„În județul Botoșani nu s-a mai construit niciun metru de conductă de transport gaze din 1989 până în prezent.
Dezvoltarea înseamnă și furnizare de gaz în cât mai multe zone ale județului, cu atât mai mult cu cât am discutat cu cei de la TransGaz și ar avea capacitatea necesară să ne extindem din acest punct de vedere. Întocmirea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic pentru alimentarea cu gaz este un pas absolut necesar dacă vrem să și punem în aplicare ceea ce se promite de atâția ani.
Nu vreau să asist la alte amânări ale proiectelor noastre vitale, așa că voi continua să insist ca, până la finalul acestui an, să finalizăm studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesare pentru înaintarea acestui proiect pentru rețelele de gaz din județul nostru. Fără apă și gaz, Botoșaniul nu va putea niciodată să aspire la statutul de județ dezvoltat” a declarat președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime