Adela Paraschiv

Persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 se pot prezenta, începând de astăzi, direct în centrele de vaccinare, fără a mai fi nevoie de programare în platformă.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și străini cu drept de ședere în România, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică.

Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze și au documente de identitate valabile se vor putea prezenta direct la centrele de vaccinare, fără programare, pe tot parcursul intervalului orar de funcționare.

Populația generală cu vârsta de până în 60 de ani care dorește să se vaccineze se va putea prezenta la centrele de vaccinare, după ora 14.00, fără programare, în vederea administrării dozelor de vaccin. Important de reținut este faptul că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă și timpul de așteptare pot fi condiționate de capacitatea centrului respectiv și de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

Menționăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) și vor primi adeverința de vaccinare, conform procedurilor.

Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Reamintim totodată, că pentru susținerea ritmului de vaccinare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Specialiștii neurochirurgi ai Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași au reușit să salveze viața unei fetițe de doar 12 ani din județul Botoșani. Copilul a ajuns în unitatea de primi urgență în stare gravă, neurochirurgii descoperind o tumoră cerebrală extrem de rară.
 
 
“Fetița de 12 ani a ajuns în stare gravă în unitatea de primiri urgențe a Spitalului de Neurochirurgie din Iași cu dureri de cap agresive, dar și vărsături. Pacientei i s-au efectuat toate investigațiile necesare, iar în urma analizelor făcute am descoperit o tumoră cerebrală destul de rară care în termini medicali se numește ependimom. Tot în termini medicali, în urma CT-ului efectuat în urgență a fost vizibilă o leziune expansiva la nivelul ventriculului III ce blochează calea de scurgere a LCR-ului, iar în urma RMN-ului cranio-cerebral efectuat cu contrast am descoperit că este vorba despre un ependimom. Am fost nevoiți ca după trei zile de la stabilizarea fetiței să intervenim chirurgical pentru a-i extirpa tumora cerebrală. Tumora cerebrală de tip ependimom este una extrem de rară, frecventă în rândul copiilor și care se manifestă cu dureri agresive de cap, vărsături, tulburări de echilibru.
 
Operația a durat câteva ore și fost un real succes. Spitalul de Neurochirurgie din Iași este un spital extrem de bine dotat cu tehnologie de top. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența în salvarea de vieți omenești, iar performanța este astăzi o normalitate. Vorbim și despre o echipă medicală de profeșioniști care au ajuns la maturitate de a trata și salva vieți.
 
Spitalul de Neurochirurgie Iași este o poveste, în primul rând, despre și pentru oameni. Unul dintre principiile majore promovate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași este respectul față de ființa umană, din toate punctele de vedere.” a declarat Doctor în Neurochirurgie, Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.
 
Echipa medicală:
 
Șef Lucrări, Doctor în Neurochirurgie Lucian EVA, medic primar neurochirug
Specialist neurochirurgie: dr. Cosmin APETREI
Specialist neurochirurgie: dr. Daniel ROTARIU
Medic rezident neurochirurg: dr. Ioana STIRBAN
As. Instrumentist: Elena LUTIC
Bioinginer: Vlad DAFINESCU
Anestezist: dr. Nina STRATICIUC
Asistentă: Petronela GALEȘ
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
1,4 K1,4 K
281 comentarii
291 distribuiri
 
Îmi place
 
 
 
Comentează
 
 
Distribuie
 
 

Maratonul vaccinării anti-COVID, care se va desfăşura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti. Cei care doresc se pot vaccina fără programare.

Dintre cei 1.200 de voluntari, 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.

Acţiunea începe vineri, la ora 16,00, şi se va termina pe 10 mai, la ora 8,00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate.

Dozele de vaccin urmează să fie livrate de militari, cu autospecialele cumpărate special pentru campania de imunizare. La Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare iar la Biblioteca Naţională - zece cabinete.

Coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, va fi unul dintre medicii care vor administra vaccin împotriva SARS-CoV-2 la maratonul organizat în Bucureşti.

Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.


Liberty Steel va începe un proces de restructurare a operaţiunilor, după ce principalul finanţator, Greensill, a intrat in incapacitate de plată.

Capacităţile neprofitabile vor fi vândute, iar acţiunea se va concentra asupra unităţilor care funcţionează, printre care şi combinatul de la Galaţi, scrie site-ul spglobal.com.

Scopul restructurării este de a continua să îmbunătăţească performanţele comerciale şi operaţionale ale acelor unităţi care sunt profitabile, a declarat un purtător de cuvânt într-o declaraţie prin e-mail, potrivit Ziarului Financiar.

 

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea procurorilor, efectuează joi şase percheziţii în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov şi pun în aplicare 17 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 25 de milioane lei.

″În baza probatoriului administrat, a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2014-2015 o societate comercială din Bucureşti ar fi efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri, utilaje (excavatoare, buldoexcavatoare, buldozere, etc.) vândute ulterior pe teritoriul naţional”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB)/

În scopul diminuării obligaţiilor fiscale, la efectuarea achiziţiilor intracomunitare ar fi fost interpuse mai multe societăţi cu comportament de tip “fantomă” din România şi un alt stat intracomunitar.

Audierile vor avea loc la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice

Ministrul Sănătății Ioana Mihăilă susține că renunțarea la maști în spațiile deschise și neaglomerate este fezabila de la 1 august.

"Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil", a declarat Mihăilă.

Ministrul a precizat că a discutat cu premierul Florin Cîţu ca persoanelor care sunt vaccinate să înceapă să le fie permisă mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie, iar de la 1 iunie să se poată sta fără mască în birouri, dacă toţi angajaţii din acel loc sunt vaccinaţi.

"Am avut o discuţie pe această temă cu premierul Cîţu chiar astăzi şi am convenit că pe măsură ce înaintăm cu campania de vaccinare, persoanelor care sunt vaccinate să începem să le permitem mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie. Una dintre aceste idei a fost tocmai această permisiune pentru cei care lucrează în birouri, dacă sunt toţi vaccinaţi dintr-un anumit spaţiu închis, să poată să nu poarte mască. Evident că înainte de a da liber la astfel de prevederi, va trebui să verificăm cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu specialiştii pe care îi avem în sănătate publică, dar (...) pare o idee fezabilă", a spus Mihăilă, potrivit Agerpres.

Guvernul României a aprobat miercuri acordarea Republicii Moldova, cu titlu gratuit, a peste 100.000 doze de vaccin împotriva COVID-19.

 „Ajutorul umanitar constă în acordarea a 100.800 de doze vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății în cadrul Programului Național de Vaccinare și livrate de către Compania AstraZeneca,” precizează Ministerul Sănătății.

Asigurarea transportului celor 100.800 doze în Republica Moldova se va realiza prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv prin Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că sunt mai multe propuneri care vor fi discutate vineri, când va avea loc comitetul interministerial. În mare, ele se referă la organizarea de evenimente private și publice cu participarea persoanelor vaccinate. 

"Există un mod de a motiva populația, fiecare țară are un mod de a motiva populația. Dacă Germania e ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate cred că putem să fim și noi ok. Faptul că lumea se vaccinează, cred ca e normal din punctul meu de vedere, ca o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează", a spus premierul.

 

 

 

O persoană care a vrut să arunce deșeuri pe spațiul public a fost amendată cu suma de 30.000 de lei, iar autoutilitara folosită va fi confiscată. Incidentul a avut loc în Sectorul 5 al Capitalei.

"În urma unei autosesizări a Poliției Locale Sector 5, a fost depistată o autoutilitară care transporta deșeuri provenite din construcții pe strada Ion Băiulescu. În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală alături de comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul comisariatului București, s-a constatat că persoana în cauză nu deținea documente pentru transportul deșeurilor. Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat cu suma de 30.000 lei conform legislației în vigoare pentru depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public. Totodată, șoferului i s-a adus la cunoștință că autovehiculul va fi confiscat", informează autoritățile locale. 

Poliția Locală Sector 5 împreună cu Garda Națională de Mediu continuă acțiunile de depistare și sancționare a celor care aruncă deșeuri ilegal pe spațiul public. Aceste acțiuni se vor intensifica în perioada următoare.

„Aceste persoane care aruncă în mod repetat deșeuri pe domeniul public trebuie să înțeleagă că acest comportament nu mai este tolerat pe raza Sectorului 5. Am aplicat deja amenzi și vom face acest lucru în continuare, până când oamenii vor învăța să fie civilizați. Mai mult, autovehiculele din care aruncă gunoiul vor fi confiscate. Am mai spus-o și o repet: Sectorul 5 nu este sat fără câini! Nu ne putem bate joc de mediu și nu tolerăm acest comportament al unor persoane care pur și simplu nu vor să înțeleagă că acțiunile lor afectează sănătatea celor din jur.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ începe, miercuri, proiectul-pilot „Vaccinare fără programare”. Astfel, cei care doresc se pot vaccina împotriva COVID-19, cu ser Pfizer, fără programare, între orele 17,00 –20,00.

Campania se derulează timp de cinci zile la centrele de vaccinare din Piatra-Neamţ – Piaţa Centrală, Roman – Colegiul Tehnic „Miron Costin” şi Târgu Neamţ – Sala de sport.

DSP Neamţ informează că la Piatra-Neamţ sunt alocate 90 de doze pe zi, iar la Roman şi Târgu Neamţ – câte 30 de doze pe zi.

De la debutul campaniei de imunizare, în judeţ s-au vaccinat aproape 29.000 de persoane cu ambele doze şi 48.000 de persoane cu prima doză.