Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat startul oficial al proiectului Drumului Expres Focșani–Brăila, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis Ordinul de Începere pentru contract. Etapa de proiectare va debuta pe 2 decembrie.
Drumul expres va avea o lungime de 73,5 kilometri și va conecta Autostrada Moldovei A7 de Podul peste Dunăre de la Brăila, de Drumul Expres Brăila–Galați, precum și de direcțiile Tulcea și Constanța. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile și de la bugetul de stat.
Durata totală de realizare este de 42 de luni: șase luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.
Traseul din județele Vrancea și Brăila include:
– 57 de poduri și viaducte,
– șase noduri rutiere,
– două parcări de scurtă durată,
– un spațiu de servicii cu zonă pentru benzinărie și facilități comerciale.
Contractul pentru execuția Drumului Expres Focșani–Brăila a fost semnat în urmă cu două săptămâni cu Asocierea SA&PE Construct (lider), Spedition UMB, Tehnostrade și Arcada Company.
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care se majorează valoarea maximă a tichetelor de masă de la 40 la 45 de lei. Potrivit noii reglementări, angajatorii vor putea decide, în funcție de bugetul propriu, dacă acordă tichete la valoarea maximă sau o sumă mai mică.
Majorarea va fi inclusă în pachetul de măsuri economice discutat în paralel cu reforma administrației publice, au precizat surse guvernamentale.
Decizia adoptată de Parlament este mai prudentă decât varianta vehiculată în ultimele zile, care prevedea o creștere până la 50 de lei pe tichet.
Tichetele de masă rămân impozabile, fiind supuse contribuției la asigurările de sănătate (CASS) și impozitului pe venit de 10%.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat modificarea modului în care sunt raportate datele furnizate de senzorii care măsoară calitatea aerului în România. Potrivit noilor reguli, informațiile vor fi afișate pe baza mediilor orare, nu a mediilor din ultimele 24 de ore, cum se întâmplă în prezent.
„Românii vor ști ce aer respiră în timp real. Datele vor fi publicate cu medii orare, nu cu media ultimelor 24 de ore”, a declarat Diana Buzoianu, precizând că actualul sistem de raportare nu reflectă fidel situațiile de poluare punctuală.
Ministra a explicat că inițiativa vine în urma mai multor episoade recente de poluare, când senzorii oficiali indicau valori normale, deși în teren aerul era irespirabil.
Modificarea este inclusă într-un proiect de ordin pus în transparență publică, urmând ca după adoptare să fie efectuate ajustări tehnice pe platforma oficială de monitorizare, pentru ca datele privind poluanții să poată fi afișate în timp real.
Buzoianu a subliniat că actualizarea normelor tehnice este esențială pentru protejarea sănătății publice și pentru creșterea transparenței în privința calității aerului.
Al doilea tunel de pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea a fost străpuns luni, a anunțat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Oficialul a vizitat șantierul alături de ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, unde a constatat că lucrările „decurg bine”.
„Constructorul s-a mobilizat și, în cursul anului viitor, ultimii 9 kilometri ai acestui lot de autostradă vor fi dați în folosință”, a declarat Simonis, potrivit unei postări pe rețelele sociale.
Acesta a subliniat că întârzierea finalizării proiectului, început în urmă cu mai bine de un deceniu, a reprezentat „un eșec pentru toate administrațiile”, însă a precizat că actuala colaborare cu Ministerul Transporturilor a deblocat lucrările.
„De anul viitor scăpăm de coșmarul traficului de pe Coșava”, a adăugat președintele CJ Timiș.
Tronsonul Margina – Holdea, parte din Autostrada A1, este ultimul segment care lipsește pentru asigurarea legăturii continue pe autostradă între Nădlac și Sibiu, porțiune esențială a coridorului european Pan-European IV.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu ofițeri ai Inspectoratului General al Poliției Române, au efectuat vineri șapte percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Galați și Ilfov, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.
Surse judiciare au indicat că perchezițiile au vizat combinatul siderurgic Liberty Galați și alte locații din țară. Ancheta privește tranzacții, contracte și împrumuturi în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, care ar fi prejudiciat compania și bugetul de stat.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Public, investigațiile vizează operațiuni cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO₂), utilizate ca instrumente pentru delapidare și optimizare fiscală ilicită. Printre partenerii comerciali ai acestor tranzacții figurează inclusiv entități ruse, între care Gazprom.
„Tranzacțiile cu certificate CO₂ nu au avut ca scop atingerea obiectivelor economice legitime ale societății, ci au fost folosite ca instrument de delapidare și de optimizare fiscală ilicită, transferând resurse financiare în beneficiul entităților afiliate și al acționarilor, în detrimentul patrimoniului și stabilității financiare a X”, a anunțat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ancheta mai vizează contracte păgubitoare de împrumut, cesiuni de creanță și garanții cu entități afiliate nerezidente, prin care s-ar fi transferat peste 137 de milioane de euro către firme din Europa, precum și contracte fictive de prestări servicii și achiziții de bunuri în valoare de zeci de milioane de euro.
„Încheierea de contracte păgubitoare de împrumut, cesiuni de creanță și garanții cu entități afiliate nerezidente. Examinarea fluxurilor financiare arată transferuri semnificative, estimate la peste 137 milioane euro, către entități afiliate din Europa. S-au identificat situații în care fondurile destinate investițiilor industriale au fost deturnate pentru acoperirea plăților către persoane juridice afiliate, fără o justificare operațională. (...) Încheierea de contracte fictive de prestări servicii și achiziții de bunuri, în vederea delapidării patrimoniului societății X. Între X și entități juridice nerezidente, controlate de aceleași persoane fizice, au fost identificate o serie de operațiuni financiare transfrontaliere, ale căror caracteristici, coroborate cu circumstanțele în care au avut loc și scopul urmărit, pot conduce la ipoteza că fondurile rulate prin conturile din România ale societății, ar putea proveni din posibile activități infracționale (evaziune fiscală, fraudă, utilizarea abuzivă a activelor corporale, manipulare a bilanțului, spălare a banilor)”, a precizat Parchetul General.
Concluzia anchetatorilor este că „acționând în aceste modalități, în perioada 2019 – 2023, resurse financiare și materiale ale societății în cauză, estimate la aproximativ 300 de milioane de euro, au făcut obiectul unor multiple tranzacții intra-grup în baza unor justificări fictive, fapt ce a determinat atât prejudicierea acestei persoane juridice, cât și a bugetului consolidat al statului.”
Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi consultări cu delegația Rheinmetall AG, condusă de CEO Armin Papperger, privind proiectul de investiții pe care această companie îl va derula în România, la Fabrica de Pulberi Victoria, precum și referitoare la oportunitățile de cooperare oferite de Programul SAFE.
De asemenea, prim-ministrul Ilie Bolojan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, și CEO Armin Papperger au participat la semnarea contractului privind înființarea societății Rheinmetall Victoria SA, rezultată din parteneriatul între Pirochim Victoria, subsidiară a Romarm, și Rheinmetall. Compania din orașul Victoria, județul Brașov, va produce pulbere propulsivă și propulsori modulari.
Contractul a fost semnat de directorul general S.C. Pirochim Victoria, Ioan Bîrsan, și de reprezentantul Rheinmetall AG, Roman Köhne.
Cu acest prilej, premierul Ilie Bolojan a afirmat: „Prin acest parteneriat, România se profilează ca jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei. Viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria oferă avantajul strategic de a produce pulberi pe plan local. Salut disponibilitatea Rheinmetall de a integra furnizori români în lanțul de aprovizionare, consolidând astfel legătura dintre unitatea de producție și economia națională. România intră într-o nouă etapă în contextul actual de securitate din estul Europei. Vom definitiva negocierile pentru accesarea fondurilor europene prin programul SAFE, vom avea o ședință a CSAT în care vom aproba aceste planuri de dotări în a doua jumătate a lunii noiembrie, apoi le vom prezenta Comisiei Europene.”
Investiția strategică în România a producătorului german de armament va depăși 500 milioane de euro și va genera aproximativ 700 de noi locuri de muncă. Pirochim Victoria va deține o participație de 49% în noua companie, iar Rheinmetall, de 51%.
Uzina din orașul Victoria va avea o capacitate de producție de aproximativ 300.000 de încărcături modulare de propulsie.
„Societatea Rheinmetall Victoria S.A. reprezintă astăzi cea mai modernă companie din lume în domeniul producției de pulberi cu bază dublă și triplă, esențiale pentru industria de apărare europeană și pentru România. Investiția totală depășește 400 de milioane de euro din partea Rheinmetall și Rheinmetall Victoria S.A, la care se adaugă contribuția României, de 120 de milioane de euro, precum și sprijinul oferit prin programele europene ASAP — 47 de milioane de euro — și SAFE. Strategia noastră este ca România să devină parte integrantă a ecosistemului industrial european și al celui NATO. Acesta este doar începutul”, a declarat CEO Rheinmetall AG, Armin Papperger.
Producția modernă de pulberi pentru muniție realizată în cadrul acestui parteneriat încheiat de România cu Rheinmetall va deservi industria națională de apărare, având o importanță strategică atât pentru regiune, cât și pentru economia națională, și va contribui substanțial la dezvoltarea industriei naționale de apărare și la integrarea în lanțul de producție european.
CFR anunță că vor fi modificări în circulația unor trenuri ca urmare a unor lucrări făcute în zona Deva-Ilia. De asemenea, mai multe trenuri vor fi anulate. Restricțiile se vor aplica în octombrie și noiembrie.
Pentru finalizarea lucrărilor premergătoare deschiderii circulației Fir I Mintia – Ilia (pe secția Deva – Ilia) solicitate și efectuate de către managerul infrastructurii feroviare – CNCF CFR SA, vor interveni modificări temporare în circulația trenurilor, astfel:
-în perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IC 521 Teiuș – Arad (ramura de la IC 531 București Nord – Cluj Napoca) se anulează;
-în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IC 522 Arad – Teiuș (ramura pentru IC 532 Cluj Napoca – București Nord) se anulează;
-în perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 472 București Nord – Sibiu – Arad – Budapesta se anulează pe distanța Sibiu – Budapesta și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța București Nord–Sibiu.
-în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 1743 Arad – Oradea (ramura de la IR 472 București Nord – Sibiu – Arad – Budapesta) se anulează și circulă în locul lui IR 12743 cu orar modificat Arad (plecare 09.23) – Ciumeghiu – Oradea (sosire 11.54).
-în perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 473 Budapesta – Arad – Sibiu – București Nord se anulează pe distanța Budapesta – Arad – Sibiu și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Sibiu – Bucuresti Nord.
-în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 75 Budapesta – Arad – Simeria – Cluj Napoca se anulează pe distanța Arad – Cluj Napoca și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Budapesta – Curtici – Arad.
-în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 76 Budapesta – Arad – Simeria – Brașov (ramura de la IR 75 Budapesta – Arad – Simeria – Cluj Napoca) se anulează pe distanța Simeria – Brașov.
-în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 74 Cluj Napoca – Simeria – Arad – Budapesta se anulează pe distanța Cluj Napoca – Arad și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Arad – Curtici – Budapesta.
-în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 77 Brașov – Simeria – Arad – Budapesta (ramura pentru IR 74 Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Arad – Budapesta) se anulează pe distanța Brașov – Simeria.
-în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 1821 București Nord – Simeria – Arad se anulează pe distanța Simeria – Arad și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța București Nord – Simeria, asigurându-se transportul pasagerilor cu mijloace auto de la Simeria la Arad.
-în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 1822 Arad – Simeria – București Nord se anulează pe distanța Arad – Simeria și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Simeria – București Nord, asigurându-se transportul pasagerilor cu mijloace auto de la Arad la stația Simeria.
-în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 1833 Iași – Cluj Napoca – Timișoara Nord se anulează pe distanța Cluj Napoca – Timișoara Nord și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Iași – Cluj Napoca.
- în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 1831 Timișoara Nord – Cluj Napoca – Iași se anulează pe distanța Timișoara Nord – Cluj Napoca și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Cluj Napoca – Iași.
-în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 1763 Iași – Simeria – Timișoara Nord se anulează pe distanța Simeria – Timișoara Nord și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Iași – Simeria, asigurându-se transportul pasagerilor cu mijloace auto de la stația Simeria la stația Timișoara Nord.
-în perioada 30 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 1765 Timișoara Nord – Simeria – Iași se anulează pe distanța Timișoara Nord – Simeria, se asigură transportul pasagerilor cu mijloace auto de la stația Timișoara Nord la stația Simeria și circulă conform graficului din Mersul Trenurilor pe distanța Simeria – Iași.
-în perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2025, trenul IR 346 București Nord – Arad – Viena se anulează numai pe distanța București Nord – Arad, iar trenul IR 1691 se anulează pe distanța București Nord – Timișoara Nord, urmând ca în locul lor să circule trenul IR 12346 cu orar și traseu modificat: București Nord (plecare 11.37) – Videle – Roșiori Nord – Craiova – Orșova – Caransebeș – Lugoj – Recaș – Timișoara Nord – Arad (sosire 00.54).
-în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie 2025, trenul IR 347 Viena – Arad – București Nord se anulează numai pe distanța Arad – București Nord, iar trenul IR 1692 se anulează pe distanța Timișoara Nord – București Nord, urmând ca în locul lor să circule trenul IR 12347 cu orar și traseu modificat: Arad (plecare 04.40) – Timișoara Nord – Recaș – Lugoj – Caransebeș – Orșova – Craiova – Roșiori Nord – Videle – București Nord (sosire 18.43).
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA anunță că, începând cu data de 26 octombrie 2025, activitatea de transport feroviar din România va trece la ora Europei Orientale (EET), respectiv ora 04:00 va deveni ora 03:00.
Potrivit companiei, în noaptea de 25/26 octombrie, trenurile de călători și de marfă vor fi expediate din stațiile de plecare conform orei oficiale de vară, până la ora 04:00, care, odată cu schimbarea orei, va deveni 03:00.
Trenurile aflate în circulație după ora 04:00 (ora de vară) vor opri, de regulă, în prima stație destinată opririi călătorilor, urmând să își reia deplasarea conform noii ore. Trenurile care mai au o distanță scurtă până la destinație vor continua mersul fără oprire prelungită.
Trenurile de marfă aflate în circulație în același interval vor continua deplasarea până la stația finală, conform planificării operative.
CFR SA precizează că, întrucât și statele vecine aplică trecerea la ora oficială a Europei Orientale, trenurile internaționale care circulă între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor respecta orarul prevăzut în mersul de tren în vigoare.
Compania recomandă călătorilor să se informeze din timp asupra programului trenurilor, consultând: site-ul oficial, site-urile operatorilor de transport feroviar și informațiile afișate în stațiile de cale ferată și la casele de bilete.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat reluarea examenului pentru obținerea titlului de medic specialist în Medicină de Urgență, programat pentru 28 octombrie 2025, ora 10.00, ca urmare a numeroaselor contestații depuse de candidați.
Decizia a fost luată după semnalarea unor nereguli la proba scrisă organizată începând cu 17 octombrie 2025, printre care întârzieri semnificative la începerea examenului și probleme legate de formularea chestionarelor, unele întrebări fiind considerate neclare sau fără legătură directă cu tematica de concurs.
„Astfel de situații nu pot fi ignorate atunci când vorbim despre un examen care certifică pregătirea și competența profesională a medicilor”, a precizat ministrul. El a adăugat că nemulțumirea candidaților este pe deplin justificată și că aceasta a stat la baza deciziei de a relua proba scrisă.
Alexandru Rogobete a subliniat că fiecare candidat trebuie să beneficieze de condiții egale și de un proces de evaluare corect, riguros și transparent. Reluarea examenului este o măsură menită să garanteze că evaluarea respectă standardele profesionale și de integritate impuse în sistemul medical.
„În calitate de ministru al Sănătății, îmi asum responsabilitatea de a garanta transparența, profesionalismul și integritatea tuturor examenelor organizate în sistemul medical”, a afirmat Rogobete.
Președintele Nicolae Dan a promulgat săptămâna aceasta legea care ne va permite să facem o reformă consistentă în domeniul sănătății. Acest proiect face parte din pachetul de legi pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.
Prin noile reglementări, medicii de familie vor putea deschide mai ușor puncte de lucru în localități mici, iar pacienții cu boli grave — precum HIV/SIDA, tuberculoză sau cancer — vor beneficia de servicii spitalicești decontate integral, în regim de spitalizare de zi.
Totodată, legea consolidează autonomia medicilor în luarea deciziilor profesionale și întărește responsabilitatea managerială în spitale, inclusiv prin introducerea unor indicatori clari de performanță. Aplicarea acestei legi va crește calitatea și eficiența serviciilor, deoarece reforma înseamnă corectitudine, transparență sporită în utilizarea fondurilor publice și, în final, un act medical mai bun pentru fiecare cetățean.
O altă lege din pachetul asumat de Guvern, pe care am promulgat-o anterior, vizează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Aceasta plafonează diurne, sporuri, indemnizații și alte beneficii în companiile de stat. Astfel, practicile abuzive care au generat inechități și câștiguri excesive și nejustificate vor fi stopate.