24 ianuarie-Ziuna Unirii, aniversăm 164 de ani de la Mica Unire dintre Principatului Moldovei şi Ţării Româneşti sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a transmis deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
„La 24 ianuarie 1859 Mica Unire s-a înfăptuit ca un act de voință al românilor din cele doua provincii românești despărțite de Milcov, uniți deja de puternica apropiere culturală și economică. Negura timpului s-a așternut peste istorie și foarte puțini mai știu azi despre ce a însemnat județul Galați pentru Mica Unire. Galați a fost locul unde liderii unioniştilor au jurat credinţă pe o evanghelie veche de 300 de ani, în biserica istorică Vovidenia”, susține Viorica Sandu, pe pagina sa de Facebook.
La conacul din Mânjina proprietate a lui Costache Negri, actualmente comuna preluând numele Costache Negri, (judeţul Galaţi), au avut loc cele mai multe discuţii secrete care au conturat strategia pentru Unirea de la 1859.
„Cocuța Conachi Vongoride, fiica logofătului moldovean Costache Conachi, soră după mamă cu Costache Negri și unionistă înflăcărată, s-a născut la moșia familiei de la Țigănești, județul Galați. Fiică de boier, având o educație aleasă și o avere considerabilă, se căsătorește cu caimacamul Nicolae Vogoride căruia i s-a promis de către Înalta Poartă tronul Moldovei dacă va reuşi să zădărnicească unirea celor două principate române. Supranumită eroina Unirii de la 1859, prin ea tabăra unionistă a avut dovada complotului prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova.
Prin dovezile aduse de Cocuţa Conachi Vongoride aceasta a convins Europa să sprijine Unirea Principatelor. Un rol important în Unirea celor două principate s-a jucat şi la Tecuci, nu departe de Ţigăneşti, de unde plecau scrisori către Bruxelles, scrisorile acelea care au devoalat minciunile în legătură cu Unirea. Tecuciul a fost unul dintre locurile unde s-a închegat sâmburele Unirii. Iată deci că județul Galați, municipiul Tecuci, localitățile Țigănești și Costache Negri din județul Galați reprezintă repere istorice pentru Mica Unire de la 1859 pe care de 164 de ani o sărbătorim!”, a adăugat Viorica Sandu.