Imprimă această pagină

Ministrul Familiei: Proiectul privind decontarea procedurilor pentru cuplurile infertile va fi extins la nivel naţional Recomandat

Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a anunțat că proiectul privind decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile va fi extins la nivel naţional.

„De câteva luni avem, într-o instituţie nouă, câteva proiecte puse deja în mişcare şi, în foarte scurt timp, cu ajutorul echipei politice şi cu ajutorul colegilor parlamentari, după momentul adoptării în Guvern, pentru că aceste proiecte vor ajunge în Parlament, vor deveni realitate pentru români.

Vreau să fac o menţiune specială pentru proiectul care a funcţionat şi în urma căruia s-au ales cu 560 de copii în Bucureşti – decontarea procedurilor FIV pentru cuplurile infertile. Unul din cinci cupluri din România, din păcate, suferă de infertilitate. Acest proiect – chiar nu s-ar fi întâmplat dacă PSD nu intra la guvernare – va fi extins la nivel naţional”, a precizat ministrul Familiei, Gabriela Firea. 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)