Un câine din rasa pitbul, în vârstă de 7 ani, a fost imobilizat de jandarmii gălățeni după ce acesta și-a atacat stăpâna. Animalul a fost scos din locuință și predat lucrătorilor de la ecarisaj.
Luni, 6 decembrie, la ora 11:15, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de către operatorul 112 la o adresă din Micro 18, unde era semnalat că un câine din rasa pitbul, aflat în locuință, a atacat proprietara apartamentului.
În momentul în care au ajuns la adresa indicată, jandarmii nu au reușit să pătrundă în interiorul locuințe, deoarece animalul era agitat, se lovea puternic în ușă, ia proprietara apartamentului nu se putea apropia pentru a deschide. Jandarmii au aflat că în interiorul locuinței se află o femeie în vârstă de 71 ani, bunica proprietarului câinelui, nepotul acesteia fiind plecat de acasă cu probleme personale. Fiul femeii, aflat și el la fața locului, a declarat jandarmilor că a fost sunat de către mama sa, care i-a spus că animalul este foarte agitat, are ochii roșii, a mușcat-o ușor și nu o lasă să se dea jos din pat, împingând-o cu labele. Tot acesta a mai declarat jandarmilor că mama sa se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic și că a încercat să intre în apartament, însă nu a putut intra deoarece cheiea era în ușă.
Întrucât apartamentul era situat la parter, jandarmii au ieșit din casa scării și au observat că geamul de la dormitor este deschis, moment în care s-au apropiat de fereastră, au tras jaluzeaua și au văzut câinele în cameră, agitat. În acel moment oamenii legii au scos crosa și au agățat câine, pe care l-au tras afară din locuință, pe geam.
După ce au scos animalul din apartament, jandarmii au solicitat sprijinul lucrătorilor de la ecarisaj, care l-au preluat și l-au transportat la padoc. Femeia a refuzat solicitarea unui echipaj medical de urgență.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că este posibil ca noua variantă Omicron să fi ajuns deja în România.
„Nu exclud ca un prim caz să existe deja în România. Poate nu în rândul celor deja testați, poate au fost persoane care au călătorit și au venit prin terțe țări și nu știm despre ei”, a declarat ministrul Rafila.
Săptămâna viitoare ar urma să fie adoptat un set de măsuri care să limiteze răspândirea variantei Omicron, a anunțat Rafila.
„Trebuie găsită o soluție care să fie convenabilă din punctul de vedere al protejării sistemului de sănătate publică și care să poată fi și aplicată. N-am avut nicio dispută cu Arafat. Am discutat - și premierul s-a implicat direct în discuție - cum putem și noi să adoptă, niște măsuri în consonanță cu ce se întâmplă în UE, ca să limităm sau să întârziem transmiterea noii tulpini”, spune Rafila.
Ministerul Turismului a anunţat că tichetele de vacanță se vor acorda din nou din 2022. Ele se vor acorda până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, 1.450 lei pentru fiecare salariat.
În perioada 2022 –2026, voucherele de vacanţă vor fi emise doar pe suport electronic.
”Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanţă este un exemplu de bună practică şi aş menţiona o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulaţiei turistice interne, sprijinirea comunităţii locale, refacerea forţei de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar şi crearea unor noi oportunităţi de angajare. Din aceste motive, chiar astăzi am publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării acestora în 2022″, a declarat Daniel Cadariu, potrivit Digi 24.
Patru primari care au fost aleși din partea PNL „se întorc” la PSD, anunță liderul PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina.
„PSD Giurgiu, tot mai puternic! Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare. Nicio promisiune nu s-a materializat şi, astfel, edilii aleg să vină alături de mine, să se întoarcă în echipa celor care au făcut cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ. Astăzi (luni - n.r.), în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru susţinere şi curaj”, scrie pe Facebook Marian Mina.
El precizează că alături de PSD Giurgiu sunt şi primarii din Colibaşi, Prundu şi Clejani.
Grupul de Comunicare Strategică anunță aproape 1.100 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor este de 107.
„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 29 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.096 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 107 decese, dintre care 15 anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică luni dimineață.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că școlile și grădinițele se pot redeschide imediat ce rata de infectare din localitate coboară sub 3 la mie, fără să mai aștepte ziua de vineri.
Trecerea de la sistemul online la cel cu prezență fizică nu mai este condiționată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referință doar pentru rata de vaccinare a personalului din învățământ, criteriu valabil pentru localitățile în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie.
„Conform Ordinului comun ME-MS nr. 5338/2021, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea de la sistemul online la cel cu prezenţă fizică nu mai este condiţionată de raportarea la ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Ziua de vineri a rămas ca zi de referinţă doar pentru rata de vaccinare a personalului din învăţământ, criteriu valabil pentru localităţile în care rata de infectare este mai mare de 3/1000. Totodată, fac din nou apel la respectarea tuturor regulilor de protectie sanitară în şcoli şi grădiniţe”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a întâlnit miercuri, la Castelul Windsor, cu Familia Regală a României. Întâlnirea cu regina Marii Britanii a avut un caracter privat.
„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au fost primiți la Castelul Windsor de către Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord”, a anunțat Familia Regală pe Facebook.
Cuplul regal se află într-o vizită cu caracter public în Marea Britanie, în perioada 24-27 noiembrie.
Alexandru Rafila, propus pentru Ministerul Sănătății, spune că certificatul verde trebuie introdus doar când se anunță o agravare a situației.
„Cerificatul verde e un instrument care salvează vieți, dar trebuie introdus la momentul oportun. Trebuie introdus la 2-3 săptămâni de creștere și scos la descreștere. Nu trebuie să-l prezentăm ca pe un instrument opresiv. La nivelul CE există o preocupare pentru standardizarea unui test pentru testarea reală a imunității. (...)Trebuie să am un algoritm după care îl introduc. Vă dau un exemplu: crește timp de 3 săptămâni consecutiv numărul de cazuri, chiar dacă plecăm de la un nivel foarte jos, cu un coeficient de multiplicare de 1,5 pe săptămână. Și atunci, acesta este un criterriu pentru introducerea certificatului verde. Când îl scot? Când am un număr de săptămâni cu descreștere, cu un anumit coeficient și scad sub o anumită incidență cumulată”, a explicat Alexandru Rafila.
S-au tras focuri de armă în centrul orașului Galați. Doi indivizi au intrat într-o clădire cu mașina, iar apoi au fugit, fiind urmăriți de oamenii legii.
În cursul acestei zile, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați au observat în trafic, pe strada Serei, din municipiul Galați, un autoturism ai cărui ocupanți aveau un comportament suspect. Polițiștii au efectuat semnale acustice și luminoase pentru oprirea autoturismului dar, întrucât conducătorul auto nu s-a conformat acestor semnale și a continuat deplasarea, s-a plecat în urmărirea vehiculului.
Acesta a pătruns pe strada Domnească, pe sens interzis și, după câteva sute de metri, s-a oprit în zidul unui imobil degradat. Cei doi bărbați aflați în autoturism au fugit prin spatele clădirii respective, fiind urmăriți de polițiștii care au folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical.
Persoanele în cauză au fost identificate de polițiști și se efectuează activități pentru depistarea lor.