Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță inițierea unui proiect de act normativ important, alături de Marius Constantin Budăi, prin care standardele de cost pentru serviciile sociale vor fi actualizate.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a primit, la Palatul Victoria, delegația Fondului Proprietatea. Cu această ocazie, a fost analizată evoluția investiților gestionate de Fondul Proprietatea și a fost prezentat stadiul pregătirilor pentru listarea la bursă a acțiunilor pe care acest fond le deține la companiile Hidroelectrica și Salrom.
“Listarea celor două companii la Bursa de Valori București, susținută de Guvernul României, face parte din viziunea implementată la nivelul Executivului, pentru a îmbunătăți guvernanța și transparența companiilor pe care le deține. Acest demers va contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, care are un rol fundamental în dezvoltarea companiilor românești și accesul lor la finanțare care să le poată dinamiza investițiile. Consolidarea investițiilor va întări economia”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă
Finalizarea cu succes a listării unui pachet consistent din acțiunile Hidroelectrica la Bursa de Valori București va permite României să îndeplinească la termen obiectivul stabilit în cadrul PNRR, la sfârșitul primului semestru al anului viitor.
Pași importanți pentru ca aeroportul, unul dintre cele mai mari și mai importante proiecte de dezvoltare a zonei Galați-Brăila și nu numai să devină realitate.
„Au fost depuse două oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv pentru studiul de obstacolare, studiul arheologic, studiile de teren și de mediu sau diverse expertize si soluții tehnice privind funcțiunile aeroportului. Cele două oferte înseamnă 22 de firme înscrise la această licitație, fie în asociere, fie ca subcontractanți pentru cei doi ofertanți.
Urmează acum o perioadă de evaluare și analiză a ofertelor, după care, dacă toate condițiile impuse vor fi îndeplinite, vom avea o firmă care, în mai puțin de un an, trebuie să ne spună cum va arata aeroportul de la Galați, inclusiv cu terminal cargo pentru transportul mărfurilor”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Pentru această investiție, care este prinsă în Master Planul General de Transport al României, CJ Galați are și sprijinul specialiștilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România.
„Pentru construirea unui aeroport care să deservească această zonă a țării, lucrăm împreună cu ai noștri colegi de la Consiliul Județean Brăila, având deja semnat un parteneriat în acest sens”, a adăugat Fotea.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a înjumătățit banii de consultanță din PNRR, spre disperarea USR, anunță deputatul Viorica Sandu. „Această ajustare a fost făcută absolut legal și instituțional, iar PSD susține total acțiunea ministrului Sănătății!”, afirmă Sandu.
„Organizația Mondială a Sănătății și-a asumat integral asistența tehnică necesară României pentru îndeplinirea jaloanele din PNRR, pe componenta Sănătate, după consultările succesive pe care ministrul Alexandru Rafila și echipa sa le-au avut cu Banca Mondială, Banca Europeană pentru Investiții și O.M.S. Guvernul României a aprobat parteneriatul cu OMS încă din luna mai. PSD respinge categoric tentativa USR de a reclama demagogic-mincinos consultanța OMS pentru PNRR ca fiind expresia unor interese personale ale ministrului Alexandru Rafila”, a transmis Viorica Sandu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit sursei citate, acuzele și invectivele descalificante ale reprezentanților USR încearcă, fără succes, să ascundă adevărul. „Datorită demersurilor ministrului Sănătății Alexandru Rafila suma destinată consultanței pentru componenta Sănătate din PNRR a coborât de la 50 de milioane de euro, la 21,25 de milioane de euro. Este o diminuare cu 57,5% față de cât pusese arbitrar Cristian Ghinea-fost ministru USR al Fondurilor Europene-fără să se consulte cu nimeni din ministerul Sănătății, atunci când a făcut Planul Național de Redresare și Reziliență, cu o totală lipsă de transparență publică”, afirmă Sandu.
Mai mult, deputatul consideră că reprezentanții USR, disperați după atenția publică, aleg să fie ipocriți și ignoră premeditat adevărul că Organizația Mondială a Sănătății a fost inclusă în PNRR și menționată repetat, ca potențial partener al țării noastre, chiar de către Cristian Ghinea.
„Minciunile USR nu pot face uitate adevăruri grave și nu pot acoperi incompetența pe care reprezentanții săi au probat-o atât prin gestionarea dezastruoasă a sănătății publice, când reprezentanții săi au condus ministerul Sănătății, cât și prin susținerea liberalizării sălbatice din piața energiei: un miliard de euro pentru o cantitate de 5 ori mai mare de vaccinuri decât aveam nevoie. Suntem nevoiți să stocăm degeaba și când expiră să distrugem/aruncăm – ceea ce înseamnă mulți alți bani – zeci de milioane de doze de vaccin pentru că miniștrilor USR de la Sănătate nu le-a păsat. Liberalizarea sălbatică a pieței energiei, prost gândită și mai prost și inoportun aplicată, fără să fie interesați deloc de consecințele asupra vieții românilor. USR nu poate ascunde sub preș că sunt responsabili pentru situația limită în care populația se află azi”, precizează deputatul Viorica Sandu.
Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi are singurul aparat din ţară de microscopie confocală in vivo, un echipament medical folosit pentru diagnosticarea precisă a cancerului de piele.
Peste 100 de pacienți din Galați și din alte județe, inclusiv din București, au fost investigați medical pentru depistarea cancerului de piele sau a altor boli inflamatori ale pielii cu un aparat medical unic în România. Este vorba de un tomograf în coerență optică.
„Doar cu ajutorul luminii, fără incizie, durere și efecte secundare, acest ultraperformant echipament medical ajută foarte mult medicii dermatologi la depistarea în stadii incipiente a bolilor de piele, iar acest lucru înseamnă în unele cazuri chiar salvarea vieții pacienților”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Aparatul medical, achiziționat de către Consiliul Județean cu fonduri europene, se află în dotarea Spitalului de Boli Infecțioase. Mai mult, acest echipament de ultimă generație este folosit de către medicii specialiști și în cercetare medicală.
Partidul Social Democrat a lansat un atac la adresa USR, susţinând că acest partid "îşi contestă propriile măsuri".
Ministrul Sănătății a respectat PNRR-ul la virgulă și a realizat o economie de 60%!
ÎN TRADUCERE: 30 de milioane de euro au fost salvați, 30 de milioane pentru care useriștii aveau deja pregătită o listă lungă cu firmele lor de casă! Asistența tehnică se face la un preț mult mai mic și cu o instituție internațională de prestigiu, fix așa cum scrie în PNRR, nu cu prăduitorii de la USR!
În timp ce useriștii vor continua să se tăvălească pe jos, ministrul Rafila va continua să îndeplinească PNRR-ul, jalon după jalon", se arată într-un mesaj postat de PSD pe Facebook.