Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 - 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial, repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat urmând să se facă în două etape.
Potrivit ordinului, absolvenţii clasei a VIII-a din serii anterioare, care au participat la procesul de admitere în anii precedenţi şi au fost înmatriculaţi într-o unitate de învăţământ, în învăţământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile sau au fost declaraţi repetenţi ori doresc să se transfere de la învăţământul profesional la cel liceal sau, în cadrul aceluiaşi tip de învăţământ, de la o filieră/un domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul nu participă la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2021 - 2022.
Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor V - VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
Ministerul Sănătății nu renunță la actele medicale prin care copii primesc aprobarea să intre sau să reintre în colectivitate, în timp ce medicii de familie se opun, nefiind de acord cu supraaglomerarea cabinetelor.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) ia poziție în ceea ce pare a se prefigura în noul scandal general pe marginea documentelor solicitate pentru începerea anului nou școlar.
“A pune pe drumuri aproape 4.000.000 de copii (conform datelor INS) și părinții lor în condiții de pandemie pentru a obține în decurs de câteva zile documente care nu sunt utile nimănui, care nu sunt prevăzute de lege și care nu au alt scop decât de a asigura conducerilor instituțiilor de învățământ confortul stivei de hârtii arhivată cu rigurozitate denota lipsă de respect față de părinți și copii și poate un grad de cinism și percepție eronată a realității”, se arată într-un comunicat al SNMF.
Mai mult, medicii de familie amintesc de “pericolul pe care îl reprezintă încolonarea a zeci de părinți și copii la ușile cabinetelor medicilor de familie”.
SNMF reaminteşte că a transmis în repetate rânduri că este necesar ca în fiecare instituție de învățământ școlar sau preșcolar, în context pandemic, să fie disponibil un cadru medico-sanitar, încadrat conform normelor legale, care să coordoneze efectuarea triajului epidemiologic zilnic.
“SMNF a luat act cu surprindere de afirmațiile care circulă în spațiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice și a adeverințelor de sport de către medicii de familie pentru toți copiii care vor începe școala în data de 14 septembrie 2020. Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil”, se arată în comunicatul medicilor de familie.
Evoluţia datoriei guvernamentale conform metodologiei UE aferenta perioadei 2010 - iunie 2020, document anual de raportare, publicat pe website-ul Ministerului de Finanțe, arată că România se îndreaptă vertiginos către pragul maxim obligatoriu stabilit prin acord cu Comisia Europeană, privind disciplina bugetară.
Prin Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene, statele membre sunt obligate să respecte disciplina bugetară prin îndeplinirea a două criterii, dintre care unul este datoria publică, care să nu nu depăşească 60% din PIB.
Datoria publică este stocul datoriei totale brute consolidate a administraţiei publice la finele perioadei, exprimat la valoarea nominală al următoarelor categorii de pasive guvernamentale.
Datoria administratiei publice din România, conform metodologiei UE (datoria guvernamentala) era anul trecut de 373.509,2 mil lei, reprezentând 35,2% din PIB, în condițiile în care, în ultimii cinci ani a avut o evoluție în scădere, de la 37,8 procente, înregistrate în 2015.
Anul acesta, însă, datoria publică a României a crescut fulminant la 430.845,1 mil lei, valoare înregistrată în iunie 2020, reprezentând 40,2% din PIB (conform comunicat INS nr.177 din 7 iulie).
Din această sumă numai datoria administratiei publice centrale este de 416.220,1 mil lei, ceea ce reprezintă aproape dublul valorii înregistrate în urmă cu cinci ani.
Senatorii au aprobat, miercuri, un proiect care modifică mai multe reglementări la alegerile parlamentare din 6 decembrie: alegătorii care se află în faţa secţiei de vot sau aşteaptă la rând vor putea vota până la ora 23.59. De asemenea, numărul necesar de susţinători pentru a fi depuse candidaturile a fost redus.
Procesul de votare va avea loc într-o singură zi, iar urnele vor rămâne deschise până la miezul nopții, astfel încât persoanele care la ora 21.00 se află la rând, în afara secției de votare, să își poată exercita dreptul de vot.
Cât privește diaspora, se prelungește cu o lună termenul de înscriere pentru votul prin corespondență.
Românii din străinătate vor primi documentele necesare votării prin poștă, iar, în premieră, cei care se înscriu mai târziu vor putea descărca buletinul de vot de pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
Proiectul a primit votul Senatului și urmează să între în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional.
Școala va începe în scenariul hibrid în câteva orașe mari ale țării, unde rata de infectare este mai mare de 1 la mia de locuitori.
În 43 de localități „roșii”, din România, școala va începe exclusiv online, din cauza numărului mare de cazuri.
Scenariul hibrid înseamnă că jumătate dintre elevi merg două săptămâni la școală, iar cealaltă jumătate stau acasă și merg la școală în următoarele două săptămâni.
Ministerul Sănătății a publicat, la începutul acestei săptămâni, analiza epidemiologică pe județe și localități care arată rata de incidență a infecțiilor cu coronavirus la mia de locuitori, date esențiale pentru începerea noului an școlar.
Până la data de 10 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5487/1494/ 01.09.2020.
Cât trebuie să fie rata de incidență cumulată care se aplică celor trei scenarii
Potrivit ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății:
1. Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori - se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de infrastructura şi resursele existente la nivelul unităţii de învăţământ.
2.Dacă rata incidenţei cumulate este între 1-3/1.000 locuitori - se va aplica scenariul 2 pentru toate unităţile de învăţământ din localitate.
3.La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti vor prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2.
Dacia prezintă cea de-a treia generație a modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway.
Afișând dimensiuni exterioare comparabile cu cele ale vehiculelor din generația precedentă, acestea oferă, pe lângă design-ul complet nou, un plus de modernitate, de echipamente și de polivalență, fără a uita spiritul și atributele de fiabilitate ale înaintașelor.
Disponibile la un preț la fel de imbatabil, noile modele Dacia reprezintă un răspuns adecvat pentru așteptările unei categorii tot mai numeroase de clienți, pentru care achiziția unei mașini se înscrie într-o tendință de abordare rațională a opțiunilor de consum pe termen lung. Clienții Dacia își doresc în special experiența unui produs mai bun, la prețul corect.
Afișând o lungime ceva mai mare decât a modelului precedent, Noul Logan se remarcă prin silueta complet redesenată. Linia ușor descendentă a pavilionului, cu antena radio amplasată în partea din spate a acestuia, precum și efectul generat de îngustarea graduală a geamurilor laterale conferă vehiculului un aspect dinamic.
O serie de elemente estetice ale Noului Logan se regăsesc și pe Noul Sandero și Noul Sandero Stepway, printre acestea figurând semnătura luminoasă în formă de Y, ecartul redus între roți și pasajele acestora, precum și noul design al mânerelor de uși.
Blocurile optice față și spate ale celor trei modele inaugurează noua semnătură în formă de „Y” a mărcii Dacia. Datorită acesteia, a treia generație a gamei Logan, Sandero și Sandero Stepway beneficiază de o identitate puternică. Atât în față cât și în spate, blocurile optice sunt reunite de o nervură orizontală, care accentuează impresia de lățime mai mare a vehiculelor.
Pe 29 septembrie 2020, a treia generație a gamei de succes Logan, Sandero și Sandero Stepway își va dezvălui secretele în detaliu, potrivit informării companiei auto.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunțat, sâmbătă, la un post tv, că pe 7 septembrie direcţiile de sănătate publică vor analiza situaţia epidemiologică şi comitetele pentru situaţii de urgenţă vor decide în funcţie de scenarii.
„... Noi am făcut un anunţ. E pregătit deja documentul prin care începerea anului e prevăzută pentru 14 septembrie. A fost aprobat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii. Acolo e prevăzut şi un calendar. Pe 7 septembrie, DSP-urile analizează situaţia epidemiologică. În funcţie de aceasta, dar şi de specificul şcolii, consiliile de administraţie din şcoli fac o propunere către inspectoratele şcolare, iar în comitetele pentru situaţii de urgenţă se decide, în funcţie de scenarii. Unde situaţia e gravă, se poate face în sistem online. Deocamdată trebuie să avem o situaţie epidemiologică anunţată la nivel naţional (…) Trebuie să ne uităm şi la situaţia în care se află copiii. Trebuie să ne asumăm toţi o responsabilitate. Autorităţile locale trebuie să se implice. Până la 7 septembrie, nu m-aş hazarda să spun care e scenariul, de asta am descentralizat decizia”, a afirmat Anisie.
Ea a mai menţionat că deciziile privind începerea cursurilor vor depinde de situaţia epidemiologică de la o localitate la alta.
La Bucureşti a început Forumul de securitate „Marea Neagră şi Balcanii“, organizat de New Strategy Center, cu sprijinul Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării.
La evenimentul, care se desfăşoară pe parcursul a două zile, vor fi analizate toate tipurile de riscuri şi ameninţări de securitate în regiunea Mării Negre şi în Balcani, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.
Manifestările incluse în eveniment au loc pe mai multe paneluri de discuții și dezbateri care au în centru provocările de securitate din aceste două regiuni.
Cel care a deschis primul Panel a fost ambasadorul Sorin Ducaru, preşedinte de onoare al consiliului ştiinţific al New Strategy Center, director al Centrului Satelit al Uniunii Europene.
Panelul II al Conferinţei este dedicat provocărilor şi oportunităţilor. Cum vor arăta domeniile economice şi educaţionale?
Panelul III va fi dedicat Spaţiului: cooperare, rivalitate sau confruntare? Cum putem evita un război stelar, dar şi consecinţelor pandemiei în domeniul medical. Lecţii învăţate pentru viitor. O altă problemă abordată va fi Securitatea energetică: noi oportunităţi de îmbunătăţire a independenţei regiunii Mării Negre şi a Balcanilor.
Panelul IV este dedicat securității în zona Mării Negre: De ce contează Marea Neagră? Ce putem face pentru o regiune mai sigură? Printre vorbitori: ambasadorul Cristian Diaconescu, membru al Consiliului ştiinţific al New Strategy Center, fost ministru al afacerilor externe, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării. Andrii Taran, ministrul Apărării din Ucraina, generalul american în rezervă Philip M. Breedlove, fost comandant suprem al forţelor NATO din Europa, (via VTC), James Appathurai, secretar general adjunct pentru afaceri politice şi politica de securitate al NATO (via VTC).
Panelul V al Forumului este dedicat provocărilor emergente de securitate pentru flancul estic al NATO: prezicerea imprevizibilului. Printre participanţi: general maior în rezervă Leonardo Dinu, membru al Consiliului ştiinţific, al noul New Strategy Center, fost adjunct al şefului serviciului de informaţii militare al României, generalul Todd D. Wolters, comandantul SACEUR, generalul Konstantinos Floros, Şeful de Stat Major al Armetei Greciei, general-locotenent Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Armatei române, Generalul Rajmund Andrzejczak, Şeful de Stat Major al armatei Poloniei, general locotenent în rezervă Ben Hodges, fost comandant al forţelor armate americane din Europa.
O structură nouă de poliție destinată asigurării siguranței elevilor români va fi înființată în cadrul Poliției Române.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, spune că în acest fel polițiștii vor avea o prezență mai mare și mai activă în mediul școlar.
Bogdan Despescu: Structura nou formată, denumită Poliția Siguranță Şcolară, va acorda o mai mare importanță activităților și măsurilor preventive, concentrându-se pe identificarea factorilor generatori şi eliminarea din timp a potențialelor riscuri, în principal pentru prevenirea consumului de droguri, trafic de persoane și violență juvenilă.
Ediţia a XXXII-a, în premieră, o ediţie online, dată fiind pandemia, are un caracter retrospectiv.
După cum au anunțat organizatorii, vor fi prezentate între 1 şi 13 septembrie, zilnic de la ora 19,00, spectacole premiate și filmate la mai multe ediţii trecute.
Festivalul marchează anul acesta două evenimente culturale cu semnificație aparte: 20 de ani de când teatrul a fost redenumit Fani Tardini şi 65 de ani de la înfiinţarea instituției de cultură, în 1955, chiar pe 1 septembrie
Programul ediţiei poate fi consultat pe http://www.fanitardini.ro/editii-festival/2020/.
Festivalul se desfăşoară în perioada 1 – 13 septembrie 2020, exclusiv în mediul online. Toate spectacolele şi conferinţele din program vor putea fi vizionate gratuit doar pe internet. Vizionarea va fi gratuită.
Spectacolele şi conferinţele vor fi transmise atât pe site-ul dedicat evenimentului – http://festival.fanitardini.ro/, cât şi pe canalul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de pe YouTube. Transmisiunile vor fi realizate în regim livestream.
Organizatorii îi încurajează pe doritori să urmărească site-ul http://festival.fanitardini.ro/, unde există toate informaţiile legate de Festival sau să dea Like sau Follow paginii oficiale a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” de pe Facebook, unde găsesc toate evenimentele de sub umbrela Festivalului. Există, de asemenea, şi varianta de abonare la canalul de pe YouTube a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, unde există un playlist special creat [Festivalul Naţional de Comedie - Galaţi, ediţia a XXXII-a (Online), care conţine toate evenimentele din programul Festivalului.
Error: No articles to display