Igor Moisescu

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE la București. Șeful Guvernului a discutat despre prioritățile europene ale României,
Întâlnirea a avut loc miercuri.

„Am discutat astăzi cu ambasadorii statelor membre UE la București despre prioritățile europene ale României, la invitația președinției Belgiei la Consiliul UE. Le-am mulțumit reprezentanților corpului diplomatic pentru sprijinul oferit în vederea aderării României la spațiul Schengen, pe cale aeriană și maritimă, și am reiterat cu fermitate solicitarea de a clarifica aderarea completă la zona de liberă circulație în cel mai scurt timp”, a transmis Marcel Ciolacu.

Participanții au vorbit și despre protestele fermierilor, războiul din Ucraina și PNRR.

„Este evident că Uniunea Europeană trebuie să ofere un răspuns pragmatic și concret la nevoile exprimate de fermieri, dar și să se asigure că toți cetățenii europeni sunt protejați în fața amenințărilor reprezentate de Federația Rusă și de curentele politice care vor să ne dezbine și vulnerabilizeze la nivel european. Guvernul României este deplin angajat în implementarea PNRR și atragerea cât mai multor fonduri europene și a investițiilor străine. Doar prin dialog putem realiza acest lucru. Izolarea nu reprezintă o soluție și a generat mereu sărăcie și subdezvoltare”, a precizat Marcel Ciolacu.

Imaginea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost folosită într-o campanie falsă privind vânzarea de acțiuni. Grindeanu a anunțat că a sesizat instituțiile statului.

Nu am făcut reclamă pentru nicio companie și nu accept ca imaginea mea să fie folosită, a explicat ministrul PSD.
„Am sesizat astăzi instituțiile abilitate pentru a fi identificate, și pedepsite conform legii, persoanele care îmi folosesc imaginea pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie! Aceste informații false reprezintă o grosolană tentativă de manipulare! Nu am făcut și nu voi face reclamă pentru nicio companie și nu accept ca imaginea mea să fie folosită în astfel de acțiuni”, a transmis Grindeanu.
Numeroase celebrități din diferite domenii de activitate au fost victima unor escrocherii asemănătoare în ultima perioadă. Escrocii se folosesc de notorietatea lor pentru a promova diferite produse, servicii și tranzacții.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că președintele Comisiei Europene a ajuns la concluzia că Regulamentul SUR era total greșit. Mă bucur că a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a produselor de protecție a plantelor, a spus Barbu.

„Mă bucur că președintele Comisiei Europene a ajuns la concluzia că Regulamentul SUR era total greșit și a luat decizia să retragă prevederile privind limitarea din pix a produselor de protecție a plantelor. Am susținut în fiecare Consiliu AgroFish și în toate aparițiile mele în spațiul public că reducerea în termeni de procente, fără să se țină cont de specificul fiecărui stat membru nu are cum să ajute nici mediul, nici fermierii”, a transmis Barbu.

Ministrul Agriculturii anunță că va susține o serie de derogări.
„Le mulțumesc colegilor europarlamentari PSD care au respins prin vot propunerea de Regulament care îi dezavantaja pe fermierii români! Am încredere că și prelungirile derogărilor de la GAEC 8 ( 4% pârloagă) și de la GAEC 7 (rotația culturilor), pe care de asemenea le-am susținut în Consiliu vor fi adoptate, deoarece sunt susținute de miniștrii agriculturii din 15 state membre! Avem datoria să ascultăm vocea fermierilor, să îi sprijinim și să luăm deciziile cele mai bune pentru viitorul agriculturii din fiecare stat membru”, a precizat ministrul român.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunță că reintroducerea serviciului militar obligatoriu în România este exclusă şi nu există niciun fel de discuţie în acest sens.

„Serviciul militar obligatoriu este exclus. Nu există nicio discuţie la momentul acesta în acest sens”, a declarat Angel Tîlvăr, citat de News.ro.

Potrivit ministrului, Armata română a scăzut de la 320.000 de oameni la aproximativ 80.000 şi este nevoie de pregătirea unor rezerve.
„Din punct de vedere numeric Armata a scăzut, iar nevoiele operaţionale sunt care sunt şi care nu au mai fost în Europa de mult. (…) România nu este în pericol de război, nu este în pericol să fie atacată. Nu înseamnă că nu trebuie să fie în acord şi în linie cu ce se întâmplă şi în alte armate din acest punct de vedere. Şi nivelul de tehnică militară a crescut, eficacitatea tehnicii militare a crescut. Dar întotdeauna există nevoia să împrospătezi şi să ai oameni la dispoziţie într-o situaţie”, a precizat Angel Tîlvar.

Consiliul General al Primăriei Capitalei a aprobat noua stemă a Bucureștiului. Modificarea a fost făcută la solicitarea Patriarhiei Române.

Concret, imaginea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir de pe stemă va fi înlocuită cu cea a Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Pe noua stemă, „într-un scut roșu este înfățișat Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, reprezentat în poziție pedestră, cu fața blândă, purtând barba care depășește puțin nivelul umerilor”, se arată în decizia consilierilor. Inițiatorii demersului au mai stabilit că „în mâna stângă este reprezentată în miniatură Catedrala patriarhală cu trei turnuri și pridvorul, după modelul autentic al catedralei, în care sunt adăpostite moaștele.”

Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este serbat pe 27 octombrie. Anul acesta se împlinesc 250 de ani de când moaștele sale au fost aduse la București.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat că Ministerul Finanțelor a dat avizul necesar demarării investiției la stadionul Dan Păltinișanu.

„Am obținut de la Ministerul Finanțelor avizul necesar demarării investiției la stadionul Dan Păltinișanu, document obligatoriu pentru construirea noii arene a Timișoarei. Urmează noi pași care să ne apropie de ceea ce ne dorim cu toții, dar este foarte important de precizat că nu putem realiza în câteva săptămâni ceea ce alții au tărăgănat zeci de ani. Facem, însă, tot ceea ce depinde de noi pentru a mișca lucrurile cât mai repede și, ca să mă asigur că avizul MF nu stă rătăcit în vreun birou, am fost azi personal la minister”, a transmis Alfred Simonis.
Calendarul legislativ pentru o investiție de o asemenea amploare prevede ca, ulterior emiterii avizului Miniserului Finanțelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să anunțe deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act normativ (Hotărâre de Guvern) pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții.

După finalizarea procedurii de consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern intră pe circuitul de avizare și apoi la Secretariatul General al Guvernului pentru introducerea acestuia pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

Următorul pas îl reprezintă aprobarea HG-ului și publicarea în Monitorul Oficial, iar abia apoi Agenția Națională pentru Sport și Consiliul Județean Timiș trebuie să facă demersurile necesare pentru obținerea Hotărârii de Guvern prin care se aprobă demolarea actualei arene. Este foarte important de precizat că, în paralel, Compania Națională de Investiții, va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția noului stadion, iar ordinul de începere a lucrărilor se va da după finalizarea demolării de către Consiliul Județean Timiș.

PSD susține că fostul premier Dacian Cioloș este principalul vinovat pentru situația critică în care se află România în litigiul cu firma care deține dreptul de exploatare minieră la Roșia Montană. Cetățenii români trebuie să știe acest lucru, transmite PSD prin intermediul unui comunicat de presă.

Decizia instanței va fi anunțată peste câteva zile.

„Indiferent de decizia pe care o va comunica instanța internațională până la 10 februarie 2024, este evident că atunci când a aprobat depunerea cererii de includere în patrimoniul universal UNESCO a perimetrului de la Roșia Montană, Dacian Cioloș a știut că va afecta interesele României în litigiul deja deschis cu deținătorul dreptului de exploatare. Cioloș a știut foarte bine că prin acea decizie a încălcat un angajament asumat de statul român și că toți contribuabilii din România ar putea fi obligați să plătească daune uriașe, cu un impact negativ uriaș asupra economiei naționale. Sub acest aspect, Dacian Cioloș se face vinovat de subminarea economiei naționale și se descalifică definitiv pentru orice funcție de demnitate publică. Cioloș nu mai poate cere votul cetățenilor pe care i-ar putea condamna, prin deciziile sale, la plata unor prejudicii uriașe”, arată PSD

Social democrații arată cu degetul și către Ludovic Orban și USR.

„La fel de vinovat este și premierul Orban care a dispus reluarea procedurii de înscriere în Patrimoniul UNESCO, după ce Guvernul PSD solicitase întreruperea procedurii până la soluționarea litigiului. De asemenea, o mare parte din răspundere revine USR care s-a lansat în politică pe acest subiect, iar ulterior, prin miniștrii săi din Guvernul Cîțu, s-a opus cu vehemență retragerii dosarului de la UNESCO, deși ministrul Finanțelor de atunci a atras atenția că România riscă să plătească daune uriașe cuprinse între 0,5 și 3,5 miliarde de dolari. Aceiași protagoniști sunt responsabili și pentru achizițiile supradimensionate de vaccinuri COVID, în urma cărora României i se cere să plătească un prejudiciu de 1 miliard de euro. Românii trebuie să știe din cauza cui riscă să plătească eventualele daune stabilite în procesele internaționale”, susține PSD

Reprezentanții social democraților subliniază că „nu pun în discuție nici oportunitatea și nici impactul de mediu pe care le-ar presupune exploatarea de la Roșia Montană”. Problema în cauză este că statul român, prin guvernele de dreapta, care au acordat dreptul de exploatare, a făcut un angajament, pe care Cioloș, Orban și USR l-au încălcat cu bună știință, zădărnicind orice posibilitate de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, este concluzia PSD.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță încă un pas pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest. Este vorba despre un demers birocratic.
Anunțul a fost făcut pe pagina de FB

„Încă un pas pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest!
Am transmis la ANAP, spre validare, documentația necesară lansării licitației pentru proiectarea și construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest. După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziție 30 de luni (6 luni proiectare și 24 de luni execuție) pentru finalizarea lucrărilor”, a explicat ministrul Sorin Grindeanu.

În lungime de aproximativ 14 km, aceasta va fi construită la profil de drum național cu două benzi pe sens și va avea un impact important atât pentru economia județului Timiș, cât și pentru cea a municipiului Timișoara.

După validarea documentației de atribuire, CNAIR va putea publica Anunțul de Participare aferent contractului pentru execuția lucrărilor, în cadrul căruia se va stabili și data de depunere a ofertelor, a precizat Grindeanu.

Liderii filialelor PNL din teritoriu vor fi obligați să candideze la primărie sau consiliul județean. Decizia privind alegerile locale a fost luată de conducerea centrală a partidului. Dacă rezultatul va fi prost, liderii locali nu vor putea candida la alegerile parlamentare.

Biroul Politic Național al PNL a decis că fiecare președinte de filială județeană va candida la alegerile locale din anul 2024 la funcția de președinte al consiliului județean sau la funcția de primar al municipiului reședință de județ.

Cei care vor obține un scor politic sub scorul filialei județene/municipale nu vor mai avea sprijinul partidului pentru eventuală candidatură la alegerile parlamentare.

De asemenea, conducerile filialelor județene care se vor clasa pe ultimele 10 locuri în clasamentul rezultatelor la alegerile europarlamentare din 2024 (media dintre procent și numărul de voturi) vor fi dizolvate.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat vineri că voucherele pentru cheltuielile imediate ale victimelor infracțiunilor sunt disponibile începând de acum.

În total, în bugetul ministerului sunt alocate sumele pentru 300 de vouchere. Dacă este nevoie, numărul va fi mărit, a promis Alina Gorghiu.

„Avem 300 de vouchere pentru acest an, dacă necesarul va fi mai mare, vom ajusta numărul”, a transmis ministrul Gorghiu.
Voucherele pot fi folosite pentru cheltuielile imediate de cazare, mâncare, uz personal, medicamente şi transport. Un voucher poate fi acordat în limita unei sume echivalente cu cinci salarii de bază minime brute. Suma este de 16.500 de lei pentru fiecare voucher.

Pot beneficia de voucher victimele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi omor calificat, o infracţiune de vătămare corporală, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, o infracţiune de terorism sau orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă.
Avansul ajutorului trebuie acordat în cel mult 72 de ore de la data soluţionării de către instanţă a cererii depuse de victimă la Tribunal.