Adela Paraschiv

Președintele Klaus Iohannis afirmă că în ultima perioadă, în România, este o scădere a interesului pentru vaccinare, lucru periculos în contextul noilor forme mai agresive ale virusului.

„Știm din istoria pandemiilor că ele se produc în valuri. Am avut și noi al treilea val destul de puternic, dar la noi campania de vaccinare a fost un succes, practic am oprit pandemia. Acum însă, faptul că avem așa puține cazuri, nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare. Avem un succes care cumva se vede într-o reducere a dorinței de vaccinare. 

Eu consider în continuare că vaccinarea este vitală. Cum ar fi să vaccinăm doar puțină lume și să ne trezim în octombrie – noiembrie cu un al patrulea val? Pentru că virusul evoluează. Vedem că apar noi forme  ale virusului mai agresive care se răspândesc mai ușor. Părerea mea sinceră e că fiecare român ar face bine să se vaccineze dacă nu vrea să ajungă la spital", a declarat Klaus Iohannis.

 

Primăria municipiului Galați informează că au fost organizate nouă centre de prim-ajutor, în colaborare cu Serviciul de Asistență Medicală al municipiului Galați, având în vedere atenționarea Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, pentru zilele de 24 și 25 iunie 2021.

Astfel, centrele funcționează între orele 11.00 și 16.00, în următoarele spații:

- Carrefour-Market incinta Winmarkt;

- Carrefour-Market Potcoava de Aur;

- Carrefour-Market Micro 19;

- Carrefour-Market Micro 16;

- Magazin SUPECO – Micro 39 C;

- Kaufland 2, din str. Henri Coandă nr. 5;

- Shopping City Galați;

- Piața centrală – Hala Legume-Fructe;

- Piața Țiglina I – Hala Legume-Fructe.

 

 

 
 
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), România se va confrunta cu un val de caniculă, marcat de un puternic disconfort termic. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, pe 23, 24 și 25 iunie
 
"În intervalul menționat, valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat. Miercuri (23 iunie), va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Maramureș și în vestul și nord-vestul Transilvaniei, iar joi și vineri (24 și 25 iunie) în toate regiunile. Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale)", informează Administraţia Națională de Meteorologie.
 
„ Îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, la deal și la munte, mai ales după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină” , subliniază meteorologii.

Autoritățile anunță noi măsuri de relaxare începând cu 1 iulie în România. Este vorba de redeschiderea târgurilor şi talciocurilor din ţară, cu respectarea normelor de siguranţă sanitară.

"Noi am prezentat deja aceste măsuri în Hotărârea CNSU, vreau doar să readuc aminte, pentru că am fost prin ţară şi este o întrebare despre târguri şi talciocuri şi aşa mai departe: se redeschid de la 1 iulie, bineînţeles, în funcţie de normele de securitate, de siguranţă, dar se redeschid toate de la 1 iulie. Decizia o vom lua joi în şedinţa de guvern", a declarat Florin Cîţu, marţi, la TVR 1.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2020 pentru completarea art. 159 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi pentru adoptarea unor măsuri în domeniul asigurării unor persoane în sistemul public de pensii.

Actul normativ are ca obiect de reglementare aprobarea OUG 163/2020, care stabileşte cadrul legal pentru completarea, de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii necesar pentru acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial, prin încheierea unui contract de asigurare socială pentru perioade de timp de maximum 6 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare, potrivit Agerpres.

„Până la data de 1 septembrie 2023, persoanele prevăzute la art. 1 pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în lege.

Actul normativ mai prevede că plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 august 2023.

„În situaţia în care la data de 31 august 2023 contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, se mai arată în lege.

 

 

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) se va desfășura în perioada 22 iunie - 4 iulie 2021. Un număr de 131.177 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul București, sunt înscriși pentru susținerea examenului, conform situației centralizate de către Ministerul Educației.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină  sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 - 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie - 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22 - 25 iunie 2021.

Examenul se va desfășura în 3.850 de centre de examen, iar probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naționale - 2021, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore) calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.

Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.). De asemenea:

  • Intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
  • În sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.
  • În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.
  • Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.
  • Sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.
  • În incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.
  • Colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.
  • Este interzis schimbul de obiecte personale.
  • Centrele de examen vor beneficia de asistență medicală.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 - 26 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Etapa specială a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021) este programată în perioada 5 – 12 iulie, fiind precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Profesorul Alexandru Rafila a anunțat că în această toamnă virusurile gripale ar putea circula mai intens, faţă de anul trecut când aproape că nu a existat circulaţia acestora datorită măsurilor de prevenţie pe care populaţia le-a respectat.

″În mod evident că nu discutăm de viroze cu noul coronavirus, ci de alte viroze care au şi ele în momentul de faţă timingul lor, în timp ce toată lumea purta mască, păstra măsurile de distanţare, sau de igienă individuală şi celelalte viroze, inclusiv gripa, circulau mult mai puţin. Iar asta demonstrează că s-ar putea ca în toamnă, în iarnă, să avem şi o circulaţie a virusurilor gripale mai intensă sau semnificativ mai intensă decât în sezonul precedent”, a declarat Rafila.

Rafila recomandă oamenilor să se vaccineze împotriva gripei, în condițiile în care anul trecut, în plină pandemie, au rămas un milion de doze nefolosite, iar îmtre timp imunitatea față de gripă a scăzut.

Hidrologii au emis o alertă de tip cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 25 de judeţe până luni. De asemenea, este în vigoare și o avertizare cod galben, până luni la miezul nopții pe râuri din 31 de județe.

Avertizarea Cod galben vizează râuri din Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Covasna, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Neamţ, Bacău, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea, de sâmbătă ora 12.00 până luni ora 24.00.

Hidrologii au emis și o avertizare Cod portocaliu, care vizează, de sâmbătă ora 12.00 până duminică ora 12.00 râuri din judeţele Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi, Vâlcea, Gorj şi Argeş.

Avertizarea Cod portocaliu va fi în vigoare, începând de sâmbătă ora 12.00 până luni la ora 12.00 pe râuri din Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Brăila, Vrancea, Neamţ, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Botoşani, Tulcea şi Constanţa.

Bazinele hidrografice afectate sunt Târnava Mare, Târnava Mică, Desnӑţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.

 

 

Începând de astăzi, 18 iunie, ora 10:00,  începe programul Rabla pentru Electrocasnice -etapa a III-a. Se pot genera vouchere pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare.

Potrivit Ministerului Mediului, valoarea voucherelor este:400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

Potrivit regulilor programului, pentru a putea folosi voucherul obținut trebuie predate electrocasnice uzate din aceeași categorie cu cea din care face parte cel ce urmează să fie cumpărat. Ca excepție de la regulă, în această etapă, pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program. În rest, pentru celelalte electrocasnice trebuie predat un echipament uzat din aceeași categorie. Astfel, în cazul aparatelor de aer condiționat și al aspiratoarelor, regula se respectă, adică trebuie predate electronice uzate din categoria corespunzătoare.

Bugetul alocat acestei etape este 15.000 mii lei.

România va dona 100.800 doze de vaccin anti-COVID Ucrainei şi 50.400 de doze Serbiei, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Monica Althamer.

„S-a aprobat astăzi o hotărâre de guvern referitoare la acordarea unui ajutor umanitar, doze de vaccin anti-COVID 19, pentru Ucraina şi Serbia. Vorbim de 100.800 doze pentru Ucraina şi 50.400 de doze pentru Serbia’”, a arătat aceasta într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria

„A fost aprobată o ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri referitoare la valorificarea unor doze de vaccin anti-COVID-19. Conform prevederilor specifice din acordurile încheiate de Comisia Europeană în vederea achiziţionării de vaccin anti-COVID-19, la fel ca şi celelalte state, România poate revinde sau poate dona doze de vaccin. Ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi creează cadrul legislativ prin care se permite revânzarea unor doze şi abilitează Ministerul Sănătăţii pentru a încheia, în numele statului român, contracte cu alte state. Sumele rezultate din revânzare se fac venituri la bugetul de stat”, a explicat Monica Althamer.