Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile drapelelor României și Germaniei. Evenimentul va avea loc marți seara. Momentul marchează Ziua Prieteniei dintre cele două țări.
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în culorile drapelelor României și Republicii Federale Germania, marți, începând cu ora 20.30, pentru a marca „Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania”, a anunțat Camera Deputaților.
„Iluminarea clădirii Palatului Parlamentului în culorile drapelelor celor două state are loc la propunerea a doi deputați aparținând Grupului parlamentar al minorităților naționale, respectiv Ovidiu Victor Ganț (deputat FDGR - Forumul Democrat al Germanilor din România) și Silviu Vexler (deputat FCER - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România)”, a transmis Camera Deputaților.
Demersul face parte din activitățile organizate în conformitate cu Legea nr. 79 din 4 aprilie 2024 pentru instituirea zilei de 21 aprilie ca „Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania”. La data de 21 aprilie 1992, România și Republica Federală Germania au încheiat Tratatul privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, primul tratat de acest fel dintre statul român și un stat membru al UE și NATO.
Tratatul a devenit fundamentul dezvoltării relațiilor bilaterale dintre România și Republica Federală Germania în plan politic, economic, social și cultural, desfășurate la nivel înalt – Președinție, Parlament, Guvern.
„Acest gest simbolic va fi o oportunitate excelentă pentru a reitera și dezvolta relația puternică de prietenie dintre cele două țări, va reafirma caracterul special și dinamic al parteneriatului dintre România și Republica Federală Germania și, în același timp, va pune în evidență contribuția esențială a Parlamentului României la consolidarea acestor relații esențiale pentru țara noastră”, au precizat deputații Ovidiu Victor Ganț și Silviu Vexler.