Corpul F al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, cel în care a funcționat UPU pe perioada procesului de modernizare a actualei Unități de Primiri Urgențe, va fi reabilitat și modernizat.
CJ Botoșani a aprobat documentația tehnico-economică a obiectivului. Valoarea totală a noului proiect, inclusiv 19% TVA și 25% rezerva de implementare, se ridică la 5,5 milioane de lei.
Pentru finanțarea lucrărilor, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, în parteneriat cu Instituția Publică Medico-Sanitară „Buiucani” - Asociația Medicală Teritorială Chișinău, a depus un proiect de finanțare în cadrul Programului Interreg NEXT România - Republica Moldova 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 1,6 milioane de euro, din care valoarea grantului este de 1,5 milioane de euro, iar valoarea contribuției pe care va trebui să o asigure cei doi parteneri este de 100 de mii de euro.
Proiectul de reabilitare și modernizare a „Corpului F” al Spitalului completează portofoliul de investiții pe care CJ Botoșani le implementează pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean, care totalizează aproximativ 45 de milioane de euro La acestea se adaugă5,5 milioane de euro alocate Spitalului în acest an din bugetul propriu.