Președintele CJ Caraș Severin susține că acordă o atenție specială pentru drumurile județene care duc spre principalele zone turistice din Caraș-Severin. „Ştiu că drumurile reprezintă problema cea mai mare a Banatului de Munte. Am spus încă de la preluarea mandatului în noiembrie că pe această direcţie vom acţiona prioritar. Din păcate, resursele nu sunt la nivelul la care ne-am dori, dar, chiar şi în aceste condiţii mai dificile, încercăm să facem în aşa fel încât cărăşenii să simtă o îmbunătăţire”.
Drumarii au lucrat intens în ultima perioadă și au finalizat lucrarea de pe Semenic, DJ 582E Prislop – Semenic, au reabilitat DJ573A pe ruta Vărădia – Vrani, au asfaltat DJ608A pe porţiunea Turnu Ruieni – Muntele Mic, dar au intervenit și pe DJ572, pe porţiunea dintre Tirol şi Doclin.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.