Consiliul Județean Neamț a finanțat în baza legii 350/2005, proiectul "Informare și conștientizare despre existența simptomelor timpurii ale autismului la copii (0-2 ani)", implementat de Asociația Punct de Cotitură în Autism Timpuriu.
Finanțarea primită, respectiv 39.799 lei, a susținut asociația în acțiuni menite să informeze și să conștientizeze părinții din județul Neamț care au copii între 0 și 2 ani, aflați în monitorizare la medici de familie, cu privire la existența simptomelor timpurii ale autismului în primii doi ani de viață, cu scopul îmbunătăţirii calității vieţii acestora și pentru a preveni riscul dezvoltării autismului la bebeluşi.
Părinții au fost informați în cadrul întâlnirilor care au avut loc în 5 localități din județul Neamț (Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roman, Zănești, Girov) despre ce înseamnă dezvoltarea emotională firească în primul an de viață al bebelușului și despre modul în care se dezvoltă interacțiunea între nou născut și membrii familiei. Autismul poate fi identificat timpuriu și tratat înainte ca acesta să se fixeze în creierul bebelușilor și să se manifeste pregnant în comportamentul copilului.
În cadrul proiectului a fost creată o pagină web dedicată educării părinţilor şi a viitorilor părinţi și a fost realizat un material video de conștientizare a semnelor precoce în autism, distribuit în mediul on-line.
Ne bucurăm că am fost și noi parte a acestui proiect, vă dorim mult succes în continuare în sprijinirea părinților și a comunității în ceea ce privește conștientizarea faptului că primii doi ani de viață sunt ESENȚIALI pentru dezvoltarea armonioasă a oricărui copil și CRUCIALI în tratarea autismului!