Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni la Bucureşti, în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU. Şefa CE se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu și va prezenta evaluarea privind Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României.
La ora 16.00, Ursula von der Leyen va fi primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis, iar la ora 16.50 va avea o întrevedere cu prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.
Cei trei oficiali vor vizita Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (17.45), care ar urma să beneficieze de fonduri din partea programului NextGenerationEU, şi vor susţine o conferinţă de presă comună (18.15).
Vizita preşedintelui CE are ca principal scop prezentarea evaluării privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit Digi 24.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că măsura privind compensarea facturilor la energie și gaz va viza perioada 1 noiembrie-31 martie. De asemenea, Guvernul analizează varianta plafonării prețului la gaze, a spus Cîțu.
Măsura va intra în vigoare în noiembrie.
„Compensarea facturilor la energie și gaz se va face, nu e nicio urmă de îndoială aici, iar măsură va viza perioada 1 noiembrie-31 martie”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul a mai spus că specialiștii analizează varianta plafonării prețului gazelor.
„Încă analizăm posibilitatea de a plafona prețul la gaze. Pe de o parte, măsura poate avea repercusiuni în economie. Pe de altă parte, dacă măsura va fi luată de majoritatea statelor din Europa, atunci ar trebui să o implementăm și noi pentru a nu fi afectați și mai mult de contextul internațional. Luăm cele mai bune decizii pentru români și pentru economie”, a precizat premierul Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că a aprobat în ședința de Guvern o hotărâre care prevede aprobarea vaccinării împotriva Covid-19 cu doza a 3-a.
”Având în vedere evoluția epidemiologică severă din România și necesitatea asigurării protecției maximale a cetățenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor științifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager.”, se arată în CNCAV.
Doza 3 este ferm recomandată:
➢ persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe - persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare;
➢ persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.
Aceste măsuri sunt deosebit de importante pentru menținerea bunei funcționări a sistemului de sănătate și a unităților de învățământ.
Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.
Important!
➢ Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel.
Cum se va face programarea:
Se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.
Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către direcțiile de sănătate publică județene/ a municipiului București.
Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.
”Reiterăm cetățenilor necesitatea și importanța vaccinării împotriva COVID-19 pentru toate persoanele de peste 12 ani, în interes invidual și al sănătății publice, prin reducerea cazurilor severe și a deceselor. Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european.
CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.” - se arată în comunicatul transmis de CNCAV.
Senatorul PSD Marius Humelnicu susține că preţurile la energie electrică şi gaze au crescut enorm, iar facturile la energie vor fi o povară nu numai pentru populaţie, ci şi pentru autorităţile publice locale.
Humelncu anunță că Administraţia Fondului pentru Mediu a deschis apelul pentru "Programul privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice".
Perioada de înscriere în aplicaţia informatică a cererilor de finanţare şi încărcarea documentelor aferente este 20 septembrie - 20 noiembrie 2021.
„Îndemn toate UAT-urile din judeţul Galaţi să acceseze această linie de finanţare pentru a putea reduce consumul anual de energie primară şi pentru a putea beneficia de surse regenerabile de energie!”, spune senatorul PSD Marius Humelnicu.
Inundațiile de anul acesta, din perioada mai – august, au afectat 30 de localități din județ, iar valoarea despăgubirilor este de aproximativ 10 milioane de lei.
“Cred că suntem singurul județ afectat în 2021 de calamități care nu a primit nici măcar un leu de la Guvern. Asta desi Guvernul a dat inițial 182 de milioane de lei pentru 17 județe afectate de calamități, iar recent a aprobat noi fonduri pentru 22 de județe, în valoare de peste 374 de milioane de lei. Surpriză – județul Galați nu se află pe listă, asta deși 30 de localități din județ, cu peste 420 de mii de oameni, așteaptă de câteva luni banii promiși de către guvernanți, astfel încât să fie despăgubiți cei cu casele afectate sau să fie reparate drumurile comunale. Alături de primarii localităților afectate de calamitățile din 2021, tragem un mare semnal de alarmă asupra acestei situații. Împreună, cerem ca Guvernul să respecte și locuitorii din județul Galați și să acorde despăgubiri pentru toți cei afectați de calamități”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
“Sunt foarte supărat. Primăria pe care o conduc nu a primit niciun bănuț. Ne-am chinuit singuri să reparăm drumurile, am avut și anexe gospodărești inundate. A plouat peste 75 de litri/ mp într-o oră și jumătate. Am 42 de ani, dar eu nu am văzut așa ceva până acum. Singurul ajutor pe care l-am primit a fost din partea președintelui Consiliului Județean, Costel Fotea, și a celor de la Drumuri Naționale. Fac un apel Guvernului să ne bage și pe noi în seamă”, a declarat Ciocan Marius Gicu, primarul localității Bălăbănești.
“La Slobozia Conachi avem 15 case care au fost afectate de inundații. De asemenea, avem si peste 16 km de drumuri afectate de inundații. Apele Române au avut utilajele la Izvoarele și la Slobozia Conachi timp de trei zile și trei nopți, pentru a scoate apa din curțile oamenilor. La Slobozia Conachi nu a venit niciun reprezentant al Guvernului să întrebe care este situația” a declarat Emil Dragomir, primarul localității Slobozia Conachi.
“Eu mi-am cheltuit banii de cofinanțare pentru un proiect european ca să înlătur peste 700 de tone de aluviuni. Așa că, acum nu mai am bani ca să dau în folosință o grădiniță”, a declarat Fuică Alexandru Haisler, primarul localității Negrilești.
În perioada mai – august 2021, în județul Galați au căzut cantități mari de precipitații, ceea ce a produs pagube însemnate în 30 de localități din județ. Au fost afectate drumuri comunale, case, anexe gospodărești, terenuri arabile, diverse clădiri, poduri și podețe.
PSD va iniția o propunere legislativă prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică gratuită pentru COVID-19 a elevilor astfel încât unitățile școlare să poată continua desfășurarea cursurilor cu prezență fizică, în condiții de siguranță.
Inițiativa PSD va asigura câte două teste antigen pe săptămână, pentru fiecare elev din România. Efectuarea testelor rapide se va putea face la cabinetele școlare, acolo unde acestea există și funcționează, la medicul de familie sau la alți furnizori de servicii medicale care au contract cu casele de asigurări de sănătate.
Fondurile necesare pentru achiziția testelor și pentru administrarea acestora va fi asigurată din Fondul de rezervă al guvernului.
„În condițiile în care varianta Delta a virusului este mult mai contagioasă, inclusiv în rândul copiilor și adolescenților, și ținând cont că elevii sub 12 ani nu au opțiunea vaccinării anti-COVID-19, testarea periodică a elevilor reprezintă o măsură absolut necesară pentru combaterea transmiterii virusului în unitățile de învățământ”, transmit reprezentanții PSD.
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, susține că pacienții care ajung în spital în valul 4 al pandemiei au forme ceva mai severe decât cei din valurile precedente, iar 98% dintre sunt nevaccinați.
„Această creștere în progresie geometrică este undeva așteptată din partea specialiștilor, deoarece contagiozitatea acestei tulpini de virus este foarte mare. Acest lucru face ca, pe de o parte, numărul de îmbolnăviri să crească rapid. Pe de altă parte, acest lucru duce la umplerea rapidă a spitalelor. Secțiile de terapie intensivă lucrează, mare parte, la capacitate maximă și probabil că suntem în continuare pe panta ascendentă a acestui val, ceea ce înseamnă că va crește în continuare acest număr de îmbolnăviri”, a spus Virgil Musta la Digi24.
Medicul spune că în județul Timiș nu mai sunt locuri la terapie intensivă.
„Dintre cei internați la noi în spital, 98% sunt nevaccinați. Avem o persoană vaccinată, dar care are o patologie asociată importantă, de aceea am și internat-o, tocmai ca să nu evolueze sever”, a adăugat Musta.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că școlile ar trebui închise ultimele. Ministrul a anunțat că se ia în calcul și testarea celor care nu prezintă simptome.
„Am văzut că şi domnul Arafat a declarat că şcolile trebuie să se închidă ultimele şi să se deschidă primele. Învăţământul online trebuie să fie evitat la maximul posibil, iar prezenţa fizică trebuie susţinută pentru a nu mai exista pierderi. Şcoala va fi online pe o perioadă scurtă, dar numai acolo unde rata de infectare trece de 6 la mie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Întrebat dacă testarea ar fi posibilă și pentru cei care nu au simptome, ministrul a răspuns: "Poate fi! Mă refer la faptul că se discută, e un subiect în discuție. O decizie se va lua cât se poate de repede. E interesul nostru să ținem școlile deschise", a subliniat Cîmpeanu.
A intrat în vigoare noua listă a statelor cu risc epidemiologic ridicat. Printre ţările intrate în zona roşie se află Bahamas şi Liechtenstein. În zona galbenă au intrat Bulgaria şi Franţa, după scăderea incidenţei, dar şi Republica Moldova.
Persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.