Paul Voinea

50 de tineri sportivi cu rezultate la competițiile naționale și mondiale, dar și antrenorii lor, au fost premiați în cadrul unei gale organizate de DJTS și susținută de Consiliul Județean Dolj.

„Am avut onoarea de a oferi premiul pentru sportivul anului și antrenorul anului, la sporturi olimpice, Alexandrei Anghel, multiplă campioană la lupte, și lui Aurel Cimpoeru, omul care a ajutat-o sa ajungă la aceste performanțe.

Îi felicit pe toți tinerii premiați, pe antrenori și pe părinții care îi susțin în cariera sportivă!

Consiliul Județean Dolj este în continuare alături de sportivi, atât de cei care performează, cât și de practicanții amatori. Gândim proiecte care să încurajeze tinerii să facă sport, cum este Olimpiada de Fotbal, dedicată elevilor din școlile gimnaziale, sau proiecte mari de infrastructură sportivă, cum este viitorul Centrul sportiv multifuncțional din zona Stadionului Tineretului, singurul velodrom indoor din România, dotat cu piste și suprafețe de joc pentru multiple alte sporturi”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Corneliu Stefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, însoțiți de colegi de partid și angajași ai instituției, au fost prezenți împreună cu primarul comunei Mănești, Alexandru Constantin, la inaugurarea școlii și a sălii de sport din satul Drăgăeşti-Pământeni.

„Pot spune că, datorită acestei investiții, elevii din Mănești au de acum aceleași condiții de studiu precum cei din orașele și municipiile județului nostru.

Totodată, prin construirea unui nou corp de clădire, în cadrul aceluiași proiect cu o valoare de peste 21.600.000 de lei, toți copiii vor învăța într-un singur schimb”, a subliniat Corneliu Stefan, printr-o postare pe FB.

Consiliul Județean Dâmbovița va asigura, totodată, copiilor navetiști din comună un microbuz electric în valoare de 240.000 de euro pentru ca aceștia să ajungă la școală în cele mai bune și sigure condiții, potrivit informațiilor oficiale.

Procedura de atribuire a contractului de delegare prin concesiune pentru serviciul de salubrizare în județul Constanța – Lot 1 a fost finalizată cu succes, iar Asocierea IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL – IRIDEX GROUP SRL a fost desemnată câștigătoare! Noul operator a preluat responsabilitatea pentru gestionarea bunului imobil "Stație Sortare deșeuri reciclabile și Stație TMB Ovidiu" din Ovidiu, având misiunea de a deservi interesele comunității, astfel încât locuitorii județului Constanța să poată beneficia de servicii de salubritate de calitate, la cele mai bune standarde și la prețuri corecte. Valoarea contractului, pentru anul curent, se ridică la aproximativ 7 milioane de lei.

Prin intermediul acestui contract, operatorul are datoria să îndeplinească obiectivele și să respecte standardele de calitate stabilite de ADI "Dobrogea" prin documentația de atribuire.

”Se toarnă primul strat de beton pe noul pod din Vărghiș.

Valoarea noului pod se ridică la 4 milioane de lei. O porțiune de 16 km de drum, între Baraolt-Tălișoara-Vărghiș-până la limita județului, este reabilitată din fonduri UE .

Pe durata lucrărilor, se folosește un un pasaj provizoriu, construit peste pârâul Vărghiș, spun reprezentanții Consiliului Județean Covasna, pe pagina social media a instituției.

„Finalizarea lucrărilor la Spitalului Clinic de Recuperare reprezintă un pas semnificativ către asigurarea unui mediu medical mai sigur și mai confortabil pentru viitorii pacienți!” spun reprezentanții clujeni.

Proiectul de modernizare a inclus:

- Implementarea unor noi instalații de distribuție a energiei electrice;

- Instalarea unor noi sisteme de iluminat, iluminat de siguranță, compensare a puterii reactive și protecție împotriva șocurilor;

- Asigurarea unei surse de alimentare de rezervă cu energie electrică;

- Montarea unor centrale de tratare a aerului;

- Implementarea unui nou sistem de alarmare pentru depășirea concentrației de oxigen la etajele 1-8;

- Instalarea unui nou sistem de detecție, semnalizare și alarmare la incendiu la parter, etajele 1-8 și în corpurile B-I;

- Dotarea zonei ATI de la etajul 8 cu o nouă instalație de ventilare și tratare a aerului;

- Crearea unei noi instalații de fluide medicale pentru etajele 1, 2, 7 și 8.

Urmează proiectul de anvelopare termică a clădirii, continuând eforturile noastre de a oferi un spațiu mai eficient din punct de vedere energetic.

 

Proiectul „Respir ușor”, un proiect pilot de diagnosticare rapidă a afecțiunilor pulmonare, ideat de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, în parteneriat cu Consiliul Județean Călărași și Spitalul de Pneumoftiziologie Călărași, oferă acces rapid și gratuit la analize pentru stabilirea diagnosticului și intrarea pe tratament, chestiuni absolut necesare pentru cei care se confruntă cu astfel de probleme.

„Sunt preocupat de nevoile concrete ale cetățenilor județului Călărași și am întotdeauna deschidere către proiecte care aduc îmbunătățirea calității actului medical și, mai ales, posibilitatea prevenției unor afecțiuni grave.

Investițiile în sănătate sunt o prioritate pentru mine și pentru administrația pe care o conduc și caut permanent noi metode de a dezvolta sectoarele economice și sociale ale județului Călărași”, a subliniat reședintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor momente a prezenței echipei județului:

Reprezentanții Consiliul Județean Caraș-Severin, prezenți la Târgul de Turism al Romaniei din București sunt hotărâți să evidențieze bogăția culturală, peisajele spectaculoase și potențialul turistic extraordinar al județului nostru. De la Cheile Nerei, la cascada Bigăr și până la vechile cetăți și mănăstiri, Caraș-Severin este o adevărată comoară plină de istorie, ce merită descoperită.

În plus, pentru a oferi o experiență turistică și mai captivantă, vizitatorii au fost invitați să experimenteze frumusețile și aventurile oferite de Muntele Mic și Semenic folosind ochelarii de realitate virtuală. Astfel, au putut să simtă cu adevărat ca și cum ar schia sau ar explora aceste locuri minunate, chiar din mijlocul târgului de turism.

Standul Banatului Montan de la Târg a fost gazda unor momente artistice impresionante, susținute nu doar de soliști renumiți, precum Ramona Vița și Adi Jurcă, ci și de tinerii interpreți Clara Trandafir, Ariana Ișfan Popovici, Maria Morman, Melissa Abalașei, Tudor Alina, Adela Jurchescu și instrumentist Dani Olan, care au încântat urechile publicului cu pasiunea și talentul lor muzical.

Cei trei reprezentanți de la Salvamont Caraș-Severin au fost prezență importantă la Târgul de Turism, oferind sfaturi neprețuite pentru turiști și vizitatori. Ei și-au dedicat eforturile pentru a promova siguranța în cadrul activităților montane, recomandând echipamentul de protecție esențial pentru cei mai curajoși dintre noi, care își planifică drumeții in zonele montane, vizitatorii fiind văzuți cerând informații legate de o călătorie sigură pe Via Transilvanica, judetul Caraș-Severin având și cea mai lungă rută (peste 250 km) din acest important traseu turistic.

Toţi bănăţenii prezenţi în Bucureşti, precum şi potenţialii turişti, interesaţi de tradiţiile, cultura şi unicitatea Banatului Montan sunt aşteptaţi să (re)descopere frumuseţea locurilor pe care noi le numim ACASĂ.

S-a depus spre finanțare un nou proiect cu fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii sanitare.

„Astfel, construim un corp nou de clădire pentru secția de Medicină Internă și Camera de Primiri Urgențe de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor. Practic, după ce vom realiza și această clădire, toate secțiile medicale ale spitalului vor funcționa în spații noi și moderne.

Un lucru extraordinar, dacă ne gândim că, în urmă cu 15 ani, guvernanții (PD-L) au vrut să închidă spitalul de la Târgu Bujor. ”, a declarat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Astăzi, în urma investițiilor Consiliului Județean Galați, pacienții sunt tratați în clădiri noi, dotate cu aparatură medicală performantă.

Noua clădire va fi una ”verde”, pentru încălzire urmând să fie folosite pompe de căldură și panouri fotovoltaice, ceea ce va conduce la un consum redus de energie electrică.

Valoarea investiției este de peste 1,2 milioane de euro.

Cele șase Centre regionale de minihanbal de la Pătârlagele, Smeeni, Pirscov, Berca, Glodeanu Sărat și Gălbinași s-au dovedit a fi un succes!

Este un proiect inițiat de Clubul de handbal HC Buzău și finanțat de Consiliul Județean Buzău.

„Am reușit astfel să aducem sportul în atenția copiilor din întregul județ pentru că ne dorim ca cei mici să aibă o dezvoltare sănătoasă și armonioasă, iar sportul să le fie o cale spre succes.

Mulțumesc domnului primar Ion Gherghiceanu și tuturor celor ce au asigurat buna desfășurare a evenimentului!”a precizat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, cu această ocazie.

Încă două comune din județul Brăila au semnat contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Comuna Mărașu – Modernizare drum comunal 62 (Măgureni – Plopi) 2,2 km - 5.800.000 lei

Comuna Tufești – Modernizare străzi în comuna Tufești – 12.000.000 lei

Aceste proiecte vor avea rezultate concrete pe termen lung şi vin în sprijinul nevoilor cetăţenilor ajutând la creşterea standardului de trai al acestora. Ca orice program național de investiții și Anghel Saligny presupune implicare din partea tuturor celor din adminstrația locală pentru a gestiona cât mai bine toate etapele, dar înseamnă în egală măsură și beneficii pentru fiecare în parte ca urmare a dezvoltării localității.

„Felicitări, domnilor primari!”, s-a declarat entuziasmat Francisk Iulian Chiriac, Presedintele Consiliului Județean Brăila, pe pagina de social media.

Cele mai citite

Error: No articles to display