Horia Tabacu

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susține că Marcel Ciolacu va rămâne în fruntea partidului. Are experiență, este argumentul lui Negrescu.

Decizia va fi luată de conducerea partidului, a anunțat Negrescu în timpul unui interviu acordat RFI. Ciolacu ar putea fi mandatat să înceapă negocierile pentru formarea unui nou guvern.
„Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, sa declarat luni Victor Negrescu.

Argumentul principal este legat de experiența lui Marcel Ciolacu.
„Eu cred că Marcel Ciolacu va rămâne cu siguranță în fruntea PSD și cred că această solicitare deja a început să vină din partea organizațiilor județene și liderilor noștri locali, așa că este un lucru aș putea spune predictibil. Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză. Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, a precizat europarlamentarul PSD.
Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD după ce a ratat calificarea în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, va deveni Cetățean de Onoare al Municipiului Iași. El va primi titlul în cadrul unei ceremonii. Evenimentul va fi luni, la ora 17.00, la Iași.

Antrenorul de 79 de ani va primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Iași și va lansa o nouă ediție a cărții sale „Mirajul gazonului”.
Evenimentul va fi la Sala Mare a Primăriei. În cadrul aceleași ceremonii, primarul Mihai Chirica îi va conferi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași.

„Vizita domnului Mircea Lucescu la Iași este un moment deosebit, marcat de lansarea cărții sale și de decernarea titlului de Cetățean de Onoare. Este un onorant pentru Iași să avem un astfel de mare antrenor, cu o carieră de succes și o recunoaștere internațională imensă. Îi dorim multă sănătate și continuarea succeselor cu echipa națională, iar speranța noastră este să ducă România la Campionatul Mondial”, a declarat primarul Mihai Chirica.

România este solidară cu poporul georgian în lupta pentru un viitor european, a transmis Ministerul Afacerilor Externe. Mesajul a fost trimis pe rețelele sociale.

„În calitate de membru al UE, România este pe deplin solidară cu poporul din Georgia în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate și viitor european. Solidaritatea noastră se îndreaptă, de asemenea, către diplomații din Georgia care s-a raliat în sprijinul parcursului european al Georgiei”, a transmis MAE pe platforma X.

Peste 100 de diplomați și funcționari publici din Georgia au semnat o scrisoare deschisă în care afirmă că decizia guvernului de a suspenda negocierile de aderare la UE nu corespunde intereselor strategice ale țării.

În ultimele două zile au avut loc proteste în Georgia față de decizia Guvernului. Sute de persoane au fost reținute sau au fost rănite în urma protestului.

Guvernul a majorat salariul de bază minim brut pe țară. Acesta va crește de la 1 ianuarie. Salariul se va majora de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar.
Decizia a fost luată miercuri.

„Majorăm salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. Validăm o decizie luată de Guvern, prin consultare cu sindicatele și patronatele care fac parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social. Majorarea salariului minim cu 9,46% se va aplica începând cu 1 ianuarie 2025 și vor beneficia peste 1,8 milioane de salariați din România”, a anunțat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Tot miercuri a fost aprobat primul contract colectiv de muncă la nivelul întregului sector bancar.

„Ca urmare a discuțiilor din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social aprobăm primul contract colectiv de muncă la nivelul întregului sector bancar. Este un pas important în consolidarea dialogului social în România, oferind o mai bună protecție pentru cei aproximativ 45.000 de angajați din acest sector economic”, a precizat Marcel Ciolacu.

Guvernul a alocat fonduri pentru proiectele desfășurate prin PNDL, Programul Anghel Saligny, PNRR și CNI. Decizia a fost luată în ședința executivului de miercuri. Miniștrii au alocat peste 2 miliarde de lei.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că o parte semnificativă din suma alocată este pentru proiectele prin PNDL și Programul național Anghel Saligny.
„Așa cum ne-am asumat, continuăm să susținem dezvoltarea comunităților locale și alocăm peste 2,1 miliarde de lei în acest sens. Cea mai mare parte, aproape 1,5 miliarde sunt pentru investițiile prin PNDL și Programul național Anghel Saligny”, a explicat Marcel Ciolacu.

Restul de fonduri este pentru proiecte din PNRR și de la Compania Națională de Investiții.

Rezultatele finale ale referendumului din Bucureşti arată că peste 60% dintre cei care au votat au răspuns ”Da” la primele două întrebări, cele referitoare la emiterea autorizaţiilor de construcţie şi la aprobarea bugetelor. La întrebarea referitoare la finanţarea unui program de combatere a consumului de droguri în şcoli, peste 84% dintre participanţi au răspuns ”Da”, conform unui comunicat al Primăriei Capitalei.

La întrebarea "Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria municipiului Bucureşti şi primăriile de sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?" - 64,37% (462.003) dintre bucureşteni au răspuns "DA" şi 35,63% (255.679) nu au fost de acord.
66,42% (477.471) dintre bucureşteni au fost de acord "ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului", 33,58% (241.424) nefiind de acord.

La cea de-a treia întrebare - "Sunteţi de acord ca Primăria Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?" - 84,58% (608.178) dintre bucureşteni au fost de acord şi 15,42% (110.862) nu au fost de acord.

Duminică, la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, au participat 731.990 de cetăţeni, adică 40,96% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Pentru a fi validat, referendumul trebuia să atingă un prag de prezenţă de 30%.

Comisarii ANPC vor verifica produsele de post. Ei vor face razii prin magazine pentru a afla dacă sunt etichete înșelătoare la produsele de pe raft. Acțiunea începe vineri și va ține până la Crăciun.

Directorul ANPC, Paul Anghel, a atras atenția consumatorilor asupra produselor etichetate înșelător ca fiind „de post". În trecut inspectorii au descoperit numeroase cazuri de alimente care conțineau ingrediente de origine animală, deși erau prezentate ca produse de post.

Potrivit ANPC, printre cele mai frecvente înșelătorii descoperite se numără cozonaci „de post" care conțineau ouă, „maioneză vegetală" care avea proteine din lapte sau „pizza de post" care conținea cazeină - o proteină din lapte. De asemenea, multe produse erau expuse înșelător în raioanele de post, deși conțineau ingrediente lactate.

Paul Anghel le recomandă consumatorilor să verifice cu atenție lista de ingrediente, să evite produsele care conțin lapte praf, zer praf sau pudră de ou, să cumpere doar din locuri autorizate, să păstreze bonul de casă și să verifice data de expirare și condițiile de depozitare.

„Mențiunea <poate conține urme de ou, lapte> pe ambalaj este o informare voluntară din partea producătorului și înseamnă că, în ciuda măsurilor de siguranță, pot exista contaminări minore în procesul de producție", a explicat Paul Anghel.

ANPC va face controale în toată perioada postului.

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, anunță că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. De asemenea, Boloș susține că Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificației de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele.

Ministrul Marcel Boloș a anunțat că pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-și clarifice situația fiscală, a decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024.

„Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar prelungim termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală și plata până la 20 decembrie. Am luat această decizie pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită față de cele de până acum. Fiind mai aproape de contribuabili și mult mai ușor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care vor și-au prezentat deja intenția să beneficieze”, a transmis Marcel Boloș pe Facebook.

Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poștei Romane și a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesați să-și achite obligațiile fiscale.
Totodată, formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea și cererea de anulare au fost simplificate, astfel încat pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să își manifeste intenția de a beneficia de aceste anulări de obligații, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-și asigura lichiditățile financiare pentru achitarea obligațiilor bugetare.

Ministrul a mai anunțat că Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificației de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele.

„O transformăm astfel într-o formă de recunoștință recurentă, un angajament față de toți cei care contribuie, an de an, la stabilitatea și dezvoltarea României”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Premierul Marcel Ciolacu va avea în perioada 12-13 noiembrie 2024 o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, au anunțat reprezentanții Guvernului.

Premierul Marcel Ciolacu va avea, cu acest prilej, întrevederi cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sir Keir Starmer, precum și cu speaker-ul Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle.
Agenda vizitei include, de asemenea, participarea prim-ministrului român la Forumul economic România-Marea Britanie.

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații ne amintește de cât de mult prețuiesc românii libertatea și de sacrificiile făcute de militarii noștri pentru aceasta și pentru apărarea țării, a declarat Marcel Ciolacu. Mesajul a fost transmis luni.

Premierul a amintit că 31 de eroi și-au jertfit viața în numele României.
„La 11 noiembrie 2003, cădea la datorie primul militar al Armatei României, sublocotenentul (post-mortem) Iosif-Silviu Fogarași. În total, în misiunile executate în teatrele de operații, 31 de eroi și-au jertfit viața în numele României, pe al cărui drapel jură fiecare dintre militarii noștri. Vom păstra mereu în amintire sacrificiul lor”, a transmis Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul s-a adresat veteranilor români.

„Respect și recunoștință datorăm și militarilor răniți în aceste misiuni, precum și tuturor celor care, prin misiunile executate departe de casă, în condiții grele, au dobândit onoranta calitate de veteran al teatrelor de operații. Drumul României către împlinirea obiectivelor integrării în NATO și în Uniunea Europeană a fost asigurat și prin forța brațelor, prin profesionalismul, determinarea și curajul fiecăruia dintre veterani. La mulți ani, veterani! La mulți ani, România!”, a încheiat Marcel Ciolacu.