Nelu Tătaru a fost întrebat, miercuri seară, la B 1 TV, despre contractul pentru distribuirea măştilor pentru persoanele devaforizate şi a afirmat: ”După cum ştiţi, a fost o licitaţie contestată, s-a aşteptat un timp vreo 60 de zile până s-a încheiat contractul-cadru, 11 dintre cei 14 care corespundeau, s-a încheiat un contract subsecvent cu prima firmă, a fost contestat, am aşteptat la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, după ce s-a dat verdictul că se respinge contestaţia. În a zecea zi a fost contestat la Tribunal, a rămas în aşteptare s-a respins şi acolo. Am început şi am încheiat acel contract subsecvent , suntem în derularea lui, din informaţiile pe care le am de la comisia de achiziţie s-au livrat 39 de milioane de măşti”.
Căldura sufocantă din această vară a afectat culturile de cereale, dar, paradoxal, putem spune că există și câștigători: fructele exotice, cultivate deocamdată experimental la noi în țară, au rodit.
Oana Păduraru, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, susține că seceta a fost prezentă aproape toată vara, chiar dacă au existat și ploi. În iunie a plouat doar în lanţul carpatic, iar celelalte zone, cum ar fi sudul, au rămas sub arşiţă.Potrivit Ministerului Agriculturii, anul acesta producţia medie la grâu este de 2,9 tone pe hectar, faţă de 4,8 tone anul trecut. Recolte mai mici vor fi şi la secară, orz sau rapiță, scrie protv.ro.
Pe de altă parte, temperaturile extrem de ridicate au favorizat culturile de fructe exotice, cum ar fi kiwi, curmale, rodii, smochini, măslini ori banane, care s-au copt anul acesta şi la noi în ţară. Astfel de recolte se întind inclusiv în Bucureşti, în nordul Capitalei, pe terenul Facultăţii de Horticultură, dar şi în judeţul Dolj.
18 angajaţi şi pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, din județul Dolj, au COVID-19, astfel că toți cei 446 de pacienţi şi 347 de angajaţi vor fi testaţi în regim de urgenţă. În Dolj sunt active 20 de focare de coronavirus.
14 angajaţi şi patru pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, din județul Dolj, au fost depistaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2.
Primul caz a fost descoperit în data de 3 august, la o angajată care s-a întors din concediu, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ştefan Popescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Epidemiologii DSP fac acum o anchetă în spital. Prefectul de Dolj, Nicuşor Roşca, a dispus ca toţi angajaţii şi bolnavii internaţi aici să fie testaţi în regim de urgenţă pentru COVID-19.
În Spitalul de Psihiatrie Poiana mare sunt internaţi 446 de pacienţi, cu boli psihice cronice, iar în unitatea medicală lucrează 336 de persoane.
Traian Băsescu a comentat în termeni duri, la Adevărul Live, imaginile care demonstrează că trei şefi din Poliţia Română s-au întâlnit noaptea, în secret, cu reprezentanţi ai Clanului Duduianu. "Eu i-aş destitui pe loc. Ministrului Marcel Vela i-aş spune că prafurile aruncate cu poliţia animalelor ca să nu se vadă mizeria pe care o patronează nu ţin. I-aş destitui pe loc. Repet, eu nu spun că nu trebuia să vorbească cu ei şi să impună nişte lucruri. Dar frate, îl citai să vină la poliţie. Nu mi s-a întâmplat vreodată ca vreun organ al statului să nu mă citeze. Să vină să spună vă dau un telefon domnul Băsescu, să nu vă vadă lumea. Cum e posibil să dai un asemenea tratament grupurilor de crimă organizate decât dacă eşti de partea lor? O slugărnicie. Arată o relaţie de dependenţă. Mai grav. Trebuie să vă explic dragi infractori că sunt nevoit să fac asta. N-aş face, dar să vedeţi. Dependenţa acestor oameni de clanul Duduianu", a afirmat Băsescu.
Marţi seară, Adevărul a arătat în exclusivitate imagini video care dovedesc că trei şefi din Poliţia Română s-au întâlnit cu Elvis Pian, fratele defunctului Emi Pian, şi reprezentanţii Clanului Duduianu în noaptea de 8 spre 9 august, pentru a negocia condiţiile de înmormântare a fostului lider interlop. Interlopul mort era depus de trei zile la domiciliu, nu la o capelă, aşa cum prevede legea şi, în plus, toate normele de protecţie anti-COVID-19 erau încălcate de Duduienii care îşi plângeau liderul.
Este vorba de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Paştin, şi şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet, transmiite epoch-times-romania.
”În România trebuie să înceapă lupta pentru firesc!
Mereu mă uit la declarațiile Președintelui Iohannis și încerc să deslușesc conturul „României Normale” de care ne vorbea acum un an și acum 6 ani!!!
Ne-a spus astăzi ca vom avea alegeri care se vor a fi desfășurate în condiții excepționale, având în vedere pandemia. Însă până în acest moment, nu avem din partea guvernului Orban niciun plan concret și nicio strategie legată de organizarea scrutinului pentru alegerile locale, cum nu avem nici pentru deschiderea școlilor, a restaurantelor, pentru repornirea economiei.
Dincolo de pericolul „deficitului de legitimitate” care ar putea surveni pe fondul amânării alegerilor, cred ca organizarea acestora trebuie să pună pe primul loc, cum este și firesc, siguranța românilor.
Și pe bună dreptate, Președintele a cerut guvernului o campanie de informare asupra procedurilor legate de organizarea alegerilor. Să știe toată lumea cum se vor desfășura lucrurile! Însă, a cerut o campanie de informare pentru ceva ce nu există! „Romania normală” pe care ne-o promitea Președintele, este astăzi sloganul ajuns să denumească țara în care comunicarea între Președinte și „guvernul său” nu are nicio consistență. Nu este deloc normal ca Președintele sa dea guvernului, cu o lună înainte de alegeri, indicații legate de organizarea acestora.
Ați fost întrebat cum explicați că tocmai profesorii nu au dreptul la măști gratuite!!! Și ați răspuns că: „Așa s-au gândit guvernanții, bănuiesc că pur și simplu nu există fonduri suficiente, dar din ce am discutat cu foști colegi, nu mi se pare că e o problemă extremă, profesorii și elevii vor merge cu măști procurate de ei.” Din ce bani domnule Iohannis? ... Și dumneavoastră domnule Președinte vorbiți de CINISM din partea PSD? CINISM a fost din partea Primului Ministru desemnat de dumneavoastră, domnul Câțu, când a dezertat din parlament și a lăsat poporul fără apărare în plină pandemie. Voiați atunci un guvern pentru a face alegeri anticipate și nu vă interesa stabilitatea.
Pentru stabilitate însă, PSD-ul a fost de bună credință și a votat un guvern pentru a nu lăsa țara în haos. Pentru a avea stabilitate, PSD a ales responsabilitatea.
Nu trebuie să lăsăm lucrurile așa! Avem de purtat și de câștigat o bătălie pentru firesc în folosul oamenilor.
Moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social Democrat este un prim pas în această luptă. Și nu este în „bătaie de joc” cum a spus Președintele. Este o necesitate! Pe 31 august! Pentru că guvernul Orban trebuie să plece!”, scrie Robert Cazanciuc.
Incidentul a avut loc marţi după-amiază în localitatea ieşeană Hadâmbu. Cartuşul a expodat, iar aşchiile l-au lovit pe băiat.
„S-a dus să mute vacile şi umblând prin pădure, prin frunziş, a văzut minunea ceea. A luat-o, i-a arătat-o lui mătuşă-sa, i-a zis să o arunce, nu a aruncat-o. A venit acasă şi i-a arătat-o lui mamă-sa, mamă-sa i-a zis dă-o încolo, arunc-o. S-a dus la menghină şi a vrut să vadă ce e înăuntru. (....) S-a găsit şi fierstrăul lângă, cu pânza tăiată, pânza de e ruptă”, a povestit o femeie din sat, potrivit Mediafax.
Tot ea a spus că obiectul găsit de băiat în pădure nu era ruginit şi că nu părea vechi. Băiatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la Spitalul de Copiii Sfânta Maria pentru îngrijiri. Copilul nu este în stare gravă, având răni în zona feţei şi a pieptului şi pe mâini.
Deputatul USR Cosette Chichirău, care candidează din partea alianței USR PLUS la primăria Iași, acuză existența unui „blat” între ministrul Mediului, Costel Alexe, președintele PNL Iași, și actualul primar Mihai Chirica, precum și între consilierii locali de la PNL și PSD care și-au votat „unii altora proiectele imobiliare”.
„Adevărata dilemă de la Iași: PNL a racolat primarii PSD sau primarii PSD au racolat organizația PNL? Ministrul Costel Alexe, președinte al organizației județene PNL Iași, se lamenta că USR critică PNL și se întreba retoric «cum vom putea bate palma» după alegeri. Răspunsul meu este foarte simplu: USR Iași nu critică PNL, ci îl critică atât pe primarul pesedist cu zero rezultate Mihai Chirica, cât și pe cei care l-au racolat în PNL și l-au vopsit în candidat liberal”, a declarat Chichirău potrivit digi24.ro.
„Este încununarea unei strategii toxice pe care organizația județeană condusă de Costel Alexe a urmat-o cu perseverență în ultima vreme. În loc să lupte cu PSD și cu aleșii care au ținut județul în sărăcie, liberalii din Iași au ales să bată palma cu ei”, a spus Cosette Chichirău.Parlamentarul USR a precizat că „PNL Iași a racolat 12 primari PSD care vor candida la alegerile locale sub sigla liberalilor” și a amintit că, în Consiliul Local Iași, consilierii liberali și social-democracți „au făcut blat votându-și unii altora proiectele imobiliare și susținând în bloc proiectele controversate ale lui Mihai Chirica”. La toate acestea se adaugă „marele blat Alexe-Chirica”.
„Legați prin interese imobiliare și de afaceri nebănuite, dar mai ales, prin rețelele de tip mafiot care controlează administrația locală, organizațiile PNL și PSD Iași sunt acum, din păcate, două fețe ale aceluiași sistem”, a mai spus Chichirău, potrivit digi24.ro.
„Un vot pentru Chirica nu este un vot pentru PNL, ci un vot pentru mafia imobiliară și administrativă locală. Iar oamenii s-au săturat de administrația clienterală pesedistă vopsită de Costel Alexe în culori liberale”, a adăugat candidata USR PLUS.
Potrivit informațiilor, se pare că încărcătura nu a fost echilibrată, iar la ieșirea dintr-un viraj marfa a făcut balans și s-a prăbușit pe carosabil, în localitatea Sita Buzăului. Angajații DRDP Brașov sunt la fața loculu și intervin pentru îndepărtarea cioburilor și spălarea carosabilului. În zonă se circulă alternativ pe o singură bandă, transmite stiripesurse.ro.
DCNEWS.ro transmite ca PSD ar avea mai multe variante de premier, în cazul în care Guvernul Orban va fi demis prin moţiune de cenzură, potrivit Antena 3:
- Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României
- Liviu Voinea, reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional
- Cristian Socol, cel care a lucrat la programul de guvernare al PSD
- Viorel Ştefan, fost ministru al Finanţelor Publice
1460 de delegați au votat la Congresul PSD, iar după numărarea voturilor moțiunea susținută de Marcel Ciolacu și echipa sa au obținut 1310 voturi, în timp ce Eugen Teodorovici a primit doar 91 de voturi.
Noua echipă de conducere a PSD:
Marcel Ciolacu - Președinte
Gabriela Firea, Prim-vicepreședinte
Sorin Grindeanu - Prim-vicepreședinte
Paul Stănescu, secretar general
Vasile Dâncu, Președinte al Consiliului Național
Mihai Tudose, vicepreședinte pe Zona economică
Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte pe Zona de Muncă și Protecție Socială
Doina Fedorovici, vicepreședinte pe Zona de Dezvoltare Regională și Locală
Gabriel Zetea, vicepreședinte pe Zona de Administrație și Infrastructură
Daniel Băluță, vicepreședinte pe Regiunea București-Ilfov
Victor Negrescu, vicepreședinte pe Zona Centru
Titus Corlățean, vicepreședinte pe Zona Sud
Ionuț Pucheanu, vicepreședinte pe Zona de Sud-Est
Claudiu Manda, vicepreședinte pe Zona de Sud-Vest
Laurențiu Nistor, vicepreședinte pe Zona de Vest
Radu Moldovan, vicepreședinte pe zona de Nord-Vest
Dragoș Benea, vicepreședinte pe Zona de Nord-Est
Error: No articles to display