Pe 12 și 13 martie, Centrul EUROPE DIRECT Vaslui participă la reuniunea generală a celor peste 400 de centre EUROPE DIRECT din Uniunea Europeană, eveniment organizat la Bruxelles. Reprezentanții rețelei…
În locul parcării improvizate de pe terenul viran unde, ani la rând, au fost nevoiți să parcheze sucevenii și turiștii veniți din țară și din străinătate, Consiliul Județean Suceava construiește…
Între 27 martie și 12 aprilie, centrul istoric al municipiului Satu Mare prinde din nou viață odată cu o nouă ediție a Târgului de Paște. În Piața Libertății, vizitatorii sunt…
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a participat la deschiderea Sesiunii județene de formare a elevilor reprezentanți. Evenimentul, organizat de Consiliul Județean al Elevilor, a reunit liderii structurilor de reprezentare…
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat la întâlnirea de lucru între autoritățile locale și oficialii sistemului educațional tulcean, în care au fost purtate discuții pe tema învățământului tehnologic…
Am semnat, în Baia Mare, contracte de finanțare pentru 36 de primării din județ, prin programele Administrației Fondului pentru Mediu: vorbim despre 160 de milioane de lei care merg direct…
Hubert Thuma: „Am fost pe șantierul unde se construiește noul ambulatoriu din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov. Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut și au un stadiu de…
La Năvodari sunt disponibile servicii medicale asigurate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Constanța, atât prin Centrul Medical Multifuncțional Năvodari, unde sunt oferite…
Consiliul Județean Arad a fost gazda unei întâlniri organizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad, având ca temă eficientizarea sistemului de sănătate arădean, în contextul modificărilor legislative adoptate…