Adela Paraschiv

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunță că un camion cu electrocasnice s-a răsturnat pe DN1, între Azuga și Predeal.

În camion erau transportate electrocasnice. Potrivit Poliției Române, evenimentul rutier a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Nu au rezultat victime omeneşti.

Circulaţia se desfăşoară pe un fir, alternativ, la fața locului aflându-se mai multe echipaje de polițiști și un utilaj de la Drumuri Naționale.

32 de persoane a fost amendate după ce au participat la o petrecere la un service auto în județul Dâmbovița. Poliţiştii au aplicat amenzi în valoare totală de peste 30.000 de lei și s-au sesizat după ce imaginile cu petrecăreţii au apărut pe Facebook.

"Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care se aflau mai multe persoane ce participau la o petrecere, pe raza localităţii Petreşti, judeţul Dâmboviţa, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate întreţinerea si repararea autovehiculelor, fără respectarea măsurilor de protecţie sanitară, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au identificat organizatorul evenimentului, în persoana administratorului societăţii, acesta fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 55/2020”, a anunțat IPJ Dâmboviţa.

Polițiștii au identificat şi amendat şi 32 de persoane, care au participat la petrecere, în cazul acestora cuantumul total al sancţiunilor ridicându-se la 16.000 de lei.

Un bărbat a schimbat un semn de circulație din orașul Voluntari pentru a interzice circulația pe o stradă. El a montat indicatorul Accesul interzis, iar ulterior a filmat și a postat pe Facebook. Polițiștii au văzut imaginile și l-au reținut. 

 „Pe o rețea de socializare au fost postate de pe un cont, mai multe imagini live, din care rezultă faptul că un bărbat, a montat un indicator rutier cu semnificația „ Accesul interzis” peste un alt indicator rutier, cu semnificația „ Accesul interzis tuturor autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone”, cu scopul de a interzice circulația oricărui autovehicul pe strada respectivă, acțiunea sa, fiind totodată, de natură să inducă în eroare participanții la trafic.Polițiștii au identificat persoana care a postat imaginile pe contul de socializare respectiv, în cauză fiind vorba despre un bărbat de 27 de ani, din orasul Voluntari, județul Ilfov”, a transmis IPJ Ilfov.

 În urma adminstrării probelor, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au emis Ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de bărbatul în cauză, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale.

În prezent, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, urmărirea penală fiind efectuată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Marian Oprișan a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea. După ce a pierdut alegerile pentru funcția de președinte al consiliului, Oprișan a reușit să obțină voturile necesare pentru poziția secundă. În ședința de joi a legislativului județean, el l-a învins pe candidatul susținut de PNL și USR-PLUS.

Marian Oprișan a pierdut alegerile locale după foarte mulți ani. În septembrie, el a fost învins de Cătălin Toma, liderul PNL Vrancea. Ulterior, a intenționat să candideze pe lista de Senat a PSD Vrancea, dar candidatura i-a fost respinsă de conducerea centrală a partidului. Ca urmare, el a optat pentru poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, funcție pentru care a obținut 17 voturi. Celălalt vicepreședinte al CJ va fi liberalul Ionel cel Mare cu 31 de voturi.

Trei medici, internați la secția de boli infecțioase a spitalului județean din Târgu Jiu, au plecat din spital. Este vorba despre trei medici, printre care un pneumolog și un medic de terapie intensivă. Cei trei medici au fost găsiți de polițiști și s-au ales cu dosar penal.

Inspectorii Direcției de Sănătate Publică sunt cei care au anunțat poliția după ce au constatat că cele trei cadre medicale nu sunt în spital. 

Potrivit Digi24, este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, medici în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Femeile au fost găsite acasă și au fost duse cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Din verificări a reieșit că ele au părăsit, joi, secția medicală unde erau internate fără a informa despre acest lucru. Polițiștii gorjeni au anunțat, vineri dimineață, că s-au sesizat din oficiu în cazul lor, după ce au părăsit spitalul fără acordul personalului de serviciu.

Institutul Național de Sănătate Publică a confirmat primul caz de gripă cu virus gripal tip A din această toamnă.

Potrivit informării săptămânale a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, din cadrul INSP, în săptămâna 19-25 octombrie:

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 51.730, cu 44% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (92.414) și cu 8.6% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (47.636).

Au fost raportate la nivel național 12 cazuri de gripă clinică comparativ cu 21 de cazuri înregistrate în aceeași săptămână din 2019.

A fost înregistrat un caz confirmat de gripă cu virus gripal, tip A, subtip H1.

Până la data de 25.10.2020 au fost vaccinate antigripal 323.098 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Profesorul Alexandrul Rafila, reprezentantul României la OMS, anunță că vaccinul anti-COVID va trebui păstrat în condiții foarte stricte, în condițiile în care de la producere până la administrare nu pot trece mai mult de 17 zile.

„Chiar dacă vaccinul va fi autorizat în decembrie, de la momentul autorizării până la vaccinarea efectivă a celor care sunt în prima linie – personalul medical, pacienții cu comorbidități - este un drum care trebuie urmat și o organizare logistică care trebuie făcută”, a spus Rafila la Digi24.

Vaccinul anti COVID rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, spune profesorul Rafila.

„Acest vaccin va necesita organizarea, împreună cu Ministerul Apărării și Departamentul pentru Situații de Urgență, a unor centre de vaccinare. Nu e posibil ca medicii de familie să vaccineze în mod tradițional oamenii, pentru că acest vaccin, din momentul producerii până la vaccinare, rezistă doar 17 zile. El trebuie ținut la minus 80 de grade și în ambalajul cu gheață carbonică e păstrat doar 10 zile, iar în 7 zile trebuie administrat. Or, să vaccinezi milioane de oameni într-un timp scurt este o mare provocare”, a mai adăugat Rafila.

Încă un cadru medical a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Este vorba de o asistentă medicală de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, de 45 de ani, care a fost diagnosticată cu virusul pe 23 octombrie. Femeia suferea și de o afecţiune cronică.

Mesajul de condoleanțe al Spitalului Județean Arad

„Colega noastră, Grada Daciana, asistentä pe Secția Clinică Ortopedie a pierdut în această seară lupta cu necruțătoarea infecție COVID-19 .
Daciana a fost diagnosticatä pe data de 23 octombrie cu virusul SARS CoV-2, a fost internată în spital, iar în urmă cu câteva ore, în ciuda eforturilor depuse de medici, s-a stins pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente de grea încercare! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

 

Noi restricții în Oradea şi alte şapte localităţi din judeţul Bihor, după ce a fost depășit pragul de incidenţă de 3 la mie infectări. Începând de astăzi, 27 octombrie, localitățile respective intră în scenariul roșu, astfel că masca va fi obligatorie atât în interior, cât și în toate spațiile deschise, timp de 14 zile. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a actualizat lista localităților din Bihor în care se impun limitări în domeniul HoReCa, precum și în domeniul cultural și de divertisment pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

„În urma analizei efectuate de Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP), lista localităților în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor depășește 3/1.000 de locuitori cuprinde Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidișelu de Sus, Sânmartin, Căbești și Bratca”, a anunțat Prefectura județului Bihor.

Cele mai importante măsuri de sănătate publică care se aplică în localitățile unde incidența este mai mare decât 3 cazuri/1.000 locuitori:
• Este obligatorie purtarea măștii atât în interior, cât și în toate spațiile deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani;
• Este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior, dar este permisă funcționarea teraselor și livrarea la domiciliu;
• Este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc;
• Sunt suspendate activitățile cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Conform analizelor de risc efectuate de către DSP pentru fiecare localitate în care incidența depășește 3 cazuri/1.000 locuitori, nu se impune măsura de carantinare a acestora.

Localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor a fost mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu cu 3/1.000 de locuitori sunt: Suplacu de Barcău, Săcădat, Abrămuț, Șuncuiuș, Oșorhei, Beiuș, Drăgești, Marghita, Aleșd, Olcea, Cefa, Copăcel, Borod, Buntești, Nojorid, Lugașu de Jos, Cetariu, Șinteu, Girișu de Criș, Remetea, Sârbi, Paleu, Spinuș și Salonta.

Din măsurile care se aplică în cele 24 de localități menționăm:
• Activitatea cu publicul a restaurantelor și cafenelelor în interior este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și este limitată la intervalul orar 06.00-22.00;
• Activitatea cu publicul a cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, precum și a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului;
• Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă.

Măsurile adoptate astăzi se instituie în cele 32 de localități vizate începând cu data de 27 octombrie 2020, ora 00.00.

 

 

Este Cod portocaliu de averse şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea, valabile în următoarea oră, informează Administraţia Naţională de Meteorologie

Potrivit ANM, până la ora 9:00, în localităţile: Cobadin, Negru Vodă, Topraisar, Chirnogeni, Albeşti, Independenţa, Amzacea, Pecineaga, Mereni, Comana, Cerchezu, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Cogealac, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Târguşor, Fântânele şi Grădina din judeţul Constanţa, precum şi în Topolog, Cerna, Casimcea, Dăeni, Ostrov, Peceneaga şi Dorobanţu din Tulcea se vor semnala averse ce vor depăşi 35 de litri/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie.