Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Florin Petcu, a participat la întâlnirea de lucru cu reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia. Întâlnirea a avut ca temă „Stadiul proiectelor depuse și…
Continuăm demersurile pentru modernizarea și digitalizarea sectoarelor de drumuri județene cuprinse în proiectul Mara Nord, cu accent pe siguranță, eficiență și sustenabilitate. Iată cele mai recente evoluții: Stații de alimentare…
La Deva a avut loc ceremonia de absolvire a Promoției 2025 a Facultății de Asistență Medicală Generală – extensia Deva, din cadrul UMF "Victor Babeș" Timișoara. La festivitatea găzduită în…
FilmeDar revine la Feldioara cu „Filme-n dar, dar şi poveste”, pentru cea de-a 5-a ediţie, una care se anunță de neuitat. În perioada 11-13 iulie, aveţi program cu filme unul…
Începând cu 14 iulie, la Muzeul Județean Olt, se vor desfășura ateliere de creație adresate atât copiilor cât și adulților, după cum urmează: - atelier de quilling, la sediul muzeului,…
Consiliul Județean Sălaj susține și în acest an festivalul "Curtea Artiștilor", un proiect ce aduce arta mai aproape de comunitate, prin teatru, spectacole cu foc, ateliere de creație, expoziții, lansări…
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2-30 iulie 2025, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchianˮ, expoziția de tapiserie, pictură și grafică „Univers interior”, cu lucrări semnate de Lucia Pușcașu. Lucia…
Consiliul Județean Covasna a anunțat că va distribui, pe baza cererilor primite și a evaluării pagubelor, ajutorul de urgență de 1 milion de lei, primit de la Județul Galați, către…
Consiliul Județean Mureș a aprobat rectificări bugetare, un ajutor de minimis Bugetul general al județului a fost rectificat, iar Spitalul Clinic Județean Mureș a primit o suplimentare de peste 10,5…