediție a Târgului Ofertelor Educaționale s-a încheiat, după două zile în care aproximativ 3.500 de elevi au trecut pragul evenimentului organizat în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a descoperi oportunități educaționale și profesionale adaptate viitorului.
Au fost două zile pline de energie, curiozitate și dialog, în care elevii au avut ocazia să interacționeze direct cu reprezentanții celor 14 licee tehnologice, 2 universități, 22 de companii din județul Alba și parteneri educaționali, descoperind meserii, specializări și perspective de carieră.
Întrebări despre viitor, demonstrații practice, discuții sincere, zâmbete, emoții și mult entuziasm - toate au făcut parte din atmosfera unui eveniment care a demonstrat încă o dată cât de importantă este conectarea educației cu piața muncii și cu realitățile comunității.