Adela Paraschiv

Ministerul Dezvoltării alocă 14.291.498,14 lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ. Două sunt din județul Teleorman și una din județul Sibiu, a transmis ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Conform anunțului, Ministerul Dezvoltării alocă peste 4,8 milioane de lei pentru grădinița cu program normal din satul Lunca din județul Teleorman, iar 6,2 milioane de lei sunt repartizate pentru școala cu clasele I-VIII din satul Bujoreni din același județ.

Alte 3,1 milioane de lei sunt alocate pentru grădinița „Apos” din comuna Bârghiș (jud. Sibiu).

Toate cele trei obiective sunt finanțate în cadrul Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”.

Constructorii care lucrează pe șantierul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Răsvan Angheluță” Galați au parcurs noi etape importante în ceea ce privește amenajările interioare și partea de instalații. Șantierul a fost vizitat de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

De asemenea, prind contur lucrările de la Planetariul și terasa panoramică din zona superioară a muzeului, a anunțat Costel Fotea.
„Vizitatorii vor putea admira de aici tot Galațiul, dar decorul va fi completat și cu o terasă verde, practic un nou spațiu expozițional în care vom pune în valoare patrimoniul biologic al Grădinii Botanice”, a spus Costel Fotea.
Consiliul Județean Galați eficientizează energetic clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii pentru a reduce la jumătate consumul de energie.

Conform proiectului în interiorul clădirii se montează instalațiile electrice, instalațiile de termoficare și instalațiile de incendiu, se fac probe la instalația de climatizare, se toarnă pardoseala în mai multe straturi, utilizând rășină oxidică personalizată, se refac tavanele și finisajele la etaj, iar la subsol se fac probe la sistemul de ventilație.

La exteriorul clădirii se lucrează fațadă și la rețeaua de alimentare cu apă a sistemelor de stingere cu hidranți.

Reîncep cursele de agrement pe Dunăre, la Galați. Începând de duminică, 30 martie, Consiliul Județean Galați reia organizarea curselor cu nava de pasageri „Camelia”.

Acesta este al doilea sezon în care cei ce doresc să se bucure de o mini-croazieră pe Dunăre o pot face în condiții de confort, siguranță și la prețuri accesibile, cu nava deținută de Consiliul Județean.

„Dorim ca și în 2025 să continuăm să promovăm turismul local, să punem în valoare frumusețile regiunii noastre, să oferim gălățenilor și vizitatorilor Galațiului posibilitatea de a admira, într-o formă inedită, peisajele minunate de pe Dunăre. Ne gândim în special la copii, la bucuria pe care o astfel de plimbare le-o poate aduce lor și familiilor lor. De altfel, în afară de tarifele accesibile, pe care le păstrăm la același nivel ca anul trecut, păstrăm și un sistem de gratuități și reduceri la bilete adresate în mod special copiilor și personalului didactic însoțitor. Numărul mare de vizitatori din sezonul 2024 (1 mai – 1 decembrie), când au fost efectuate peste 170 de curse, cu un total de peste 3.400 de pasageri, inclusiv 400 de elevi care au beneficiat de plimbări gratuite pe Dunăre, confirmă succesul acestui proiect și sperăm că și în 2025 atractivitatea acestei forme de agrement va fi cel puțin la fel de mare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Duminică, 30 martie 2025, vor fi organizate următoarele curse:
11:00-13:00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors)
15.00-17:00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors).
Săptămâna viitoare (31 martie – 6 aprilie), cu excepția zilelor de luni și marți, vor fi organizate zilnic curse de agrement pe Dunăre, după următorul program:
Miercuri – 2 aprilie 2025
15.00-17:00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors)
Joi, vineri, sâmbătă, duminică (3 aprilie – 6 aprilie 2025):
11:00-13:00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors)
15.00-17:00 Cursa Palatul Navigației (ponton Schengen) – Pod peste Dunăre (dus-întors).

Cursele se vor efectua dacă există cel puțin 10 pasageri doritori, numărul maxim de pasageri care pot urca pe navă fiind de 30.

Biletele se pot achiziționa online sau de la casa de bilete de pe pontonul Schengen (în fața Palatului Navigației, din locul de ancorare a navei), înainte de plecare în fiecare cursă, în numerar sau plata cu card la POS.
Copiii între 0 şi şase ani beneficiază de gratuitate, iar pentru restul pasagerilor tarifele sunt: copii 6-18 ani - 15 lei/persoană/oră (30 lei pentru o cursă de două ore); adulți 25 lei/persoană/oră (50 lei pentru o cursă de două ore).

De asemenea, facilitățile pentru elevi vor continua: grupurile de elevi din învățământul primar, gimnazial și special din județul Galați vor putea beneficia de curse GRATUITE în zilele de miercuri și joi, condiția fiind ca solicitările să vină din partea unității de învățământ.

Accesul pe navă se va face pe baza biletului de călătorie, la îmbarcarea pentru cursa respectivă. În caz de vizibilitate redusă (ploaie, ceață) sau vânt puternic, cursele nu se vor efectua.

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat la Reuniunea șefilor de stat și de guvern, membri ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina. Summit-ul s-a desfășurat joi la Paris, a anunțat Administrația Prezidențială.

Reuniunea a început la ora 10.25, ora României.

„Cel puțin în perioada următoare, vor continua discuțiile legate de acest plan pe care Europa îl susține pentru a-și consolida apărarea, inclusiv pentru a susține ca, după încetarea focului în Ucraina, la care sperăm să se ajungă cât mai repede, să existe niște condiții asiguratorii, pentru a avea o securitate care să fie asigurată pentru Ucraina. Și, deci, România, chiar dacă, așa cum am mai spus, nu vom trimite sub nicio formă trupe în Ucraina, va participa la aceste discuții, atât cele tehnice, care țin de zona militară, pentru că aceste aspecte care țin de planificări, de strategii, și care tranzitează, de exemplu, în România, au nevoie de datele respective, pentru ca Statul Major să fie informat cu ceea ce se are în vedere. Și vom participa la aceste discuții, așa am convenit și asta este poziția noastră”, a declarat Ilie Bolojan, înainte de a pleca la Paris.

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță că a fost îndeplinit un nou jalon PNRR. Guvernul a aprobat noul Registru General de Evidență a Salariaților în format online - REGES-ONLINE. Angajații pot verifica corectitudinea elementelor negociate și introduse în contractul de muncă

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, noul sistem online REGES-ONLINE pentru evidența salariaților. Acesta simplifică procedura de acces a angajatorilor și salariaților în sistem, reduce birocrația, eficientizează resursele și permite actualizarea mai rapidă a datelor aferente raportului de muncă.

Noul sistem permite salariaților să verifice dacă toate condițiile negociate cu angajatorul, cum ar fi salariul sau programul, se regăsesc în contractul individual de muncă. De asemenea, angajații pot opta să primească notificări online atunci când angajatorul transmite noi înregistrări în sistem cu privire la raportul de muncă.

„Astăzi facem un pas major în digitalizarea gestionării relațiilor de muncă în România. Înregistrarea elementelor contractului de muncă va fi complet digitalizată, printr-un sistem informatic nou, ce va permite accesul online la datele actualizate privind relația de muncă și face acest proces mai simplu și mai eficient. REGES-ONLINE va înlocui vechiul sistem, care era depășit raportat la volumul de informații aferente relației de muncă, complexitatea acestora și evoluția tehnologiei”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Contribuţiile salariaţilor la Pilonul II de pensii private au ajuns la un record lunar în februarie. Asta potrivit statisticilor oficiale.

Cifrele au fost comunicate de șeful Guvernului.
„Închei cu un exemplu ce arată că economia României merge în direcția corectă. Avem un record lunar absolut la contribuţiile salariaţilor la Pilonul II de pensii private: 1,8 miliarde de lei în februarie”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a raportat și de o creștere a activelor.
„În plus, avem o creştere a activelor la final de 2024 de aproape 20%. Acum fix un an, eram acuzat că vreau să naționalizez Pilonul II. Azi, acest Guvern asigură prin politicile sale publice cele mai mari contribuţii din istoria de 17 ani a pensiilor private”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu îl sprijină pe ministrul Economiei, Sebastian Burduja, în operațiunea Neptun Deep. Drill, Sebi! Drill, a fost mesajul lui Ciolacu pentru Burduja.

Declarația a fost făcută joi înainte de ședința de Guvern.

„Vreau să-i transmit public ministrului Energiei că are toată susținerea mea, am văzut că este atacat și de ONG-urile lui Soros, și de partide care fac jocul Rusiei. Nu e deloc întâmplător. Zilele acestea a început forajul în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Vom fi printre cei mai mari producători de gaze naturale din Uniunea Europeană. Normal că deranjăm! Așa că, citând din Donald Trump, îi spun atât: Drill, Sebi! Drill!”, a declarat Marcel Ciolacu.

Forajul în largul țărmului românesc de la Marea Neagră a început zilele trecute. Conform estimărilor, în câțiva ani România va deveni independentă în ceea ce privește necesarul de gaz, dar și un producători internațional important.

Guvernul Statelor Unite ale Americii a anunțat, marți, că revizuiește recentul proces de includere a României în Programul Visa Waiver (VWP). Explicația oficială este că decizia a fost luată în scopul asigurării respectării cerințelor stricte de securitate impuse de acest program.

În timpul evaluării, autoritățile americane suspendă temporar implementarea sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) pentru cetățenii români. Măsura va rămâne în vigoare până la finalizarea analizei de către autoritățile americane.

Premierul Marcel Ciolacu a comentat decizia americanilor spunând că este o schimbare de strategie internă în SUA. De asemenea, el crede că suspendarea va ține cel mult două luni.
„Eu cred că în maximum două luni se va rezolva acest lucru. Rezolvăm și reușim. Am și muncit foarte mult, și cu toată echipa, și cu ambasada SUA. Nu e un afront legat de alegerile din România, așa cum s-a speculat, de o relație tensionată între Statele Unite și România. Am înțeles că e noua politică de imigrație. Normal, scoaterea vizelor pentru România nu a fost pusă în aplicare. Suntem ultima țară care am intrat în program. Și am înțeles e o analiză pe absolut toate programele. Vedem noua politică de administrație Trump în ceea ce privește imigrația”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Circulația rutieră va fi oprită temporar pe podul dintre Ruse și Giurgiu din cauza unor lucrări făcute de partea bulgară. Autoritățile bulgare spun că pe pod se vor desfășura lucrări de reparații. Restricțiile vor fi în vigoare joi, pe 27 martie, a transmis Prefectura Giurgiu.

Potrivit Prefecturii „autoritățile de frontieră bulgare au informat că la data de 27.03.2025, începând cu ora 09.00, circulația pe Podul Dunării dintre Ruse și Giurgiu va fi oprită, ca urmare a executării lucrărilor de construcție - montaj în zona km 0+644,30 - km 1+057,69.”
Prefectura Giurgiu mai anunță că traficul se va relua „de la ora 12.00, pe data de 27.03.2025, pentru autoturisme și de la ora 09.00, pe data de 28.03.2025, pentru camioane.”

Conform proiectantului bulgar care se ocupă de execuția lucrărilor, oprirea traficului în perioada menționată este necesară pentru garantarea performanței calitative a acestora.
Lucrările de construcție - montaj vor fi executate pentru betonarea zonelor dintre noile panouri de drum din beton armat, pe direcția longitudinală a axului drumului.

Conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit luni cu reprezentanții OSCE/ODIHR (Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa). Reprezentanții OSCE vor observa alegerile prezidențiale din România.

Conform unui comunicat de presă al AEP, în cadrul reuniunii, au fost oferite informații cu privire la demersurile și activitățile inițiate de către AEP „în vederea organizării alegerilor prezidențiale din acest an cu profesionalism, transparență și corectitudine, astfel încât scrutinul să se desfășoare cu respectarea standardelor europene și internaționale în domeniu”.

Totodată, cu ocazia întrevederii, reprezentanții OSCE/ODIHR au detaliat calendarul activităților Misiunii Limitate de Observare a Alegerilor Prezidențiale 2025 din România.
AEP consideră că misiunea se desfășoară la inițiativa Prim-Ministrului României, care a aprobat reiterarea invitației ca OSCE/ODIHR să observe alegerile prezidențiale din luna mai 2025.

„Observarea alegerilor de către OSCE/ODIHR este o practică uzuală la nivel internaţional, care vizează asigurarea transparenţei procesului electoral şi validarea bunei funcționări a mecanismelor instituţionale implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor. OSCE/ODIHR efectuează misiuni de observare a alegerilor pentru a evalua măsura în care procesele electorale respectă libertățile fundamentale și principiile egalității, universalității, pluralismului politic, încrederii, transparenței și responsabilității”, se precizează în comunicatul AEP.

Cele mai citite

Error: No articles to display