Reprezentanții USR acuză Ministerul Muncii că nu a calculat impactul bugetar al noii legi a pensiilor. Ministerul recunoaște minciuna, susține opoziția.
Acuzațiile au fost făcute la finalul dezbaterilor din comisiile Camerei Deputaților. Discuțiile au confirmat faptul că PSD și PNL au mințit când au susținut că au calculat impactul bugetar al noii legi a pensiilor și că vor exista bani pentru majorările promise pensionarilor, a transmis USR. Tot o minciună este și că nu vor crește taxele pentru români, au inclus chiar în legea pensiilor mecanismul automat pentru creșterea taxelor pe salarii, a mai comunicat USR.
„Situația este deosebit de gravă. În urmă cu două săptămâni, ministrul Muncii a venit în Comisia pentru muncă și ne-a spus că are raportul Băncii Mondiale și că el va fi distribuit parlamentarilor înainte de dezbaterea pe lege. Nu doar că Ministerul nu a transmis documentul, dar am aflat astăzi că documentul nu este încă gata, deși în baza lui s-a întocmit noua lege a pensiilor. La PSD și PNL minciuna este în continuu progres, din ce în ce mai multe minciuni spuse în comisiile parlamentare, dar și tuturor românilor interesați de subiectul pensiilor”, declară deputatul USR Cristian Seidler.
USR mai spune că la prezentarea noii legi a pensiilor, ministrul Simona Bucura Oprescu a susținut, invocând raportul Băncii Mondiale, că impactul bugetar pentru plata pensiilor majorate și recalculate va fi în 2024 de aproape 146,2 miliarde de lei, cu 30,2 miliarde de lei mai mult decât în 2023.
„Astăzi, cu doar câteva ore înainte de votul final în Parlament, reprezentanții Ministerului Muncii au admis că nu este calculat încă impactul financiar al noii legi a pensiilor și că reprezentanții Băncii Mondiale și Ministerului Finanțelor lucrează încă la cifre. Asta în condițiile în care reprezentanții Guvernului PSD-PNL, în frunte cu premierul Ciolacu, au spus constant la tv că nu este nicio problemă, că există banii pentru majorări și că sumele au fost agreate cu Banca Mondială și Comisia Europeană”, afirmă deputata USR Oana Țoiu.
USR mai spune că „tot o minciună este și afirmația PSD-PNL că nu vor crește din nou taxele pentru români, dat fiind că ar exista banii aferenți majorărilor de pensii promise”.
„Coaliția patronată de Klaus Iohannis a prevăzut chiar în noua lege a pensiilor un mecanism automat de creștere a taxelor pe salarii. Este vorba de art. 84 alin. 11 din noua lege care prevede că, în situația constatării depășirii cheltuielilor cu pensiile publice, autoritățile competente vor lua măsurile necesare pentru revenirea la referința stabilită, exprimată ca procent în PIB, inclusiv de creștere a contribuțiilor de asigurări sociale de stat”, a precizat USR.
USR a propus eliminarea prevederii dar amendamentul a fost respins.
Legea pensiilor a fost aprobată în plenul Camerei Deputaților, iar președintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj prin care anunță că PNL și-a ținut promisiunea de a susține proiectul.
Legea a fost aprobată luni seara.
„PNL și-a ținut promisiunea de a susține și prin vot în Parlament creșterea pensiilor românilor. Salut votul pozitiv dat în plenul Camerei Deputaților – cu contribuția parlamentarilor PNL. Traseul acestui act normativ s-a derulat în procedură de urgență, pentru ca pensiile mărite să ajungă la oameni cât mai repede posibil”, a transmis Nicolae Ciucă.
Președintele PNL a mai spus că pensiile au fost majorate de trei ori în ultimii patru ani.
„Ca liberali, vrem ca seniorii României să aibă nivelul de trai pe care îl merită, după o viață de muncă. Întotdeauna am susținut că orice majorare trebuie să se realizeze în perfectă aliniere cu bugetul consolidat al statului, aceasta fiind cheia sustenabilității oricărei creșteri a pensiilor. În ultimii patru ani, PNL a majorat punctul de pensie de trei ori - de la 1265 lei, la 1785 lei”, a precizat Nicolae Ciucă.
Proiectul a fost aprobat de deputați cu 192 de voturi „pentru”.
Senatorul USR Ștefan Pălărie anunță că a depus o inițiativă legislativă menită să crească gradul de siguranță al copiilor în școli, dar și a altor persoane vulnerabile aflate în spitale sau aziluri.
Conform proiectului, poliția va anunța școlile, spitalele sau angajatorii din sistemul de asistență socială dacă vreunul dintre lucrătorii sau voluntarii din aceste instituții figurează în Registrul național al celor care au comis infracțiuni sexuale. Poliția va face verificări, lucru care nu este în lege azi, iar pentru persoanele găsite în această situație, în domeniile nominalizate, raporturile de muncă sau orice alt contract vor înceta de drept.
Inițiativa legislativă urmărește protejarea persoanelor vulnerabile în fața celor care figurează în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale în condițiile în care Legea 118/2019 nu este eficientă.
„Când e vorba de copii, bolnavi sau persoane vulnerabile, trebuie să știm cine are grijă de ei. Persoanele condamnate cu infracțiuni sexuale, spun specialiștii, au un risc de recidivă extrem de ridicat. Or, tocmai de aceea, noi, cu toții, avem o obligație morală să protejăm exact persoanele vulnerabile de prezența acestor infractori sexuali dovediți și condamnați, fie că vorbim de copiii din învățământ, de pacienții din sistemul sanitar sau de persoanele vârstnice sau cu dizabilități din sistemul de asistență socială. La intrarea în vigoare a noii legi, în termen de șase luni, atât persoanele condamnate, cât și instituțiile de control au obligația de a anunța angajatorii din cele trei domenii menționate dacă lucrători sau voluntari figurează în registrul agresorilor sexuali”, a transmis senatorul Ștefan Pălărie.
Astfel, Poliția va verifica dacă o persoană din Registru lucrează cu contract de muncă sau ca voluntar cu instituții din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și cu orice entitate a cărei activitate presupune un contact direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.
Cei înscriși în Registru vor trebui să ofere Poliției datele de identificare ale persoanei fizice sau juridice cu care au încheiat raporturi de muncă sau contracte de voluntariat, iar persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale nu se vor mai putea angaja în niciunul din aceste domenii. De asemenea, refuzul de a prezenta certificatul de integritate comportamentală în aceste domenii nu va permite deschiderea unui nou contract de muncă, mai scrie în proiectul de lege.
Gabriela Firea îl contrazice pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în ceea ce privește fondurile europene. Cel mai ușor este să te lauzi cu munca altcuiva, a spus Firea.
Declarația a fost făcută după ce primarul Nicușor Dan a anunțat că, în ultimii trei ani, Capitala a atras fonduri nerambursabile de circa 3,8 miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare..
„1 miliard de euro, fonduri europene nerambursabile, a fost atras de Primăria Capitalei, în mandatul meu ca primar general. Sunt fapte concrete pe care nu le poate șterge nimeni, bani investiți în București pentru confortul cetățenilor. Cel mai ușor este să te lauzi cu munca altcuiva. N-am făcut asta niciodată și nici nu mă voi preta la a confisca pentru voturi munca oamenilor. Lauda de ieri a primarului general, privind fondurile nerambursabile atrase în mandatul său, este o sfidare nu la adresa mea ci față de toți oamenii de bună credință care au muncit enorm în mandatul meu de primar general”, a transmis, pe Facebook, Gabriela Firea.
Ea a mai spus că numeroase proiecte au început în timpul mandatului său.
„Proiectul depus la Comisia Europeană a fost extrem de complex și nu putea fi lucrat pe genunchi și peste noapte. Cu atât mai mult nu putea fi lucrat într-o lună de la preluarea mandatului, pentru că doar atât timp i-a luat primarului general să-și pună semnătura pe contractul de finanțare ținut la sertar de principalul său susținător, un om politic de tristă amintire. Cât privește banii europeni pentru achiziția celor 100 de tramvaie noi, nu cred că a uitat cineva întreaga epopee. Știe orice bucureștean că licitația a fost demarată și finalizată în mandatul meu, că am semnat contractul și, la fel ca la termoficare, a fost ținut la sertar și returnat pentru două virgule în plus doar ca să-l semneze actualul primar general, să și-l treacă în portofoliu. Nu-mi place lauda de sine, dar e bine ca bucureștenilor să li se spună adevărul. Când am ajuns primar general, de atragerea fondurilor europene se ocupa o mâna de oameni. Am înființat o întreagă direcție care a reușit lucruri fantastice într-un timp scurt”, a mai comunicat Gabriela Firea.
Fondurile nerambursabile au fost utilizate pentru proiecte de dezvoltare din diferite domenii.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, anunță că parlamentarii PNL vor vota proiectul Legii pensiilor și la Camera Deputaților. Proiectul care a stârnit numeroase controverse a fost adoptat deja de Senat.
Nicolae Ciucă a explicat decizia liberalilor.
„O viață de muncă trebuie respectată, iar românii trebuie să aibă un trai decent și la pensie. Acesta a fost principiul care a ghidat astăzi Partidul Național Liberal, care a votat proiectul noii legi a pensiilor la Senat. Noi, cei din PNL, am susținut și susținem o majorare sustenabilă și mai multă echitate, mai multă dreptate pentru seniori. De câte ori am fost la guvernare, am majorat pensiile în cuantumul maxim posibil, fără a afecta echilibrul bugetar și economia țării”, a transmis, pe Facebook, liderul PNL.
Ciucă susține că în ultimii patru ani PNL a majorat punctul de pensie cu 40% și anunță că noul proiect va fi sprijinit și la Camera Deputaților.
„În 2019, am găsit acest indicator la o valoare de 1265 lei, pe care, prin majorări succesive, am urcat-o până la 1785 lei, urmând ca, de la 1 ianuarie, să crească din nou... Credem că seniorii României au dreptul la creșteri de venituri sustenabile și realiste. E o măsură a demnității lor și a respectului pe care statul trebuie să-l aibă pentru toți cei pe ai căror umeri s-a construit România de azi. Din acest motiv, parlamentarii PNL vor vota acest important proiect de lege și în Camera Deputaților”, a adăugat președintele PNL.
Senatorii au aprobat proiectul de lege privind sistemul public de pensii, iar documentul a fost trimis la Camera Deputaților.
Liderii PSD și PNL au anunțat că au fost clarificate toate elementele legate de finanțarea măsurilor din noua lege a pensiilor. Au fost clarificate toate elementele legate de finanțarea măsurilor din noua lege a pensiilor, au transmis Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la finalul ședinței de coaliție că „toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate”.
„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate în ședința Coaliției din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Informația a fost confirmată și de președintele PNL.
„Au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanțării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor”, a comunicat Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Cei doi lideri au mai anunțat care sunt prioritățile construcției bugetare din 2024.
„În cadrul discuțiilor, am susținut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanțarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătății și al Educației și cu acestea vom începe discuțiile în zilele următoare. Echipa liberală prezentă la ședința coaliției a susținut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investițiilor, întâietate având banii care vor fi alocați celor trei mari linii de finanțare:
Programul Național ”Anghel Saligny”, Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și proiectele derulate prin Compania Național de Investiții (CNI). Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii și cel al Mediului. Se urmărește flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituționale să devină mai eficiente, cheltuind mai puțini bani publici”, a precizat Nicolae Ciucă.
În plus, PSD și PNL au discutat despre îmbunătățirea colectării și au anunțat că vor depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale.
„Am decis ca, împreună cu domnul președinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ține de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechitățile eliminate prin recalculare”, a concluzionat Marcel Ciolacu.
Discuțiile despre alocările bugetare pe ministere vor începe imediat.
Partidul REPER cere lămuriri de la Ministerul Educației pentru discriminarea copiilor români veniți din străinătate la acordarea burselor de merit
Deputata REPER de diaspora Simina Tulbure susține că a primit o sesizare din partea unor părinți din județul Vrancea cu privire la refuzul acordării bursei de merit pentru copilul lor deoarece a susținut examenul de evaluare națională în străinătate. Potrivit echivalării mediei obținute, acesta s-ar fi clasat pe locul al doilea în ordinea descrescătoare a mediilor din clasa în care învață acum în România. În acest moment se acordă 450 de lei pentru elevi cu media 1 din România și 0 lei pentru copii cu media 8 veniți din străinătate, susține Tulbure.
„Asistăm la o nouă diferență de tratament cu privire la copiii români care se întorc în țară. Este în interesul țării noastre să încurajăm românii să se întoarcă în România, inclusiv prin flexibilizarea sistemului pentru a permite recompensarea copiilor anterior școlarizați în străinătate în aceleași condiții de care beneficiază copiii care au fost școlarizați în România în anul precedent. În acest sens, am adresat o întrebare parlamentară doamnei Deca, ministra educației, pentru clarificarea motivelor care stau la baza acestei diferențe de tratament”, a declarat deputata REPER
Legea învățământului preuniversitar prevede că „Ministerul Educaţiei poate acorda anual burse românilor de pretutindeni, care doresc să studieze şi sunt înmatriculaţi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat din România, pe baza metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului afacerilor externe.” [art. 61, alin. (11)]. Totodată, faptul că aceștia nu sunt o prioritate pentru statul român se reflectă și în faptul că, potrivit calendarului de adoptare al legislației secundare cu privire la noile legi ale educației, acest ordin este prevăzut pentru luna aprilie 2024. În acest context, deputata a cerut clarificări și cu privire la modalitățile pe care le are în vedere Ministerul Educației pentru a compensa faptul că elevii de pretutindeni nu vor beneficia de bursă cel puțin în prima parte a anului acesta școlar, ținând cont de termenul de emitere a ordinelor de ministru care vor stabili condițiile de alocare ale burselor pentru aceștia..
„Îmi manifest susținerea fermă pentru acordarea burselor de merit în aceleași condiții și pentru copiii care au fost școlarizați în străinătate în anul școlar precedent. Cadrul legal pentru echivalarea notelor obținute în străinătate există. Ceea ce îi lipsește statului român este perspectiva elevilor și a părinților întorși în țară. Pe parcursul mandatului meu am luptat pentru a aduce această perspectivă în special în politicile educaționale, fiind inițiatoarea legislației cu privire la grupelor de acomodare pentru elevii anterior școlarizați în străinătate, potrivit cărora elevii care vin din străinătate vor beneficia de cursuri suplimentare de limbă, cultură și civilizație românească și de sprijin pentru integrarea armonioasă în sistemul de învățământ din România. Doar în anul 2021 au venit în țară aproape 12.000 de elevi. Pe aceștia nu-i mai putem neglija sau supune unor nedreptăți” a precizat Simina Tulbure, vicepreședintă REPER și membră în Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susţine că România va continua să ajute şi iarna aceasta Republica Moldova, dacă va fi nevoie, cu livrări de gaze.
Capacitatea de stocare a României este de trei miliarde de metri cubi, a spus ministrul român.
„Avem stocuri de cărbune în parametri normali, suntem pregătiţi, avem gradul de umplere pentru lacurile de acumulare undeva la 74 spre 75%, avem stocurile de gaze la 103%, am făcut acest supraplin, depăşim capacitatea normală, deci ar trebui să trecem iarna în condiţii foarte bune şi doar cu gaz românesc. Asta înseamnă că, în baza a ceea ce avem stocat, undeva la 3,3 miliarde de metri cubi plus producţia pe timp de iarnă, ceea ce Romgaz face, vom fi în bună ordine pentru iarna aceasta”, a afirmat Sebastian Burduja.
România continuă să înmagazineze gaze, având în vedere toamna cu temperaturi ridicate şi consumul scăzut din această perioadă. De aceea, România poate ajuta Republica Moldova și iarna viitoare.
„Chiar în limita unor disponibilităţi, atunci când fraţii de peste Prut cu prioritate ne vor solicita ajutorul, vom fi acolo pentru ei, aşa cum am fost şi în iernile trecute”, a precizat ministrul Energiei.
Lucrările la toate centurile ocolitoare ale localităților din zona metropolitană a Oradiei sunt în curs de derulare, a anunțat Ilie Bolojan, președintele județului Bihor, Ilie Bolojan.
„Centurile Oșorhei, Sânmartin, Nojorid și Sântandrei sunt într-o fază avansată și vor fi deschise circulației în primăvara anului viitor. Din această toamnă se lucrează și la centura ce va ocoli Biharia, plus tronsonul ce va lega Paleul de drumul național 19”, a transmis Bolojan.
Potrivit șefului CJ, în prezent se lucrează la decopertarea stratului de pământ vegetal, se aduce balastul în șantier, se definitivează soluțiile tehnice pentru relocarea magistralei de gaz și a rețelelor electrice ce traversează traseul noului drum și se pregătesc lucrările la podețele necesare scurgerii apelor.
„În următoarea perioadă se va trece la așternerea și compactarea stratului de balast. Ne propunem ca până la sfârșitul anului viitor lucrările la centura Biharia să fie terminate. Lucrările sunt finanțate 50% din fonduri europene și 50% din bugetul Consiliului Județean Bihor. Finalizarea acestei centuri va asigura fluența circulației la ieșirea spre Marghita și Satu Mare, va scădea numărul de accidente pe DN19 și va reduce poluarea în localitatea Biharia”, a completat Bolojan.
Rețeaua de centuri va scurta timpul de navetă spre Oradea din toate direcțiile și va genera noi culoare de dezvoltare în zona metropolitană a Oradiei.
Premierul Marcel Ciolacu susține că România are o problemă din cauza numărului mare de persoane cu handicap. Nu cred că avem peste 800.000 de persoane cu handicap în țară, spune prim-ministrul.
Declarația a fost făcută la finalul ședinței Consiliului Politic Național al PSD.
„Avem o singură problemă, am ajuns la peste 800.000 de persoane cu handicap, suntem pe primul loc în Europa, eu nu cred acest lucru”, a spus Ciolacu, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
Premierul a mai spus că situația este incorectă pentru plătitorii de taxe și pentru persoanele cu handicap.
„Este total incorect, la fel și pentru cei cu concediile medicale, ca cetățenii bolnavi să suporte toate aceste discuții în spațiul public, cum și persoanele mai puțin norocoase decât noi, cu handicap, să suporte, în spațiul public, aceste lucruri”, a precizat Marcel Ciolacu.
Error: No articles to display