Adela Paraschiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, efectuează miercuri, 5 octombrie, șapte percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în județul Galați.

Din cercetări a reieșit că patru persoane bănuite, în cursul anului 2022, ar fi înființat și recoltat o cultură de cannabis indoor, cu scopul de a comercializa cantitatea de cannabis rezultată.

10 mandate de aducere vor fi puse în aplicare.

Patru persoane au fost rănite și una dintre acestea este încarcerată în urma unui accident produs marți, 4 octombrie, pe DN26, la ieșirea din orașul Galați.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, accidentul s-a produs pe DN 26, la ieșirea din orașul Galați. Două autovehicule s-au ciocnit, cauză probabilă fiind neacordarea de prioritate.

Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, dintre care una este încarcerată. Este vorba de două femei și doi bărbați.

Traficul rutier se desfășoară îngreunat, pe câte o bandă pe fiecare sens, precizează Centrul Infotrafic.

Șoferii vor circula gratuit pe Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, în primii 5 ani de la deschidere, potrivit contractului de finanțare europeană.

„Eu știu că primii cinci ani este gratis. Conform procedurilor fiind vorba despre o finanțare europeană”, a declarat Grindeanu, în cadrul unei conferințe depresă, unde semnat un protocol pentru construirea către Vama Isaccea

Sorin Grindeanu a efectuat luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul celui mai important obiectiv de infrastructură din România ultimelor trei decenii. Constructorul i-a prezentat graficul lucrărilor și s-a angajat că obiectivul va fi gata în decembrie 2022.

„Am verificat astăzi șantierul Podului suspendat dintre Brăila și Tulcea. Reprezentantul constructorului italian (din Asocierea nipono-italiană) a prezentat un nou grafic al lucrărilor cu angajamente publice ferme: pe pod și pe drumurile de acces se va circula de la sfârșitul acestui an, iar, în vara anului viitor, întregul proiect va fi finalizat (varianta spre Jijila și descărcarea în Drumul Expres Galați- Brăila)”, a transmis ministrul Grindeanu.

Eurodeputatul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a anunțat faptul că legislativul european solicită suplimentarea cu 300 de milioane de euro a fondurilor alocate măsurilor europene pentru combaterea prețurilor ridicate la energie în bugetul european pentru anul viitor și includerea unor resurse financiare care să ajute la aderarea și integrarea României în spațiul Schengen ca urmare a negocierilor și demersurilor realizate de grupul social-democrat.

“Prioritatea noastră în aceste negocieri a fost să aducem amendamente la bugetul european pentru a include fonduri pentru măsurile care îi protejează pe cetățeni în actualul context. Creșterea prețurilor la energie, combinată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, inflaţia crescută și dificultatea multor sectoare de a se recupera după pandemie, au înrăutățit o situație deja dificilă pentru mulți cetățeni ai UE. De aceea, am amendat bugetul Uniunii pentru a proteja mai bine cetățenii europeni și IMM-urile în fața unui context global deosebit de dur.

Una din cele mai importante realizări ale grupului social-democrat și ale negocierilor este solicitarea Parlamentului European de a suplimenta cu peste 300 de milioane de euro fondurile alocate pentru măsurile de combatere a prețurilor ridicate la energie în bugetul european pentru anul viitor, de la investiții în creșterea producției și de îmbunătățire a infrastructurii până la proiecte de eficientizare.

De asemenea, propunerile Parlamentului European la bugetul european includ fonduri suplimentare pentru sănătate și educație, IMM-uri și fermieri, dar și resurse consistente pentru zona de inovație, transporturi și ajutor umanitar. Practic, legislativul european a dat o direcție bugetării pe anul viitor ce va influența cu siguranță proiecțiile bugetare ale statelor membre aflate în curs de creionare,” a explicat raportorul alternativ pentru bugetul european, Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, a menționat faptul că a obținut și alocarea de fonduri suplimentare pentru a facilita integrarea României în spațiul Schengen.

“Am reușit să reiterăm mesajul de sprijin pentru aderarea României la spațiul Schengen, alocând fonduri specifice care să faciliteze integrarea țării noastre în acest spațiu de liberă circulație. În total creșterea propusă este de 25 de milioane de euro.

Tot în acest context, am solicitat fonduri de preaderare pentru Republica Moldova, resurse suplimentare pentru Anul European al Educației și Formării și un sprijin consistent pentru IMM-uri,” a precizat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

 

Podul suspendat de la Brăila trebuie deschis circulației la sfârșitul anului, în decembrie 2022, conform graficului pe care și l-a asumat constructorul, a anunțat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a făcut luni, 3 octombrie, o inspecție pe șantierul podului suspendat peste Dunăre. 

„Am verificat astăzi șantierul Podului suspendat dintre Brăila și Tulcea. Reprezentantul constructorului italian (din Asocierea nipono-italiană) a prezentat un nou grafic al lucrărilor cu angajamente publice ferme: pe pod și pe drumurile de acces se va circula de la sfârșitul acestui an, iar, în vara anului viitor, întregul proiect va fi finalizat (varianta spre Jijila și descărcarea în Drumul Expres Galați- Brăila)”, a transmis Grindeanu. 

 Podul suspendat peste Dunăre va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa ca dimensiune. 

Spațiul comercial, aflat în curtea Poliței Galați, a fost jefuit. Hoții au furat de la stația de plăți taxe tip „SelfPay”, caseta în care se aflau banii din încasări.

Potrivit IPJ Galați, luni, 3 octombrie 2022, la ora 09:30, Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată de administratorul unei societăți comerciale, un bărbat de 29 ani, din Galați, că, în perioada 30 septembrie – 03 octombrie, persoane necunoscute ar fi sustras din interiorul punctului de lucru al societății de la stația de plăți taxe tip „SelfPay”, caseta în care se aflau banii din încasări.
Spațiul comercial este amplasat pe strada Domnească, din municipiul Galați, pe terenul aflat în administrarea unei instituții de învățământ superior, dar cu acces din curtea interioară ce deservește serviciile mai multor instituții.

Din primele verificări a rezultat că ușa de acces în punctul de lucru a fost găsită de administrator descuiată și fără urme de forțare, spațiul fiind situat efectiv în fața sediului Serviciului Pașapoarte.

„Totodată, precizam că accesul către structurile Poliției este amplasat în partea din spate a clădirii aflată în această curte. A fost efectuată cercetarea la fața locului și s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat, urmând a se stabili împrejurările în care s-a comis această faptă”, a transmis IPJ Galați. 

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că a fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start.

„O veste importantă pentru tinerii și familiile la început de drum. A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start. Mi-am dorit mult ca aceste două programe, incluse în pachetul „Sprijin pentru România”, să prindă contur în acest an și le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu”,  a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Potrivit ministrului Familiei, cele două programe sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare, iar din acest moment băncile se pot înscrie în program și tinerii pot accesa aceste credite. Gabriela Firea susține că prin aceste programe vor putea fi accesate credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate, iar fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei.

„Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite. Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani. Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți”, a adăugat Firea.

În programul „Family Start” suma maximă care poate fi obținută este de 75.0000 de lei și poate fi folosită pentru evenimentele importante ale familiei. 

 

Șoferul unei ambulanțe, care care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, a accidentat mortal un biciclist, în județul Galați.

 Accidentul a avut loc luni, 3 octombrie 2022, în jurul orei 05:00 a avut loc un accident rutier mortal pe DN24, între localitățile Munteni și Tecuci.Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene au stabilit faptul că un bărbat de 64 ani, în timp ce conducea o autospecială tip ambulanță, care avea în funcțiune sistemele luminoase deoarece transporta un pacient, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la km 25+300 ar fi surprins și accidentat mortal un biciclist care s-ar fi deplasat în apropierea axului drumului în același sens de mers.

 În urma impactului, biciclistul, un bărbat de 30 ani, din comuna Vânători, a decedat. Acesta nu purta nici un element reflectorizant iar bicicleta nu era echipată cu lumini sau elemente reflectorizante, în afară de catadioptrii de la pedale. Zona producerii acestui accident rutier este neiluminată.

 Conducătorul ambulanței posedă permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a petrecut acest tragic accident rutier.

Peste 150 de pasionați de sport și iubitori de natură au participat la o super competiție de alergare și ciclism în Pădurea Gârboavele.
 
 „Mișcarea înseamnă sănătate și relaxare, motiv pentru care am sprijinit fără ezitare această frumoasă idee. Vremea a fost superbă, iar concurenții au fost încântați de frumusețea Pădurii Gârboavele. Mai mult, după mișcarea în aer liber, au putut descoperi tradițiile meleagurilor noastre vizitând gratuit Muzeul Satului”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați, pe Facebook.

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă noapte, pe DN 25, în județul Galați. Două tiruri s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului violent un șofer a rămas încarcerat.

Potrivit Poliției Galați, accidentul a avut loc pe 2 octombrie 2022,  în jurul orei 02:27.  Un barbat de 61 ani, din comuna Vama Buzăului, județul Brașov, în timp ce conducea pe DN 25 un ansamblu format dintr-o autoutilitară și semiremorcă, având direcția de deplasare dinspre Galați către Tecuci, în localitatea Independența, la km 51+300 m, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt ansamblu format dintr-o autoutilitară cu semiremorcă, condus de un bărbat de 52 ani, din municipiul Suceava.

„A rezultat avarierea ambelor autovehicule și rănirea conducătorului auto de 61 ani. Bărbații au fost testați alcoolscop, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a anunțat Poliția Galați.

Cauza accidentului urmează să fie stabilită.