„Discuțiile au fost determinate de nevoia creșterii debitului apei de la rețea, pentru care este necesară forarea unor puțuri noi și realizarea unui nou rezervor. În modernizarea rețelei se implică și Consiliul Județean.
Îi înțeleg pe localnici și le dau dreptate, este nevoie de o soluție pe termen lung, care rezolvă definitiv problema. Am cerut Companiei de Apă să analizeze urgent realizarea unei investiții la Bocsig, care să pună punct crizei apei.
În vederea realizării noilor foraje necesare la Bocsig se vor realiza exproprieri pe terenurile vizate sau, după caz, terenurile vor fi cumparate pe amplasamentele identificate de Compania de Apă și administrația locală.
De la Bocsig se alimentează acum și comunele Beliu, Hășmaș, Craiva și Archiș, dintr-un singur rezervor, de 500 metri cub, insuficient. De aceea, a fost restricționată furnizarea apei, pentru că este nevoie de câteva ore pe zi, pe perioada secetei, pentru refacerea rezervei de apă.
La Bocsig avem patru foraje de medie adâncime, 60 de metri fiecare, dintre care unul are probleme și funcționează cu intermitențe. Nu este suficient! Până la sfârșitul anului vom finaliza primul foraj nou.”Președintele Consiliului Județean Arad