Mirabela Chirita

Violeta Alexandru, ministrul muncii, a anunțat luni seară că a început un demers de „înrolare” a tuturor angajaților plătiți de stat în REVISAL, anunțând în acest sens că va fi nevoie și de modificarea unor legi. Ea a exemplificat câți angajați apar acum în Registrul General de Evidență a Salariaților și a spus că trebuie incluși toți cei care sunt plătiți de stat.„De astăzi încep un demers de înrolare a TUTUROR angajaților plătiți/angajați de statul român (direct sau sub forma patronatului) în REVISAL. Am comunicat Inspecției Muncii decizia mea de a începe acest proiect ambițios, pe care o să îl urmăresc, etapă cu etapă”, a anunțat ministrul.

„La Ministerul Finanțelor este o situație foarte utilă: Posturi ocupate în sectorul bugetar (acolo sunt 1.200.000). Toate aceste date sunt utile dar trebuie să avem o singură sursă, interogabilă și actualizată constant cu toate informațiile necesare care să ne dea imaginea totală a celor care muncesc”, a adăugat ea.

„Conform ultimului raport de guvernanță corporativă, legislație parțial anulată de Partidul Salvați Deținuții (ca să pierdem urma acestor entități) Administrația centrală e proprietara a 225 de întreprinderi care însumează 180.000 de angajați iar administrația locală e proprietara a 1.250 de întreprinderi care însumează 100.000 de angajați. Acestora li se adaugă peste 135.000 de funcționari publici și circa 9.000 de demnitari (7.000 sunt doar primarii și viceprimarii celor aproape 3300 de localități)”, a completat Alexandru.

Ea mai spune că „în REVISAL/REGES nu se regăsesc structurile ”militare”, MAI (despre care nu spunem, totuși, că e structură militară), MAPN, STS, SPP și serviciile secrete. Nici persoanele angajate prin contract de management prin și mandat de reprezentare și, personal, nu văd de ce nu ar fi”.

„Ca să ajung acolo unde mi-am propus, anume ca REVISAL/REGES să devină Registrul Electronic al Forței de Muncă Angajate (REFORMA) din România și care să cuprindă și sistemul privat dar și pe cei plătiți, într-o formă sau alta, din bani publici nu va fi ușor. Sunt legi de schimbat. Mai este și o schimbare de mentalitate. România nu știe, cu certitudine, cine e angajat și mai ales câte persoane plătim din bani publici. Trebuie muncit și pus la punct un unic punct - sursă pentru toate date despre forța de muncă din România. M-am decis să mă apuc de treabă. Și aici. Toți angajații din România, toți funcționarii, toți demnitarii, toți cei cu contracte de management, toți cei cu mandate de reprezentare indiferent de unde, de cine și cum sunt plătiți o să fie în această evidență. Și în baza de date facem o bifă: fonduri publice. Ca să știm cine e plătit din banul public. Cele 4,5 milioane de angajați din privat merită să știe asta. Începem!”, a subliniat ministrul muncii.

Președintele interimar al PSD susține că tot greul în pandemia de COVID-19 e dus de autoritățile locale, în timp ce Guvernul Orban se laudă cu aceste măsuri.

„90% din măsurile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus au fost luate de autoritățile locale. Este o ipocrizie ce face domnul Orban acum. El se laudă cu absolut toate, când indiferent de culoarea politică a președinților de Consilii Județene, a primarilor de mari municipii, ei au dus tot greul în această perioadă.

Președinții CJ cumpără echipamente pentru medici, pentru tot sistemul de sănătate local, pentru polițiști, militari etc. Ei cumpără nu Guvernul. (...) Singura problemă e că nu îi lasă să cumpere și teste rapide. Tot greul îl duc în acest moment autoritățile locale, nu Guvernul”, a precizat Marcel Ciolacu, la România TV.

În cazul rezervărilor făcute de turişti pentru Paște şi 1 Mai, hotelierii anunţă că foarte puţini au cerut banii înapoi. Cei mai mulţi au preferat vouchere de vacanţă, pe care să le poată folosi în momentul în care lucrurile revin la normal.

Deşi marea este încă rece, iar plaja pustie, administratorii nu s-au abătut de la planurile pentru acest sezon. S-au apucat de renovat beach barurile şi, din proprie iniţiativă, ca o măsură de precauţie, anul acesta montează şezlongurile la distanţă unele de altele.

Şi în hoteluri se lucrează intens deşi situaţia este cel puţin delicată. Peste 50.000 de sezonieri, care asigurau munca în turism pe litoral, nu pot beneficia de şomaj şi îşi pierd locurile de muncă. Administratorii îi păstrează doar pe cei de la întreţinerea spaţiilor.

În cazul cluburilor din nordul staţiunii Mamaia, petrecerile de Paşte şi 1 Mai au fost anulate. Singurii care fac zgomot în zonă sunt muncitorii, transmit cei de la protv.ro.

Nelu Tătaru, a afirmat, luni, că trebuie păstrate precauţiile şi distanţa, menţionând că închiderea cimitirelor a fost necesară din perspectiva distanţării sociale. "Mai avem încă vreo trei săptămâni de urcat", a spus el, referindu-se la numărul cazurilor de coronavirus.
Nelu Tătaru a anunţat, luni, că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii lucrează la o propunere legată de modalitatea de desfăşurarea a înmormăntărilor, în contextul pandemiei de coronavirus.

"Am avut câteva greutăţi în care erau decedaţi rămaşi, pe care fie nu îi puteam ridica, ba nu era familia care să sigileze, ba nu erau cei de la DSP, ba cei de la pompele funebre refuzau să ridice. Avem în discuţie”, a transmis ministrul Sănătăţii. Întrebat care e logica închiderii cimitirelor, Nelu Tătaru a răspuns: "Închiderea cimitirelor are aceeaşi nu neapărat logică, necesitate care corespunde distanţării sociale. Orice adunare, că este un cimitir, că este un stadion, că este o unitate alimentară, înseamnă o apropiere. Nu a interzis nimeni dintr-un anumit punct de vedere, că e cimitir sau altceva. A limitat acea apropiere. Avem un moment în care avem transmiteri, dacă avem transmiteri pe suprafeţe, dar avem şi transmiteri directe, avem transmiteri prin atingeri, am strănutat în mână, am strănutat în haina celui din faţă, o apropiere, o împingere nu înseamnă decât să luăm. Păstrăm precauţiile şi păstram distanţa, mai avem încă vreo trei săptămâni de urcat”.

"Se fac toate eforturile posibile pentru a aduce toate echipamentele de care au nevoie eroii acestor zile, astfel încât să fie în siguranță atunci când salvează oameni. Zilele acestea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență au ajuns 3450 de combinezoane, 700 de viziere, dezinfectanți și 200 de măști FFP2 și FFP3.

De asemenea, Spitalul de Boli Infecțioase are pe stoc:
• 3336 de combinezoane
• 1618 bucăți de ochelari de protecție
• 34.950 de măști chirurgicale
• 4097 de măști FFP2 și FFP3
• 37.010 perechi de mănuși
• 6600 viziere
• 8.850 de calțete, bonete și halate
Spitalul de Boli Infecțioase are pe stoc și dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, iar în perioada următoare trebuie să mai ajungă și alte materiale de protecție, adică măști chirurgicale, măști FFP2 cu supapă, combinezoane sau ochelari de protecție.
Zi de zi sunt lansate diverse comenzi de echipamente de protecție și dezinfectanți. Se discută în permanență cu furnizorii și cu cei care transportă aceste echipamente de protecție.
Mulțumesc tuturor cadrelor medicale și personalului auxiliar pentru munca pe care o depun în aceste zile, pentru că luptă să salveze viața oamenilor indiferent de riscurile la care se supun. Noi, ceilalți, trebuie să avem grijă de eroii noștri", transmite Costel FOTEA, președintele CJ Galați.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat diminică dimineață la Digi24 că și la Spitalul Județean Vrancea sunt șanse foarte mari să fie pusă o conducere militară. El a mai spus că managerul spitalului, infectat cu coronavirus, a plecat „cu toată documentația”. Mai mult, cadre medicale infectate au fost lăsate să plece acasă.

continuarea pe digi24.ro

 

Mărul discordiei dintre ministrul Finanțelor, Florin Cîțu și Prim-ministrul Ludovic Orban, a ajuns să fie Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), asta după ce au ajuns în presă informații cu privire că în perioada imediat următoare, toate societățile care au eșalonare la plată vor pierde această facilitate din cauza imposibilității achitării acestora! Astfel că imediat după trecerea pandemiei, ANAF va trece la executarea silită masivă – în fapt execuția sumară!- a mii de firme! Românești. 

citeste mai departe pe bugetul.ro 

Presedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Nicușor Halici (Grup PSD), a transmis că situația epidemiei COVID-19 din județul Vrancea se datorează deciziilor luate de liberalii care ar căuta acum să-și acopere deciziile luate prin decidenții

Un om de bună-credință nu poate fi decât șocat, văzând avalanșa de minciuni și de manipulări revărsată zilnic de liderii incompetenți și lipsiți de bun-simţ ai PNL Vrancea, care se comportă ca și când abia ieri au fost parașutați în județul pe care ar trebui să îl cunoască cât de cât, totuși! Este o inepție (”vorbă stupidă, absurdă, lipsită de logică şi suport” – definiție DEX pentru liderii PNL Vrancea) ca sa nu spunem gogomănie, să te apuci să ”acuzi” capra vecinului pentru ce nu ai făcut tu. Mai în clar, este stupid să ţipi că trebuia făcut la spital ceva, în condițiile în care spitalul este gestionat exclusiv de Guvernul tău! De ministrul tău! De prefectul tău!
Ce am făcut eu, în calitate de deputat de Vrancea, membru al Parlamentului României: am solicitat imperativ Ministerului Sănătății, în repetate rânduri, trecerea spitalului județean din Focșani în administrarea Consiliului Județean, însă m-am lovit de aroganța, ignoranța și nepăsarea ministrului. Dar așa „se implică” și așa „le pasă” peneliștilor! Acum, culmea incompetenței, PNL Vrancea cere management militar la Spitalul Județean. Asta în condițiile în care exact de la Spitalul Militar din Focșani a pornit infecția în oraș, de la un medic militar care, deși știa că s-a aflat în preajma unui persoane infectate cu COVID-19, a fost la o petrecere de 8 Martie, fără să stea prea mult pe gânduri. Managerul spitalului județean nu s-a infectat comunitar, ci la locul de muncă, având aceleași riscuri ca personalul medical, cărora nu le-ați reproșat că s-au infectat. Sau urmează să-i acuzați și pe ei?!
continuarea pe stiriesurse.ro

 

Tăierile de salarii de 25% pentru demnitari ca măsură împotriva pandemiei, anunțată de prim-ministrul Ludovic Orban, reprezintă „piese de teatru într-un act”, este de părere Cristian Tudor Popescu. Gazetarul spune că parlamentarii și membrii guvernului ar fi putut „să doneze acești bani decât să fie nevoie să îi taie prin lege”. continuarea pe digi24.ro .

 

 

„În aceste vremuri dificile pentru țara noastră și pentru omenire, duminică ne vom bucura totuși, credincioși romano-catolici, reformaţi, unitarieni, evanghelici și ortodocși, deopotrivă, de o dublă sărbătoare: Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe.

Știu că este un moment extrem de dificil pentru toți credincioșii. Este pentru prima oară în ultimele patru secole când Biserica Catolică prezidează riturile pascale fără credincioși. Dar, așa cum spunea și Papa Francisc într-un mesaj recent, “în tăcerea orașelor noastre va răsuna și în acest an Evanghelia Paștelui”.

Chiar dacă nu putem păși în Casa Domnului, asta nu înseamnă că nu-l primim pe Dumnezeu în casele noastre. Să aprindem cu toții o lumină în noaptea Învierii și să privim cu speranță la viitor. Nu suntem singuri! Asta simt când mă gândesc la imaginea puternică a Sfântului Părinte rugându-se pentru noi toți în ploaie în Piața goală din Vatican.

Să îi aducem în gândurile noastre pe toți cei care ne-au părăsit din cauza acestei cumplite boli, dar să aducem un omagiu și eroilor noștri din prima linie care fac tot posibilul să țină în frâu această molimă.

Dar ca să-i ajutăm pe ei, pe cei din prima linie, trebuie să punem frâu tentației de a ne vizita părinții și bunicii sau de a ne vedea cu rudele la masă așa cum facem în fiecare an de Paște. Știu, e foarte greu, dar sunt convins că anul viitor vom vorbi la trecut despre această epidemie. Sărbătorile pascale și Floriile sunt un bun prilej de reflecție pentru noi toți, de iertare și de speranță că vom reuși să depășim împreună această cumpănă grea din viața noastră. “Hristos a Înviat!” le spun romano-catolicilor, reformaţilor, unitarienilor și evanghelicilor, din România și „La mulți ani cu sănătate!” ortodocşilor care sărbătoresc duminică Floriile!”, se arată în comunicatul premierului.